Capitolul II
PSYCHE şi Înotul....
*.
Comunicarea între antrenor-sportiv
Sumar:
01. Psihologia
sportului;
02. Depăşirea
obstacolului...;
03. Despre anxietatea
noastră cea de toate zilele …;
04. Constrângere,
convingere...;
05. Antrenamentul
autogen;
06. Despre rolul
comunicării (verbale/non verbale).
07 Blocaje în desfăşurarea
activităţii
08. Evitarea, eliminarea blocajelor.
09. Deducţia în
instruire;
10. Înţelegere
mentală
11. Didacticism
critic.
12. 'Brainstorming' ('furtuna in creier')
13. Conştiinţa sportivă a înotatorului
rezumat+bibliografie
selectivă
02.01.
Psyche şi înotul ....
(Unele probleme Psihologice ale sportului
de performanţa )
Noţiunea provine de la ’Psyche*, Grecii antici făceau referire
la suflet , dragoste, înţelegere, conştiinţă pentru a delimita mentalul
de aspectele fizice, fiziologice în evoluţia unui individ (gr. Psukhe – suflet
+ logos – tratarea unei probleme =
Psihologie).
Aceste stări, vor defini în viitor
conţinutul Psy. noastre, moderne.
In fond Psyche este regăsită la noi
toţi, în toate momentele vieţii (
ultimile speculaţii ştiinţifice de frontieră luptă a ne convinge că ‘Psyche’ ar
fi entitatea călătoare după terminarea vieţii materiale...).
SE POATE DECI AFIRMA CERT
că
în fiecare acţiune a noastră sau a elevilor noştri care învaţă înotul ... se
pune în evidenţă o formă, aproape ocultă, nebănuită a energiei psihice.
Ea poate avea valori mai mari sau,
la unii dintre copii, mai mici şi aceste aspecte trebuie să preocupe pe
antrenor în momentul abordării unor sarcini sau obiective ale activităţii
sportive.
In cazul înotului, până să ajungem
la metode de tratament psiho-mental (vezi
Sigmund Freund 1856-1939, copiii, eleviii noştri au, teoretic, încă slab
evidenţiate relaţiile datorate sexului, este de sperat), trebuie să
cultivăm un model bio-psyhologic care, aşa cum reese din acest termen sunt
urmărite bivalent atât ca ’putiinţă’ cât
şi ’voinţă’ individuală (sau dece nu - a
unei echipe).
Dacă teoria psiho-dinamica lansată
de Sg. Freund ne învaţă că personalitatea regăsită în Psyche rezultă din 3 mari
direcţii (the id, the ego, the superego, (vezi ‘ The 0xford Dictionary of
Sports Science & Medicine’, pag 409), fiecare antrenor adus în situaţia
de a se orienta în plan psihologic (uneori chiar psihiatric...) trebuie
să-şi proiecteze un program de fitness
psihologic, adică o provocare,
care obişnueşte subiectul (prin
respectarea unor principii generale ale instruirii: accesibilitate, gradare,
dozare etc.) cu condiţiile viitoare aflate în faţa sarcinilor
instruirii..., deci un program întocmit
deliberat ca o simulare a condiţiilor viitoare de stress, concurs.
De regulă, specialiştii psihologi
integraţi într-o brigadă de asistenţă a pregătirii olimpice, etc. (alături dar conduşi de antrenorul
principal...!) au în arsenalul lor chiar o suită de instrumente (baterii de teste) cu care pot măsura
veridic evoluţiile unor fenomene psihice importante (de ex. anxietatea la condiţiile
de stress întâlnite în concurs s.a.).
-------------------------------
[*Psyche
– o tânără frumoasă îndrăgostită, legendă cultivată pare-se de paltonicieni,
subiect a mai multor opere de artă (La Fontaine, Moliere, Pradier -sculptură
Louvre, Proudhon - pictură Louvre)]
Dar până a se ajunge la
asemnea ’delicatese’ - importante rămân: tactul pedagogic, aplecarea spre
înţelegerea trăirilor veridice ale subiectului, formele inteligente de
comunicare, evitarea stărilor conflictuale sau stressante.
Antrenamentul
Psy. cuprinde o suită de trepte mentale care trebuie atinse,
cum ar fi: autoîncrederea (self-confidence),
viabilitatea motivaţiei, abilitatea de a fi relaxat şi deci eficient în faţa ivirii obstacolului,
concentrarea mentală asupra strategiei adoptate etc.
Antrenamentul Psy. este înţeles a avea 3 etape:
- obişnuirea,
învăţarea cu condiţiile, cu factorii întâlniţi în viitorul concurs (a),
- acumularea
de experienţe noi, variate care însoţesc complex acţiunea/ formarea
multilaterală (b), şi
- prospectarea
prin acţiuni practice nemijlocite în forma concretă a întâlnirii obstacolului (c).
Psihologia sportului ( în cazul nostru şi a înotului în mod
particular..) poate fi tratată ca o ştiinţă în care sunt regăsite
explicaţii autentice asupra unor aspecte legate chiar de ereditate, stări
legate de evoluţia gândirii,a inteligenţei, de activităţile mentale şi de
comportament, în fapt de atitudinea umanist-culturală (în care se regăsesc întrepătrunse educaţia şi instruirea specifică /
învăţarea înotului, dece nu).
Acest
conglomerat de situaţii, uneori imprevizibile,
trebuie abordat în funcţie, evident, de:
(a), particularităţile individuale/de grup
urmărite pe plan bio-funcţional (moştenire genetică, vârsta, sex, experienţă
anterioară, stare de sănătate, temperament etc);
(b)
apreciate în contextul existenţei, formulării unui demers / motivaţie obiectiv (intermediar,
final);
(c) trebuie să păstreze şi să întărească
sensul de trăire în normalitate (atunci când ea este alterată / periclitată
de sedentarism, sau diverse vicii );
(d) trebuie să ajute la încardarea
eficientă cu obţinerea unui căştig, avantaj
firesc faţă de aşteptările individului prin evoluţiile, încercările
individuale ( învăţarea înotului,
evidenţierea noţiunii ‘răbdare’, ’curiozitate’ versus ’curaj’, ’spirit de
iniţiativă’ ş.a.);
(e) toate încadrate în raportarea individului faţă de un grup
sau categorie sportivă (derivat din
categorii socio-profesionale familie, colegi etc.)
In fond este vorba de aprecierea potenţialului
psihic şi în mod deosebit a comportamentului unui individ care, mai ales prin
sport dar nu numai, este obligat să depăşească câte un ‘obstacol’ mai toată viaţa, ceea ce nu este prea uşor….
In cazul învăţării înotului, obstacolul poate fi un compus nedefinit
de factori stressanţi sau de condiţii improprii care fac ca un copil, ’obiectul de cult al unei
întregi familii...’ să refuze scurt şi fără drept de apel... aderarea la o
asemenea activitate.
Dacă este vorba despre trezirea
instinctelor naturale de apărare – trebuie să luăm în consideraţiei toţi
factorii stressanţi şi, la fel, trebuie să apelăm la mijloace ajutătoare (aici înglobăm toate aspectele începând de
la înscrierea în catalogul unei grupe de
iniţiere până la clasicul colac de înot, sau băţul care permite prelungirea
’braţului’ antrenorului în apă ..).
Dacă este vorba de răsfăţ, în cazul
aderării la activitatea din bazin.., părinţii au ocazia, poate prima dată, să
vadă clar cum şi-au educat odrasla. Capricii există la fiecare copil şi chiar
la cei mai mari.., dacă manifestarea lor lasă urme – este bine ca ’răul’ să fie
curmat cât mai din ’rădăcină’..., fără a se ajunge la abateri, excese datorate
stării de nervozitate sau a ambiţiei megalomanice care se mai pot observa la
unii părinţi prea autoritari.
In absolut toate situaţiile să nu
uităm de întărirea pozitivă (positive
feedback), mai ales prin comunicare; toate aprecierile, comenzile,
evocările, chiar dacă se referă la situaţii greşit executate vor începe cu o laudă
şireată + un mesaj non-verbal pozitiv,
după care se poate ’strecura’ ideia că ’ar mai fi ceva de făcut, de controlat,
de realizat’… !
Agresivitatea îndreptată spre a
pedepsi o persoană (intropunitive
behaviour) în integritatea ei sau în sfera mentalităţii (sub forma unor loviri sau abuz verbal...)
denotă, în fond, slăbiciune din partea monitorului.
La fel este depreciată ’metoda’
aruncării în apă a celor veniţi să înveţe a înota....; asemenea traume psihice
lasă urme de neşters, toată viaţa + pierderea unui potenţial sportiv în viitor.
Atenţie colegi !
02. 02. Depăşirea obstacolului
De regulă este acceptată aprecierea
că mai toată viaţa avem de depăşit obstacole, mai mici sau mai mari.
In cazul învăţării înotului,
obstacolul este, în fond, reprezentat de ’necunoscut’, raport care generează
teama, teama este însoţită de dispersarea, opacizarea atenţiei şi blocaje la
mai toate nivelele.
Acest ’obstacol’ poate fi depăşit prin două căi: cea
a cultivării răbdării şi cea a provocării curiozităţii. Aceste
repere au fost expuse în partea introductivă, special acolo aşezate, deoarece
cititorul trebuia, din vreme, atenţionat asupra importanţei lor.
Pericolul obiectiv poate fi ocolit
prin apelarea la aceste 2 manevre, dar ele nu pot fi elaborate ’a la carte’;
reuşita depinde mult de flerul conducătorului; în fond, trebuie să acceptăm că
elocinţa unui monitor este ceva deosebit: a face pe cineva sa asculte de
tine chiar când pericolul este evident..., este o performanţă profesională deosebită.
Depăşirea
obstacolului (‘objective demand’)
trebuie dirijată prin crearea de situaţii sau ’inovarea’ de stimuli ad-hoc de
cele mai multe ori, care pot să diminueze, să evite intrarea în stare de
stress.
Acest proces se poate defini ca
rezultat al ivirii obstacolului rezultat, de regulă, imprevizibil, care
generează o stare de anxietate cu repercursiuni în întreg organismul (funcţional, mental).
Fobia de apă, teama de neînţeles
poate reprezenta un motiv ca părinţii să prezinte copilul unui control medical
de specialitate menit a decoperi eventuale rapoarte intolerabile între
parametrii marilor funcţiuni şi semnificaţia acestora supra stabilităţii
psihice (oboseala, scăderea atenţiei,
abandonul etc.).
Dar acest neajuns se
manifestă nu numai faţă de prezenţa apei…, există destui copii care preferă să
rostească rapid şi convingător cuvântul ’’NU’
şi cu asta se termină totul… dar cei
mari, din jurul său, trebuie să lupte
ingenios de a comunica şi de a strecura o fisură incipientă în asemenea cazuri
care, apoi, să dea de ‘’gândit’ micului ‘terorist’ (de ex. –‘ ce te faci când tu trebuie să-ţi aperi ţara de duşman… - poţi
spune atunci NU…?’)
Iată încă un exemplu grăitor a ceea ce
înseamnă la înot depăşirea obstacolului: pornind de la afirmaţia ‚’înot = arta de
respira’..., începătorul (mai ales..)
sau chiar sportivul bine cotat, neglijează (din
comoditate, din neatenţie s.a.) 2-3 mişcări corecte de a expira
aerul; imediat după acest episod va apărea un disconfort respirator, o găfâială,
oboseală şi, cel mai ades, oprirea / deteriorarea evoluţiei (mai întâi pe plan subiectiv, apoi şi pe cel
al bio-funcţionalităţii - reducerea capacităţii de efort etc.).
A inspira la înot este un
mecanism supus instinctelor, a expira este cel mai ades un act voluntar,
care necesită control si atenţie. Când acest echilibru s-a deteriorat înotul devine o corvoadă generatoare de
insuccese.
Poate şi dvs. aţi remarcat, ca
telespectator, că după terminarea unei probe intens disputate., adversarii
arată liniştiţi fără a fi marcaţi vizibil de efortul necesar doborârii unui
record..., ’omul nostru’ nu gâfâie, stă calm şi aproape neverosibil de
odihnit...
Explicaţia vine din faptul că, în
plus de toate eforturile şi cerinţele respectate aidoma în timpul reuşitei sale
s-a mai adăugat ’una’ – cea de a nu lăsa în plămâni nici o fărâmă din aerul
anterior inspirat, cea de a păstra cu stricteţe regula de aur a înotului –
’tragi 1 kg. de aer…. sufli tot 1 kg..’, altfel, nimic nu va
ieşi....!!!
02. 03. Despre
ANXIETATEA
noastră
cea de toate zilele…
Este din ce în ce mai vizibilă în
manifestările semenilor noştri. Nu ar fi tare greşit dacă s-ar accepta formularea
tipică ‘’boala secolului …’; In aceste condiţii, pentru debutul în
învăţarea înotului, mai ales, anxietatea îşi poate spune cuvîntul.
Mai neînţelese sunt manifestările
anxiotice la copii preşcolari care prin frica de apă sau de necunoscut…, devin
vehemenţi şi resping orice demers de aliniere normală la un comportament natural.
Părinţii trebuie să observe şi să
temporizeze aceste porniri care prin repetare pot deveni obişnuinţe neplăcute ,
mai ales, în activitatea inedită de învăţare, practicare a înotului.
Anxietatea, temperamental –
reprezintă: Stare de nelinişte, proprie tipului introvert - melancolic (în general
obişnuit la înotători) care se poate
manifesta prin :
- dispoziţie variabilă, schimbătoare,
- dorinţă de a se evidenţia / impune
în faţa altora,
- indiferenţă la obiectivitate sau
adevăr,
- nevoia de a înfrumuţesa realitatea
(ajunge de la mistificare, minciună pînă la ficţiune poetică),
- preferinţe pentru lucruri bizare,
- tendinţa spre negativism,
- practică sistemul muncii în salturi,
după propria-i dispoziţie,
- simte nevoia (neaşteptat la asemenea aparenţe) de a fi stimulat (chiar
prin ceartă, pedepse) şi astfel se 'smulge' din inactivitate sau din
rutina de zi cu zi, prin această inconstanţă în afectivitate ("uşor sedus... uşor
consolabil..."), dominanta vieţii sale fiind: zeflemeaua, divertismentul,
pentru satisfacerea căreia este capabil de multe sacrificii.
In acest succint tablou fiecare
antrenor trebuie să încerce a se căuta în perspectiva anihilării unor tendinţe
asemănătoare deloc dorite.
02.04.
CONSTRÂNGERE SI CONVINGERE
In acţiunile de instruire, ca şi în
cele de educaţie (general) ideia
constrângerii trebuie permanent respinsă; antrenorul, şcoala, familia,
societatea modernă în ansamblul ei (moravuri,
opinii), conlucrează pentru afirmarea principiului convingerii.*
Constrângerea degradează demnitatea
subiectului şi chiar a instructorului, pedagogului ‑ la acesta, apelarea facilă
la constrângeri poate reprezenta o manifestare certă a slăbiciunii sale
profesionale, temperamentale (tact pedagogic).
In mod particular, în
activităţile care cer anumite sacrificii pentru obţinerea unor rezultate
înalte, prin pregătire sistematică şi corectă subiectul ajunge să admită
integral regimul de auto - constrângere prin care 'obstacolul' (performanţa) pot fi depăşite.
Deci
la nivelul unor copii începători, în unele situaţii concrete legate de apariţia
ocazională, în comportament, a unor neglijenţe, capricii, antrenorul poate
apela la unele forme de constrângere stimulativă, avînd în permanenţă grijă de
a explica celui vizat şi colectivului ghrupei… - cauza constrângerii, prefigurând condiţiile de stopare, renunţare
la aceasta şi mai ales practicând un autocontrol cert în scopul de a nu ajunge
a pedepsi pe nimeni atunci când există cât de cât o stare de nervozitate
subiectivă din partea antrenorului, nervozitate care nu trebuie asociată
niciodată cu metodele instruirii.
Mai eficientă ni se pare calea 'întăririi pozitive' unde prin 'laudă
pedagogică ' se poate creşte nivelul afectivitătii şi interesul subiectului.
02.05.
Antrenamentul autogen
Iniţiat ca metodă psiho-profilactică
de medicul psihiatru german J.H.Schultz, metoda
s-a generalizat în procesul de pregătire a omului normal, sănătos vizînd
maximizarea capacităţilor lui fizice şi psihice (sportivi, aviatori, cosmonauţi, etc.).
Schultz consideră că prin
autosugestie, în stare optimă de relaxare psihosomatică, se pot autoregla
stările funcţionale.
Metoda este reprezentată de 6 cicluri de
exerciţii desfăşurate în succesiune strictă prin care potenţialul biologic se
exteriorizează eficient, înregistrînd valori optime, maximale (prin destindere neuro-musculară, vasculară,
decontractarea mecanismelor funcţiilor
vegetative, etc.).
Această formă poate fi realizată
numai sub supravegherea specialistului psiholog.
Asociat cu metoda de antrenament
psihoton, antrenamentul autogen contribuie, totodată, la refacerea organismului
după efort.
---------------------------------
[* In tradiţia noastră există expresia
’bătaia-I ruptă din Rai’ …, ea nu
trebuie înţeleasă greşit; există momente când o acţiune de acest fel poate
ajuta la trezirea atenţiei, la mobilizarea mentală pentru trecerea unui obstacol…,
dar această ’metodă’ nu trebuie să devină una obişnuită sub nici o motivaţie…]
-----------------------------
02.06
Despre rolul comunicării (verbale / non verbale)
A ‘învăţa’ pe ‘cineva’…,
‘ceva’ reprezintă o acţiune care necesită în mod nemijlocit şi existenţa
unei comunicări verbale, optime între cele doua ‘ părţi ’ ale
acestui ‘întreg’ …
Această afirmaţie nu este, deci,
exclusivistă. Există şi asistăm la numeroase cazuri cand ‘cineva’ invaţă
‘ceva’ fără să existe o comunicare verbală directă, ci pur şi simplu,
prin imitaţie sau prin puterea deducţiei; mulţi, cei din jurul nostru, ‘învaţă’
şi de cele mai multe ori, ce ‘învaţă’ pun şi în practică …. (aici ma refer la unele obiceiuri
rele pe care, copiii, adolescenţiii
noştrii le ‘învaţă’ de la cei din jur, de la emisiunile tv. etc ..).
În fine, nu este aici locul să
despicăm ‘firul în patru’ dar şi
acest ‘cum’ comunicăm cu copii
noştrii este o problemă, uneori, foarte dificilă pentru mulţi dintre părinţi,
pentru multe familii.
O dovadă este acest prim ‘test’ care
v-a pus în dificultate atunci când aţi încercat singur să vă învăţati copilul
să înoate. De cele mai multe ori nu se reuşeşte şi ‘bat-o vina’, eu vă spun, că
este un rezultat al deteriorării comunicării cu copilul Dvs. (rutina vieţii de familie !)
Este de la sine inţeles că şi pentru
‘profesorul de înot’ (oare câţi dintre
noi am avut parte de un ‘profesor’ autentic…?) capitolul despre comunicarea
informaţiilor trebuie să devină un subiect interesant, mai ales din prisma
meseriei, carierei.
În fond o lecţie are şi o tentă de
manageriat şi aşa cum directorul unei
firme nu poate face nimic numai prin gesturi sau prin mesaje scrise, la fel, în
lecţia de înot trebuie să ne bizuim pe o foarte bună şi elocventă comunicare
verbală prin care informaţiile noastre / experienţa profesională în fond, să
ajungă a fi receptate corect de începătorul plin de teamă sau obişnuitele
‘alintări, mofturi’.
Comunicare managerială în
activitatea de învăţare a înotului,aşa cum reiese din lucrări de specialitate (comunicarea – activitate indispensabilă stabilirii unor
contacte spirituale şi covărşitoare în îndeplinirea obiectivelor asumate) –
reprezintă una din formele cele mai des uzitate de transmitere a
informaţiei ( aici ‘ informaţia ’ poate fi asimilată şi ca cea de a 4-a stare a materiei…(!) – vezi acad.
Iosif Săndulescu – Sisteme informatice, S.P.T /137, 1981).
Tot despre ‘informaţie / comunicare’
nu trebuie uitat aspectul evoluţionismului tehnologic care a condus omul din
epoca pietrei şi a bronzului la ‘cipul’ informatic actual care storează
milioane de informaţii sau proceduri prin care, dece nu, se pot rezolva cu spor
şi problemele ‘activităţii complexe de învăţare a înotului’.
Cunoştiintele despre înot (şi nu
numai...) ar putea deveni astfel facil: afişate
, avizate, acceptate şi asumate (vezi
Constantin Neacsu – Informaţia biologică, SPT 172/1982) în compania unei
forme de ‘informare virtuală’ -
toate acestea necesitând, evident, plan şi formă de COMUNICARE !
Şi
încă o cumunicare de cea mai aleasă ţinută….
Dar ‘comunicarea’ înseamnă nu numai ‘emiţătorul’
(de ex. programul cules de pe internet care,
printr-un soft devenit un program de joc, ar putea transmite elevului
informaţii şi apoi, crea reprezentări veridice vizând tehnica corectă …, sau
conducerea unei lecţii organizate de către specialistul EFS)….
ci şi ‘receptorul’, în cazul
nostru multitudinea de predispoziţii şi abilităţi (skills) ale diversităţii umane (la
copii, tineri, adulţi) – care pot face ca mesajul dorit a fi transmis şi
însuşit să nu reuşească, ba mai mult să genereze refuz, conflicte (mai ales),
fapt care face ca valoarea, eficienţa comunicării să lase de dorit şi să
nu-şi atingă scopul propus.
Deci
:
-
‘comunicarea’ (lipsa ei
devine din ce în ce mai des evocată în viaţa noastră ) poate fi înţeleasă
ca un act de ordin interpersonal ce are ca final transferul informaţiei de la
monitor la receptor – transfer care poate conduce la înţelesuri sau finalizări
mult diferite faţă de programul sau de intenţia iniţială.
In acest fel trebuie ca, în cadrul
activităţilor corporale, de tot felul ... (printre
care şi învăţarea înotului), în faţa unui ‘mediu receptor’ puţin acomodat
şi putin dispus (începătorul), ‘comunicarea’
să tindă a fi efectuată la cel mai înalt nivel al acurateţii sale profesionale
– evitând barierele care pot îngreuna sarcina asumată, planificată (chiar dacă uneori este necesar să ‘daţi şi
în mintea copiilor’ dar numai aşa vă veţi face înţeleşi ).
Evident că în cazul activităţilor
corporale, formele principale de comunicare,
de transmitere a sarcinilor, indicaţiilor sunt expunerea verbală şi
demonstraţia; acest lucru nu exclude şi formele grafice, scrise etc.
Iată o scală a nivelului de
comunicare care ar putea servi la evaluarea valorii acestei acţiuni în faţa ‘receptorului’:
Monitorul, Instructorul de inot :
1.
Mă simt confortabil în situaţii relaţionale …………..….(sunt sociabil);
2.
Privesc fără reţineri interlocutorul …………….…….…(mă uit în ochii săi);
3.
Vorbesc destul de tare şi clar ...………...…...(‘am reuşit să comunic’)
4.
Atitudinea corporală, fizionomia este pozitivă şi fermă ………(‘ sunt reperat);
5.
Relaţionez fizic nu numai verbal fără avea reţineri ……….(‘ sunt apreciat’ ..);
6.
Iniţiez dialogul cu stimularea integrării ………am devenit prieteni ’ );
7.
Verific nivelul percepţiei, al înţelegerii ……( ‘nu mă las păcălit’ …);
8.
Cuantific raportul relaţional: mesaj/recepţie…………..(‘ dau note !).
02.07. Blocaje în
desfăşurarea activităţii
Interrelaţia între monitor şi
executant, implicaţi în activitatea concretă de învăţare a înotului, face
obiectul unor reguli şi principii ce decurg din capitolul mare a didacticii şi
care înseamnă:
-
indicaţiile trebuie communicate cât mai simplu şi cu adresă precisă;
-
idem ~ trebuie exersate şi însuşite (acceptate) firesc pentru a induce
starea de satisfacţie, plăcere, bucurie.
Să nu uităm: nimeni, pe acesta lume nu va
fi eficient (în a învăţa, în a profesa
şamd) decât atunci când ceea ce face este şi ceea ce-şi doreşte, place !
Blocajele care apar în cazul unei
comunicări active şi în cazul învăţării înotului, exceptând cele care sunt
produse de lipsă de experienţă, profesionalism în rândul monitorului …, pot
apărea dacă –
1. Executantul nu are noţiunea
exactă şi pozitivă asupra ‘imaginii de sine’ (problemă de mare actualitate !), lipsa încrederii în capacităţile
proprii şi estomparea curiozităţii de a ‘incerca’ măcar execuţia propusă.
2. Executantul ‘nu percutează’ la
idealurile, chiar la cele minore, propuse de monitor – executantul poate să se
raporteze la idei preconcepute său la idei indirect induse de persoane terţe (uneori este dezastros dacă cineva din
anturaj emite o parere negativă despre monitor sau conţinutul activităţii).
3. Executantul îşi propune o
activitate (corporală) de unul
singur, în relaţia ‘am un profesor şi fac ce/cat vreau’; mai ales, activităţile
corporale sunt benefice daca instruirea se desfasoară în grup (după un algoritm unitar) dar atent
individualizat (care să permită totuşi
instalarea introspecţiei şi a dorinţei de întrecere cu partenerii).
4. Executantul nu este realist şi
ingora prezenta partenerilor şi a intereselor acestora. Excesele de egoism şi
individualism, aroganţa pot apărea pregnant chiar în cazul unor inocente
exerciţii de întrecere, unde spiritul de ‘faire-play’ trebuie să conducă
‘ostilităţile’ spre un final reuşit, în comun acceptat.
5. Executantul este motivat
neinspirat de către monitor sau anturaj; în acest fel toate informaţiile şi întrega comunicare
îşi pierde din valoare iar motivarea negativă va accentua lipsurile din
comportament sau educaţie. În comunicarea ce însoţeşte stabilirea motivaţiei este imperios necesar a
evita blocajele datorate capacităţi reduse de ascultare, de înţelegere a
mesajului – se vorbeşte curent de ‘arta de a şti să înveţi cum să înveţi ’.
Factorii frenatori în intimitatea
procesului de comunicare în sistemul activităţilor corporale, factori
generatori de blocaje inutile sau păguboase vizează atât sistemul raţional /
logic cât şi sistemul afectiv / sentimental.
Aceste două mari palete ale
managementului educativ au în vedere, la modul cel mai general, evaluarea
blocajelor generatoare de insuccese în contextul activităţilor corporale / deci
şi în cazul învăţării înotului sau a pregătirii sportive de performanţă.
02.07b. Evitarea, eliminarea blocajelor.
Alături de blocajele care vizează
sistemul informaţional cuprins în ‘comunicare’ (adică - utilizarea defectuasă a limbajului, adresare imprecisă, neclară,
comunicare stearpă, monotonă, inexpresivă, folosirea unor afirmaţii speculative,
prea personale / lăudăroşenia, demonstraţii neconvingătoare, demagogice,
periclitarea controlului asupra desfăşurării echilibrate a acţiunilor prin
limbaj bombastic, irelevant) …
- tema se referă şi la
cealelate dimensiuni ale instalării blocajelor sau a barierelor în desfăşurarea
eficientă a activităţilor corporale aflate în atenţia noastră şi anume la
blocaje /
generatoare de conflicte - în sfera
raţională sau în sfera emoţională.
Comunicarea defectoasă poate genera
estomparea rolului de conducător al monitorului:
a/
prin divagare de la subiectul acţiunii (comunicare confuză, ‘fără obiect’),
b/
prin dorinţa monitorului de a avea dreptate – cu orice argument chiar cand
informaţia lui este greşit prezentată,
c/
prin înăbuşirea personalităţii executantului, adică prin contrazicerea acestuia
cu contra-argumente lipsite de valoare,
d/
prin inventarea cu sfaturi ‘bune la orice – numai la îndeplinirea optimă a
sarcinii ‘NU ‘,
e/
prin exploatarea iniţiativei executantului pentru ai demonstra ceea ce el reuşise
de altfel (orgoliu nesătisfacut),
f/
prin simpla neatenţie, cea diferită de clipa de neatenţie fiziologică,
g/
când dispoziţia monitorului nu este în concordanţă cu cea a executantului,
h/
jignirea, blamarea sau condamnarea executantului disproporţionat faţă de
nereuşita, posibilă, a acţiuniilor sale,
i/
manifestarea unor complexe de inferioritate (momentană, permanentă) faţă de
obiectul sarcinii de acţiune desprinsă din planul de pregătire sau organizare a
activităţilor corporale propuse.
j/
printr-o împăcare, conciliere nejustificată (lipsă de răspundere).
Eliminarea blocajelor de natură raţională
nu poate fi despărţită de natura emoţională a comunicării.
Aceste bariere, blocaje emoţionale reprezintă
nişte frâne în calea comunicării reuşite şi pot proveni din :
1.
comenzi, ordine prea severe care intimidează executantul,
2
avertismente şi chiar ameninţări care pot produce renuţare,
3.
‘predica’ moralizatoare care plictiseşte şi duce la inhibare,
4.
perseverare în a da sfaturi care nu se justifică,
5.
alegerea unor argumente nereuşite, neînţelese de executant.
Uneori, în funcţie de situatia de
moment eliminarea blocajelor raţionale poate fi uşurată prin:
a/
‘ judecarea’ sau ‘ condamnarea’
(pedagogică) în faţa grupului,
b/
prin permanentă întărire pozitivă,
folosirea
ironiei, chiar a ridiculizării, cu adresă pozitivă,
c/
mai ales, prin analiză şi prin diagnosticare/verdict
în scop stimulator,
d/ încurajare şi afirmarea simpatiei,
a
comversaţiei stimulatorii,
e/
abordarea directă şi fără menajamente
a greutăţii sarcinii,
f/
evitarea, cu orice preţ a jicnirilor,
pedepselor pe fondul existenţei unei stări de nervozitate,
g/
întărire a înţelesului raţional al
încercării de a îndeplini sarcina / obstacolul care este în faţa executantului.
[o
metodă authentic românească –
discutarea înotului…. la un ‘pahar’ de vorbă..…,
foto
colecţie personală]
O garanţie a eliminării bocajelor şi
nu numai, poate proveni din urmărirea acestor reguli simple, care trebuie să
preocupe pe monitor:
1.
Executantul este dispus să
asculte, să se integreze…?
2.
Expunerea de idei este de ambele
părţi…..?
3. Metoda de comunicare anticipă
finalizarea sarcinii….?
4.
Exersarea stimulează spiritul
volitiv….?
5.
Acţiunea/sarcina este autentică,
necesară chiar dacă este dificilă…?
6.
Abordarea activităţii, sensul ei,
are caracter multilateral ….?
7. Sunt respectate principiile faire-play
.?
(*grafica din
Swimming Manual FINA TSC Seul, 1988)
Deci: Eliminarea
blocajelor raţionale, mai ales, trebuie
să genereze relaţii fireşti între
monitor şi executant printr-o comunicare atentă, complexă şi inspirată, care
decurge cert dintr-un simţ pedagogic autentic.
Eliminarea blocajelor chiar şi a
antipatiilor se bazează pe respectul proporţionat dar reciproc între cele doua
personagii (monitor/executant).
Transmiterea de informaţii (comunicarea lor) de către un efector
(instructor) nervos conduce la blocaj garantat şi ineficienţă.
Eliminarea blocajelor este posbilă
şi prin accentuarea dreptului la opinie a celui aflat în dificultate – lui i se
va arata multă înţelegere şi încurajare directă.
Eliminarea blocajelor raţionale se
bazează pe folosirea argumentelor
logice, simple şi alese cu măiestrie inegalabilă; doar acest climat duce
sigur la reuşită !
Şi în acest climat stă totul:
eficienţă profesională şi acumulări semnificative, prima pentru profesorul / monitor,
a doua pentru începătorul care nici nu a auzit vreodată de asemenea problematici.
.
(*foto coleţie
personală)
Toată această pledoarie teoretică a
fost necesară, mă justific, pentru a copia şi repeta pozitiv în conţinutul de
carte (Inot-2007) maniera folosită de specialiştii de peste Ocean care au
redactat lucrarea “Swimming manual’ editată de FINA, un manual autentic şi mult
cuprinzător al problematicii ‘înotului’, atât la nivelul începătorului cât şi
la cel al performerului.
Este bine ca ’profesorii de înot’ să
citeasca încă odată şi atent acest capitol; pentru ‘civili’ (părinţi, bunici
etc.) poate că reprezintă pagini aride dar şi lor cred că le pot aduce în
atenţie o suită
de aspecte asupra cărora ar trebui să
vegheze mai mult
02.09. DEDUCTIA
IN INSTRUIRE
Invăţarea, consolidarea unor
componente, detalii de mişcare în condiţiile mediului schimbat (apa) se pot
realiza şi prin deducerea unor soluţii care odată adoptate conduc la efectuarea
corectă a mişcărilor de înot.
Pentru a ajuta manifestarea acestui
act de gândire, monitorul ar trebui să aleagă argumentele sub forma
silogismelor (care comportă trei forme de gândire - general, particular,
concluziv...) 'obligând' începătorul să ajungă la raţionamentul care-l va ajuta
la corectarea unor greşeli, astfel:
I./ -" Arhimede ne-a învaţat că orice
corp scufundat pierde din greutatea sa o mărime egală cu greutatea volumul de
apă dislocuită..."(general);
-"dacă ţii corpul, capul prea ridicat, greutatea ta în apă va fi
mai mare iar gravitatea care te trimite la fund te va obliga să faci mişcările
mai mult spre a 'pluti' decât spre a 'înainta'..." (particular);
-"dacă vrei să ai o greutate mică şi să pluteşti mai uşor, lasă
corpul să fie cât mai bine scufundat, el va deveni mai uşor iar energia ta va
avea o sarcină mai mică de învins..."(concluzia).
Sau:
II./
(general) -"elicea unui
vapor, avion, are randament mare deoarece tot timpul străbate pe distanţe
foarte scurte volume de apă/aer aflate în nemişcare, deci care devin mici
puncte de sprijin ce opun rezistenţă şi astfel vaporul/avionul
înaintează...".
(particular) -" dacă faci mişcările prea drepte şi lungi, palma ta va pierde
rezistenţa apei şi astfel înaintarea ta va fi anemică..."
(concluzia) -" dacă vrei să înaintezi repede şi uşor fă cu palma un drum sinusoidal
(în 'S'), care va semăna mai mult cu ce face elicea vaporului; astfel ve-i
întâlni o mai mare rezistenţă din partea apei, sprijinul tău va creşte şi
înaintarea ta va fi mai bună...".
Invăţarea prin deducţie pretinde de la
monitor multă inventivitate şi tact pedagogic pentru a găsi formulările adecvate gradului de
înţelegere a celui instruit.
(foto colecţie
personală)
02.10. ÎNŢELEGERE
MENTALĂ
Începătorul adus în faţa
alternativei de a învăţa înotul devine parte a unui sistem
instructiv-educativ-metodologic în care monitorul se străduie să atragă
atenţia, curiozitatea elevului schiţând raţionamente, idei, sentimente care
implică participarea conştienră a copilului pentru a descoperi, cunoaşte scopurile şi sarcinile activităţii
sale.
In primul rând monitorul apelează la
asemănări accesibile care vor conduce la simboluri şi reprezentări veridice
despre proprietăţile apei, relaţiile acesteia cu corpul aflat în imersie,
alegerea/descoperirea mişcărilor adecvate pentru a realiza plutirea, înaintarea
– toate prin folosirea unui limbaj
specializat şi sugestiv.
Monitorul trebuie să se ‘coboare’ la
nivelul de înţelegere a copilului pentru ai modela gândirea la dificultăţile
activităţii .
Intre primul sistem de semnalizare (simţurile) şi cel de-al doilea (intuiţia, limbajul) se fac legături
care dezvoltă puterea de înţelegere.
Practica bazinului indică că pre-adolescenţii
(până la 14-15 ani) înţeleg mai bine
mesajul verbal fapt care obligă instructorul să prezinte, pe larg, ceea ce
doreşte să realizeze în lecţie apelând înţelegerea anticipativă a elevilor,
ajutând astfel la o participare mult conştientizată în programul de
antrenament.
La grupele de vârstă mai mică
predomină intuiţia, puterea exemplului şi necesitate demonstraţei (gestica monitorului).
02.11. DIDACTICISM
CRITIC.
Manieră puţin eficientă folosită
uneori de instructor, antrenor în procesul de pregătire (instruire / educaţie)
prin care se persistă în a folosi metoda comunicării (a monologului, a
dădăcelii...) în scopul determinării, însuşirii stricte, teoretice (dogmatice)
a unor detalii de execuţie, norme sau reguli de antrenament.
Apelarea exclusiv la critică
stăruitoare poate conduce la o conduită de rezistenţă psihică a subiectului,
care nu mai colaborează, activitatea devenind rigidă, forţată şi limitată (fără
perspectivă).
02.12
'BRAINSTORMING'
('FURTUNA
IN CREIER')
Practic o ‘recoltă de idei’, o
tehnică de creativitate activată în colectiv, tehnică iniţiată de psihologul
A.Osborn (SUA), tehnică care poate fi aplicată şi în munca unor colective de
antrenori; ideia de bază este că soluţia,
răspunsul căutat să nu fie obţinut prin raţionamente, eliminări logice
succesive ci, prin sugerarea unui număr cât mai mare şi variat de soluţii
(‘cantitatea’ duce la ‘calitate’).
Grupul nu poate fi mai mare de 12
membri, timpul de lucru optim între 30-6o min., principii:
- sugestii în numărul mare (a),
- nu se fac observaţii critice (b),
- imaginaţia este liberă (c),
-se urmăresc acele asociaţii de idei
care rezultă din soluţiile descoperite (d),
-în final, un colectiv restrâns,
triază sugestiile reţinîndu-le pe cele mai convingătoare (e)
. Procedura de exersare pretinde un grad de ‘abilitate’, în speţă un
antrenament de a elabora idei, stimularea imaginaţiei şi creativităţii şi face
parte din practicile moderne de conducere managerială.
In cazul nostru o activitate
asemănătoare poate fi regăsită în proproţie de peste 90%, la şedinţele Colegiului Central al Antrenorilor
de Inot (CCAI) ai căror membri, de
regulă cei mai reprezentativi antrenori, se întrunesc periodic pentru a stabili
strategia pregătirii pe o perioadă dată.
Tot o formă de BS poate fi realizată cu ocazia diferitelor consfătuiri sau cursuri
de perfecţionare a specialiştilor – astfel, după fiecare temă
prezentată+dezbătută, lectorul va cere de la cursanţi o notă scrisă, tipizată (pentru a fi uşor folosită în copiere Xerox
sau în scanare PC) în care fiecare îşi va menţiona ideia principală care
l-a preocupat în contextual expunerii. Aceste tipizate vor fi prelucrate iar la
terminarea cursului fiecare participant poate primi o listă cu idei de la
diferiţi specialişti dar colegi de breaslă (fără
a mai aminti de necesitatea imperioasă ca dezbaterea, întreg cursul să fie
monitorizat pentru a oferi, la terminarea lui, o sinteză binevenită şi pentru
unii mai puţin atenţi la dezbateri…)
02.13. CONSTIINTA SPORTIVA
Formă calitativ superioară de
reflectare a relaţiilor prin care copilul începător, nemotivat în practicarea
sportivă a înotului, începe, în condiţiile desfăşurării sistematice a
procesului instructiv-educativ, să înţeleagă şi să formuleze treptat scopurile
activităţii sale.
Ea se formeză îndeosebi, în practică
- timpul lecţiilor şi în competiţii dar şi în situaţile când pedagogia,
comportamentul conducătorului lasă de dorit (beţii,
fumatul ş.a…..) când, sub formă pedagogică adecvată, sunt aplicate
sistematic cerinţele şi principiile care stau la baza activităţii, prin
programarea gradată (optim-operativă)
a categoriilor EFS (reguli, indicaţii,
mijloace, metode, forme speciale de organizare) care deservesc amplul proces
de formare-perfecţionare până la măiestrie a deprinderii sportive, de adaptarea la mediul schimbat (apa) şi la
efortul specific (probele de concurs)
- în vederea atingerii scopului/obiectivului propus (de la simplul divertisment la marea performanţă) Intre conştiinţa individuală şi cea
sportivă există un raport dialectic de intercondiţionare ( vezi Hegel, Dialectica’).
Rezumat:
Rolul
imens pe care îl are Psihologia în educarea+instruirea copiilor (şi nu numai…)
este evident şi doar o tratare mult prea didactică poate abate curiozitatea
cititorului, subiectului vizat de la perceptele acestei ştinţe atot-cuprinzătoare
şi care ne însoţeşte la fiecare pas, acţiune sau reflecţie.
Toate
acestea numai în perfectă concordanţă cu ceea ce simboliza Psyche la Greci…. – dragoste
de aproapele tău…, fără de care noi nu am putea trăi şi exista !
Comunicarea verbală presupune folosirea, corectă, cu
inteligenţă a limbii române şi a terminologiei sportive de specialitate. In alt
plan se cere ca monitorul, profesorul de înot (care nu va fi uitat prea
repede de către elevul său…) să aibe rezolvate, prin comunicare, mai multe
probleme, cerinţe care să ajute la implementarea cu success a informaţiilor
care ajută la învăţarea înotului.
In
limitele comunicării non-verbale (vezi aici valoarea unei bune demonstraţii)
trebuie să fim atenţi, pedanţi chiar, cu comportamentul (direct / indirect) deoarece iată că, aşa cum se
ştie, ‘sentimentele sunt contagioase’, ele se transmit uşor şi pot genera chiar
şi conflicte care pot impieta acurateţea aplicării algoritmului selectat spre a
deservi învăţarea.
In
final trebuie să accentuăm că pedeapsa sub forma bătăii este exclusă; pedepsele
trebuie luate în consideraţie în arsenalul pedagogic al instructorului dar ele,
aveţi grijă…,
NU TREBUIE SA FIE ADMINISTRATE DECÂT
ATUNCI CÂND PROFESORUL ESTE CONŞTIENT CĂ NU SE RĂZBUNĂ PE ELEV DIN CAUZA UNOR
INEXACTITĂŢI CARE-I APARŢIN …..
Bibliografie selectivă:
Arnold Le Unes, Jack Nation –
Sport
Psychology, ed. Nelson-Hall Publ.Chicago,
1996
Cojocariu,
Venera-Mihaela –
Introducere
in managementul educatiei EDP, Buc. 2004
Cristea, Sorin –
Pedagogie
generala, Managementul educatiei, EDP, Buc., 1996
Conf dr. Mihai
Epuran, I.Holdevici, F.Toniţa -
Psihologia Sportului de performanţă,
ed. FEST, Buc. 2001
Kent Michael–
The
oxford Dictionary of Sports 1998
Science and Medicine, Oxford
University ,
Kuhlman , Detlef –
1973,Sprehen
im sport unterricht, Munchen,
Neacsu, Constantin –
Informatia
biologica, ed Stiintifica si Enciclopedica Buc., 1982
Sandulescu, Iosif
–
Sisteme
informatice, 1981ed Stiintifica si Enciclopedica, Buc.,
---------------------------------------------------
No comments:
Post a Comment