Wednesday, April 24, 2013

05 / Despre Inot : Psy ....



Capitolul  II

PSYCHE şi Înotul.... *.

Comunicarea  între antrenor-sportiv

Sumar:

01. Psihologia sportului;
02. Depăşirea obstacolului...;
03. Despre anxietatea noastră cea de toate zilele …;
04. Constrângere, convingere...;
05. Antrenamentul autogen;
06. Despre rolul comunicării (verbale/non verbale).
07 Blocaje în desfăşurarea activităţii  
08.  Evitarea, eliminarea blocajelor.
09. Deducţia în instruire;
10. Înţelegere mentală
11. Didacticism critic.
12. 'Brainstorming'  ('furtuna in creier')
13.  Conştiinţa sportivă a înotatorului
rezumat+bibliografie selectivă



02.01.  Psyche şi înotul ....

(Unele probleme Psihologice ale sportului de performanţa )



            Noţiunea provine de la ’Psyche*, Grecii antici făceau referire la suflet , dragoste, înţelegere, conştiinţă pentru a delimita mentalul de aspectele fizice, fiziologice în evoluţia unui individ (gr. Psukhe – suflet + logos – tratarea unei probleme  = Psihologie). 



            Aceste stări, vor defini în viitor conţinutul Psy. noastre, moderne.

            In fond Psyche este regăsită la noi toţi, în toate momentele vieţii  ( ultimile speculaţii ştiinţifice de frontieră luptă a ne convinge că ‘Psyche’ ar fi entitatea călătoare după terminarea vieţii materiale...).

SE POATE DECI AFIRMA CERT

că în fiecare acţiune a noastră sau a elevilor noştri care învaţă înotul ... se pune în evidenţă o formă, aproape ocultă, nebănuită a energiei psihice.



            Ea poate avea valori mai mari sau, la unii dintre copii, mai mici şi aceste aspecte trebuie să preocupe pe antrenor în momentul abordării unor sarcini sau obiective ale activităţii sportive.

            In cazul înotului, până să ajungem la metode de tratament psiho-mental (vezi Sigmund Freund 1856-1939, copiii, eleviii noştri au, teoretic, încă slab evidenţiate relaţiile datorate sexului, este de sperat), trebuie să cultivăm un model bio-psyhologic care, aşa cum reese din acest termen sunt urmărite bivalent atât  ca ’putiinţă’ cât şi ’voinţă’ individuală (sau dece nu - a unei echipe).

            Dacă teoria psiho-dinamica lansată de Sg. Freund ne învaţă că personalitatea regăsită în Psyche rezultă din 3 mari direcţii (the id, the ego, the superego, (vezi  ‘ The 0xford Dictionary of Sports Science & Medicine’, pag 409), fiecare antrenor adus în situaţia de a se orienta în plan  psihologic (uneori chiar psihiatric...) trebuie să-şi proiecteze un program de fitness psihologic, adică  o provocare, care obişnueşte subiectul (prin respectarea unor principii generale ale instruirii: accesibilitate, gradare, dozare etc.) cu condiţiile viitoare aflate în faţa sarcinilor instruirii..., deci un program întocmit  deliberat ca o simulare a condiţiilor viitoare de stress, concurs.

            De regulă, specialiştii psihologi integraţi într-o brigadă de asistenţă a pregătirii olimpice, etc. (alături dar conduşi de antrenorul principal...!) au în arsenalul lor chiar o suită de instrumente (baterii de teste) cu care pot măsura veridic evoluţiile unor fenomene psihice importante (de ex. anxietatea  la condiţiile de stress întâlnite în concurs s.a.).

-------------------------------

[*Psyche – o tânără frumoasă îndrăgostită, legendă cultivată pare-se de paltonicieni, subiect a mai multor opere de artă (La Fontaine, Moliere, Pradier -sculptură Louvre, Proudhon - pictură Louvre)]

            Dar până a se ajunge la asemnea ’delicatese’ - importante rămân: tactul pedagogic, aplecarea spre înţelegerea trăirilor veridice ale subiectului, formele inteligente de comunicare, evitarea stărilor conflictuale sau stressante.



            Antrenamentul Psy. cuprinde o suită de trepte mentale care trebuie atinse, cum ar fi: autoîncrederea (self-confidence), viabilitatea motivaţiei, abilitatea de a fi  relaxat şi deci eficient în faţa ivirii obstacolului, concentrarea mentală asupra strategiei adoptate etc.  

            Antrenamentul Psy. este înţeles a avea 3 etape: 

- obişnuirea, învăţarea cu condiţiile, cu factorii întâlniţi în viitorul concurs (a),

- acumularea de experienţe noi, variate care însoţesc complex acţiunea/ formarea multilaterală (b), şi

- prospectarea prin acţiuni practice nemijlocite în forma concretă a întâlnirii obstacolului (c).



            Psihologia sportului ( în cazul nostru şi a înotului în mod particular..) poate fi tratată ca o ştiinţă în care sunt regăsite explicaţii autentice asupra unor aspecte legate chiar de ereditate, stări legate de evoluţia gândirii,a inteligenţei, de activităţile mentale şi de comportament, în fapt de atitudinea umanist-culturală (în care se regăsesc întrepătrunse educaţia şi instruirea specifică / învăţarea înotului, dece nu).



            Acest conglomerat de situaţii, uneori imprevizibile,  trebuie abordat în funcţie, evident, de:

(a), particularităţile individuale/de grup urmărite pe plan bio-funcţional (moştenire genetică, vârsta, sex, experienţă anterioară, stare de sănătate, temperament etc);

 (b) apreciate în contextul existenţei, formulării unui demers / motivaţie obiectiv (intermediar, final);

(c) trebuie să păstreze şi să întărească sensul de trăire în normalitate (atunci când ea este alterată / periclitată de sedentarism, sau diverse vicii );

(d) trebuie să ajute la încardarea eficientă cu obţinerea unui căştig, avantaj firesc faţă de aşteptările individului prin evoluţiile, încercările individuale ( învăţarea înotului, evidenţierea noţiunii ‘răbdare’, ’curiozitate’ versus ’curaj’, ’spirit de iniţiativă’ ş.a.);

(e) toate încadrate în raportarea individului faţă de un grup sau categorie sportivă (derivat din categorii socio-profesionale familie, colegi etc.)



             In fond este vorba de aprecierea potenţialului psihic şi în mod deosebit a comportamentului unui individ care, mai ales prin sport dar nu numai, este obligat să depăşească câte un ‘obstacol’ mai toată viaţa, ceea ce nu este prea uşor….



            In cazul învăţării înotului, obstacolul poate fi un compus nedefinit de factori stressanţi sau de condiţii improprii care  fac ca un copil, ’obiectul de cult al unei întregi familii...’ să refuze scurt şi fără drept de apel... aderarea la o asemenea activitate.



            Dacă este vorba despre trezirea instinctelor naturale de apărare – trebuie să luăm în consideraţiei toţi factorii stressanţi şi, la fel, trebuie să apelăm la mijloace ajutătoare (aici înglobăm toate aspectele începând de la înscrierea în catalogul unei grupe  de iniţiere până la clasicul colac de înot, sau băţul care permite prelungirea ’braţului’ antrenorului în apă ..).

            Dacă este vorba de răsfăţ, în cazul aderării la activitatea din bazin.., părinţii au ocazia, poate prima dată, să vadă clar cum şi-au educat odrasla. Capricii există la fiecare copil şi chiar la cei mai mari.., dacă manifestarea lor lasă urme – este bine ca ’răul’ să fie curmat cât mai din ’rădăcină’..., fără a se ajunge la abateri, excese datorate stării de nervozitate sau a ambiţiei megalomanice care se mai pot observa la unii părinţi prea autoritari.



            In absolut toate situaţiile să nu uităm de întărirea pozitivă (positive feedback), mai ales prin comunicare; toate aprecierile, comenzile, evocările, chiar dacă se referă la situaţii greşit executate vor începe cu o laudă şireată  + un mesaj non-verbal pozitiv, după care se poate ’strecura’ ideia că ’ar mai fi ceva de făcut, de controlat, de realizat’… !



            Agresivitatea îndreptată spre a pedepsi o persoană (intropunitive behaviour) în integritatea ei sau în sfera mentalităţii (sub forma unor loviri sau abuz verbal...) denotă, în fond, slăbiciune din partea monitorului.



            La fel este depreciată ’metoda’ aruncării în apă a celor veniţi să înveţe a înota....; asemenea traume psihice lasă urme de neşters, toată viaţa + pierderea unui potenţial sportiv în viitor. Atenţie colegi !



02. 02.   Depăşirea obstacolului



            De regulă este acceptată aprecierea că mai toată viaţa avem de depăşit obstacole, mai mici sau mai mari.

            In cazul învăţării înotului, obstacolul este, în fond, reprezentat de ’necunoscut’, raport care generează teama, teama este însoţită de dispersarea, opacizarea atenţiei şi blocaje la mai toate nivelele.



            Acest  ’obstacol’ poate fi depăşit prin două căi: cea a cultivării răbdării şi cea a provocării curiozităţii. Aceste repere au fost expuse în partea introductivă, special acolo aşezate, deoarece cititorul trebuia, din vreme, atenţionat asupra importanţei lor.



            Pericolul obiectiv poate fi ocolit prin apelarea la aceste 2 manevre, dar ele nu pot fi elaborate ’a la carte’; reuşita depinde mult de flerul conducătorului; în fond, trebuie să acceptăm că elocinţa unui monitor este ceva deosebit: a face pe cineva sa asculte de tine chiar când pericolul este evident..., este o performanţă profesională deosebită.



            Depăşirea obstacolului (‘objective demand’) trebuie dirijată prin crearea de situaţii sau ’inovarea’ de stimuli ad-hoc de cele mai multe ori, care pot să diminueze, să evite intrarea în stare de stress.



            Acest proces se poate defini ca rezultat al ivirii obstacolului rezultat, de regulă, imprevizibil, care generează o stare de anxietate cu repercursiuni în întreg organismul (funcţional, mental).



            Fobia de apă, teama de neînţeles poate reprezenta un motiv ca părinţii să prezinte copilul unui control medical de specialitate menit a decoperi eventuale rapoarte intolerabile între parametrii marilor funcţiuni şi semnificaţia acestora supra stabilităţii psihice (oboseala, scăderea atenţiei, abandonul etc.).



            Dar acest neajuns se manifestă nu numai faţă de prezenţa apei…, există destui copii care preferă să rostească rapid şi convingător cuvântul ’’NU’  şi cu asta se termină totul… dar cei mari, din  jurul său, trebuie să lupte ingenios de a comunica şi de a strecura o fisură incipientă în asemenea cazuri care, apoi, să dea de ‘’gândit’ micului ‘terorist’ (de ex. –‘ ce te faci când tu trebuie să-ţi aperi ţara de duşman… - poţi spune atunci NU…?’)



             Iată încă un exemplu grăitor a ceea ce înseamnă la înot  depăşirea obstacolului: pornind de la afirmaţia ‚’înot = arta de respira’..., începătorul (mai ales..) sau chiar sportivul bine cotat, neglijează (din comoditate, din neatenţie s.a.) 2-3 mişcări corecte de a expira aerul; imediat după acest episod va apărea un disconfort respirator, o găfâială, oboseală şi, cel mai ades, oprirea / deteriorarea evoluţiei (mai întâi pe plan subiectiv, apoi şi pe cel al bio-funcţionalităţii - reducerea capacităţii de efort etc.).



            A inspira la înot este un mecanism supus instinctelor, a expira este cel mai ades un act voluntar, care necesită control si atenţie. Când acest echilibru s-a deteriorat  înotul devine o corvoadă generatoare de insuccese.



            Poate şi dvs. aţi remarcat, ca telespectator, că după terminarea unei probe intens disputate., adversarii arată liniştiţi fără a fi marcaţi vizibil de efortul necesar doborârii unui record..., ’omul nostru’ nu gâfâie, stă calm şi aproape neverosibil de odihnit...



            Explicaţia vine din faptul că, în plus de toate eforturile şi cerinţele respectate aidoma în timpul reuşitei sale s-a mai adăugat ’una’ – cea de a nu lăsa în plămâni nici o fărâmă din aerul anterior inspirat, cea de a păstra cu stricteţe regula de aur a înotului –

’tragi 1 kg. de aer…. sufli tot 1 kg..’, altfel, nimic nu va ieşi....!!!



02. 03.   Despre  ANXIETATEA

            noastră cea de toate zilele…



            Este din ce în ce mai vizibilă în manifestările semenilor noştri. Nu ar fi tare greşit dacă s-ar accepta formularea tipică ‘’boala secolului …’; In aceste condiţii, pentru debutul în învăţarea înotului, mai ales, anxietatea îşi poate spune cuvîntul.



            Mai neînţelese sunt manifestările anxiotice la copii preşcolari care prin frica de apă sau de necunoscut…, devin vehemenţi şi resping orice demers de aliniere normală la  un comportament natural.



            Părinţii trebuie să observe şi să temporizeze aceste porniri care prin repetare pot deveni obişnuinţe neplăcute , mai ales, în activitatea inedită de învăţare, practicare a înotului.

            Anxietatea, temperamental – reprezintă: Stare de nelinişte, proprie tipului introvert - melancolic (în general obişnuit la înotători) care se poate  manifesta prin :

- dispoziţie variabilă, schimbătoare,

- dorinţă de a se evidenţia / impune în faţa altora,

- indiferenţă la obiectivitate sau adevăr,

- nevoia de a înfrumuţesa realitatea (ajunge de la mistificare, minciună pînă la ficţiune poetică),

- preferinţe pentru lucruri bizare,

- tendinţa spre negativism,

- practică sistemul muncii în salturi, după propria-i dispoziţie,

- simte nevoia (neaşteptat la asemenea aparenţe) de a fi stimulat (chiar  prin ceartă, pedepse) şi astfel se 'smulge' din inactivitate sau din rutina de zi cu zi, prin această inconstanţă în afectivitate ("uşor sedus... uşor consolabil..."), dominanta vieţii sale fiind: zeflemeaua, divertismentul, pentru satisfacerea căreia este capabil de multe sacrificii.

           

            In acest succint tablou fiecare antrenor trebuie să încerce a se căuta în perspectiva anihilării unor tendinţe asemănătoare deloc dorite.



02.04.  CONSTRÂNGERE SI                                    CONVINGERE

 

        In acţiunile de instruire, ca şi în cele de educaţie (general) ideia constrângerii trebuie permanent respinsă; antrenorul, şcoala, familia, societatea modernă în ansamblul ei (moravuri, opinii), conlucrează pentru afirmarea principiului convingerii.*           

         

            Constrângerea degradează demnitatea subiectului şi chiar a instructorului, pedagogului ‑ la acesta, apelarea facilă la constrângeri poate reprezenta o manifestare certă a slăbiciunii sale profesionale, temperamentale (tact pedagogic).

           

            In mod particular, în activităţile care cer anumite sacrificii pentru obţinerea unor rezultate înalte, prin pregătire sistematică şi corectă subiectul ajunge să admită integral regimul de auto - constrângere prin care 'obstacolul' (performanţa) pot fi depăşite.

            Deci la nivelul unor copii începători, în unele situaţii concrete legate de apariţia ocazională, în comportament, a unor neglijenţe, capricii, antrenorul poate apela la unele forme de constrângere stimulativă, avînd în permanenţă grijă de a explica celui vizat şi colectivului ghrupei… - cauza constrângerii, prefigurând condiţiile de stopare, renunţare la aceasta şi mai ales practicând un autocontrol cert în scopul de a nu ajunge a pedepsi pe nimeni atunci când există cât de cât o stare de nervozitate subiectivă din partea antrenorului, nervozitate care nu trebuie asociată niciodată cu metodele instruirii.



            Mai eficientă ni se pare calea 'întăririi pozitive' unde prin 'laudă pedagogică ' se poate creşte nivelul afectivitătii şi interesul subiectului.

02.05.  Antrenamentul autogen



            Iniţiat ca metodă psiho-profilactică de medicul psihiatru german J.H.Schultz, metoda  s-a generalizat în procesul de pregătire a omului normal, sănătos vizînd maximizarea capacităţilor lui fizice şi psihice (sportivi, aviatori, cosmonauţi, etc.). 

            Schultz consideră că prin autosugestie, în stare optimă de relaxare psihosomatică, se pot autoregla stările funcţionale.



             Metoda este reprezentată de 6 cicluri de exerciţii desfăşurate în succesiune strictă prin care potenţialul biologic se exteriorizează eficient, înregistrînd valori optime, maximale (prin destindere neuro-musculară, vasculară, decontractarea  mecanismelor funcţiilor vegetative, etc.). 

            Această formă poate fi realizată numai sub supravegherea specialistului psiholog. 



            Asociat cu metoda de antrenament psihoton, antrenamentul autogen contribuie, totodată, la refacerea organismului după efort.



---------------------------------

[* In tradiţia noastră există expresia ’bătaia-I ruptă din Rai’ …, ea nu trebuie înţeleasă greşit; există momente când o acţiune de acest fel poate ajuta la trezirea atenţiei, la mobilizarea mentală pentru trecerea unui obstacol…, dar această ’metodă’ nu trebuie să devină una obişnuită sub nici o motivaţie…]

-----------------------------













02.06   Despre rolul comunicării (verbale / non verbale)



            A ‘învăţa’ pe ‘cineva’…, ‘ceva’ reprezintă o acţiune care necesită în mod nemijlocit şi existenţa unei comunicări verbale, optime între cele doua ‘ părţi ’ ale acestui ‘întreg’ …



            Această afirmaţie nu este, deci, exclusivistă. Există şi asistăm la numeroase cazuri cand ‘cineva’ invaţă ‘ceva’ fără să existe o comunicare verbală directă, ci pur şi simplu, prin imitaţie sau prin puterea deducţiei; mulţi, cei din jurul nostru, ‘învaţă’ şi de cele mai multe ori, ce ‘învaţă’ pun şi în practică …. (aici ma refer la unele obiceiuri  rele pe  care, copiii, adolescenţiii noştrii le ‘învaţă’ de la cei din jur, de la emisiunile tv. etc ..).



            În fine, nu este aici locul să despicăm ‘firul în patru’ dar şi acest ‘cum’ comunicăm cu copii noştrii este o problemă, uneori, foarte dificilă pentru mulţi dintre părinţi, pentru multe familii.

            O dovadă este acest prim ‘test’ care v-a pus în dificultate atunci când aţi încercat singur să vă învăţati copilul să înoate. De cele mai multe ori nu se reuşeşte şi ‘bat-o vina’, eu vă spun, că este un rezultat al deteriorării comunicării cu copilul Dvs. (rutina vieţii de familie !)



            Este de la sine inţeles că şi pentru ‘profesorul de înot’ (oare câţi dintre noi am avut parte de un ‘profesor’ autentic…?) capitolul despre comunicarea informaţiilor trebuie să devină un subiect interesant, mai ales din prisma meseriei, carierei.



            În fond o lecţie are şi o tentă de manageriat şi aşa cum  directorul unei firme nu poate face nimic numai prin gesturi sau prin mesaje scrise, la fel, în lecţia de înot trebuie să ne bizuim pe o foarte bună şi elocventă comunicare verbală prin care informaţiile noastre / experienţa profesională în fond, să ajungă a fi receptate corect de începătorul plin de teamă sau obişnuitele ‘alintări, mofturi’.



            Comunicare managerială în activitatea de învăţare a înotului,aşa cum reiese din lucrări de specialitate (comunicarea  – activitate indispensabilă stabilirii unor contacte spirituale şi covărşitoare în îndeplinirea obiectivelor asumate) – reprezintă una din formele cele mai des uzitate de transmitere a informaţiei  ( aici ‘ informaţia ’ poate fi asimilată şi ca cea de a 4-a stare a materiei…(!) – vezi acad. Iosif Săndulescu – Sisteme informatice, S.P.T /137, 1981).



            Tot despre ‘informaţie / comunicare’ nu trebuie uitat aspectul evoluţionismului tehnologic care a condus omul din epoca pietrei şi a bronzului la ‘cipul’ informatic actual care storează milioane de informaţii sau proceduri prin care, dece nu, se pot rezolva cu spor şi problemele ‘activităţii complexe de învăţare a înotului’.



            Cunoştiintele despre înot (şi nu numai...) ar putea deveni astfel facil: afişate , avizate, acceptate şi asumate (vezi Constantin Neacsu – Informaţia biologică, SPT 172/1982) în compania unei forme de ‘informare virtuală’ -  toate acestea necesitând, evident, plan şi formă de COMUNICARE ! 

Şi încă o cumunicare de cea mai aleasă ţinută….



            Dar ‘comunicarea’ înseamnă nu numai ‘emiţătorul’ (de ex. programul cules de pe internet care, printr-un soft devenit un program de joc, ar putea transmite elevului informaţii şi apoi, crea reprezentări veridice vizând tehnica corectă …, sau conducerea unei lecţii organizate de către specialistul EFS)….

            ci şi ‘receptorul’, în cazul nostru multitudinea de predispoziţii şi abilităţi (skills) ale diversităţii umane (la copii, tineri, adulţi) – care pot face ca mesajul dorit a fi transmis şi însuşit să nu reuşească, ba mai mult să genereze refuz, conflicte (mai ales), fapt care face ca valoarea, eficienţa comunicării să lase de dorit şi să nu-şi atingă scopul propus.

Deci :

            -  ‘comunicarea’ (lipsa ei devine din ce în ce mai des evocată în viaţa noastră ) poate fi înţeleasă ca un act de ordin interpersonal ce are ca final transferul informaţiei de la monitor la receptor – transfer care poate conduce la înţelesuri sau finalizări mult diferite faţă de programul sau de intenţia iniţială.



            In acest fel trebuie ca, în cadrul activităţilor corporale, de tot felul ... (printre care şi învăţarea înotului), în faţa unui ‘mediu receptor’ puţin acomodat şi putin dispus (începătorul), ‘comunicarea’ să tindă a fi efectuată la cel mai înalt nivel al acurateţii sale profesionale – evitând barierele care pot îngreuna sarcina asumată, planificată (chiar dacă uneori este necesar să ‘daţi şi în mintea copiilor’ dar numai aşa vă veţi face înţeleşi ).



            Evident că în cazul activităţilor corporale,  formele principale de comunicare, de transmitere a sarcinilor, indicaţiilor sunt expunerea verbală şi demonstraţia; acest lucru nu exclude şi formele grafice, scrise etc.



            Iată o scală a nivelului de comunicare care ar putea servi la evaluarea valorii acestei acţiuni în faţa ‘receptorului’:





Monitorul, Instructorul de inot :


1. Mă simt confortabil în situaţii relaţionale …………..….(sunt sociabil);

2. Privesc fără reţineri interlocutorul …………….…….…(mă uit în ochii săi);

3. Vorbesc destul de tare şi clar ...………...…...(‘am reuşit să comunic’)

4. Atitudinea corporală, fizionomia este pozitivă şi fermă ………(‘ sunt reperat);

5. Relaţionez fizic nu numai verbal fără avea reţineri ……….(‘ sunt apreciat’ ..);

6. Iniţiez dialogul cu stimularea integrării ………am devenit prieteni ’ );

7. Verific nivelul percepţiei, al înţelegerii ……( ‘nu mă las păcălit’ …);

8. Cuantific raportul relaţional: mesaj/recepţie…………..(‘ dau note !).









02.07.   Blocaje în  desfăşurarea                                              activităţii



            Interrelaţia între monitor şi executant, implicaţi în activitatea concretă de învăţare a înotului, face obiectul unor reguli şi principii ce decurg din capitolul mare a didacticii şi care înseamnă:

            -  indicaţiile trebuie communicate cât mai simplu şi cu adresă precisă;

            -  idem ~ trebuie exersate şi însuşite (acceptate) firesc pentru a induce starea de satisfacţie, plăcere, bucurie.



      Să nu uităm: nimeni, pe acesta lume nu va fi eficient (în a învăţa, în a profesa şamd) decât atunci când ceea ce face este şi ceea ce-şi doreşte, place !



       Blocajele care apar în cazul unei comunicări active şi în cazul învăţării înotului, exceptând cele care sunt produse de lipsă de experienţă, profesionalism în rândul monitorului …, pot apărea dacă –



            1. Executantul nu are noţiunea exactă şi pozitivă asupra ‘imaginii de sine’ (problemă de mare actualitate !), lipsa încrederii în capacităţile proprii şi estomparea curiozităţii de a ‘incerca’ măcar execuţia propusă.



            2. Executantul ‘nu percutează’ la idealurile, chiar la cele minore, propuse de monitor – executantul poate să se raporteze la idei preconcepute său la idei indirect induse de persoane terţe (uneori este dezastros dacă cineva din anturaj emite o parere negativă despre monitor sau conţinutul activităţii).



            3. Executantul îşi propune o activitate (corporală) de unul singur, în relaţia ‘am un profesor şi fac ce/cat vreau’; mai ales, activităţile corporale sunt benefice daca instruirea se desfasoară în grup (după un algoritm unitar) dar atent individualizat (care să permită totuşi instalarea introspecţiei şi a dorinţei de întrecere cu partenerii).



            4. Executantul nu este realist şi ingora prezenta partenerilor şi a intereselor acestora. Excesele de egoism şi individualism, aroganţa pot apărea pregnant chiar în cazul unor inocente exerciţii de întrecere, unde spiritul de ‘faire-play’ trebuie să conducă ‘ostilităţile’ spre un final reuşit, în comun acceptat.



            5. Executantul este motivat neinspirat de către monitor sau anturaj; în acest  fel toate informaţiile şi întrega comunicare îşi pierde din valoare iar motivarea negativă va accentua lipsurile din comportament sau educaţie. În comunicarea ce însoţeşte  stabilirea motivaţiei este imperios necesar a evita blocajele datorate capacităţi reduse de ascultare, de înţelegere a mesajului – se vorbeşte curent de ‘arta de a şti să înveţi cum să  înveţi ’.



            Factorii frenatori în intimitatea procesului de comunicare în sistemul activităţilor corporale, factori generatori de blocaje inutile sau păguboase vizează atât sistemul raţional / logic cât şi sistemul afectiv / sentimental.



            Aceste două mari palete ale managementului educativ au în vedere, la modul cel mai general, evaluarea blocajelor generatoare de insuccese în contextul activităţilor corporale / deci şi în cazul învăţării înotului sau a pregătirii sportive de performanţă.



            02.07b. Evitarea, eliminarea blocajelor.



            Alături de blocajele care vizează sistemul informaţional cuprins în ‘comunicare’ (adică - utilizarea defectuasă a limbajului, adresare imprecisă, neclară, comunicare stearpă, monotonă, inexpresivă, folosirea unor afirmaţii speculative, prea personale / lăudăroşenia, demonstraţii neconvingătoare, demagogice, periclitarea controlului asupra desfăşurării echilibrate a acţiunilor prin limbaj bombastic, irelevant) …

-       tema se referă şi la cealelate dimensiuni ale instalării blocajelor sau a barierelor în desfăşurarea eficientă a activităţilor corporale aflate în atenţia noastră şi anume la

 blocaje / generatoare de conflicte -  în sfera raţională sau în sfera emoţională.



            Comunicarea defectoasă poate genera estomparea rolului de conducător al monitorului:

a/ prin divagare de la subiectul acţiunii (comunicare confuză, ‘fără obiect’),

b/ prin dorinţa monitorului de a avea dreptate – cu orice argument chiar cand informaţia lui este greşit prezentată,

c/ prin înăbuşirea personalităţii executantului, adică prin contrazicerea acestuia cu contra-argumente lipsite de valoare,

d/ prin inventarea cu sfaturi ‘bune la orice – numai la îndeplinirea optimă a sarcinii ‘NU ‘,

e/ prin exploatarea iniţiativei executantului pentru ai demonstra ceea ce el reuşise de altfel (orgoliu nesătisfacut),

f/ prin simpla neatenţie, cea diferită de clipa de neatenţie fiziologică,

g/ când dispoziţia monitorului nu este în concordanţă cu cea a executantului,

h/ jignirea, blamarea sau condamnarea executantului disproporţionat faţă de nereuşita, posibilă, a acţiuniilor sale,

i/ manifestarea unor complexe de inferioritate (momentană, permanentă) faţă de obiectul sarcinii de acţiune desprinsă din planul de pregătire sau organizare a activităţilor corporale propuse.

j/ printr-o împăcare, conciliere nejustificată (lipsă de răspundere).



            Eliminarea blocajelor de natură raţională nu poate fi despărţită de natura emoţională a comunicării.



            Aceste bariere, blocaje emoţionale reprezintă nişte frâne în calea comunicării reuşite şi pot proveni din :

1. comenzi, ordine prea severe care intimidează executantul,

2 avertismente şi chiar ameninţări care pot produce renuţare,

3. ‘predica’ moralizatoare care plictiseşte şi duce la inhibare,

4. perseverare în a da sfaturi care nu se justifică,

5. alegerea unor argumente nereuşite, neînţelese de executant.



            Uneori, în funcţie de situatia de moment eliminarea blocajelor raţionale poate fi uşurată prin:

a/    ‘ judecarea’ sau ‘ condamnarea’ (pedagogică) în faţa grupului,

b/   prin permanentă întărire pozitivă,

folosirea ironiei, chiar a ridiculizării, cu adresă pozitivă,

c/   mai ales, prin analiză şi prin diagnosticare/verdict în scop stimulator,

d/    încurajare şi afirmarea simpatiei,

a comversaţiei stimulatorii,

e/    abordarea directă şi fără menajamente a greutăţii sarcinii,

f/     evitarea, cu orice preţ a jicnirilor, pedepselor pe fondul existenţei unei stări de nervozitate,

g/    întărire a înţelesului raţional al încercării de a îndeplini sarcina / obstacolul care este în faţa executantului.







[o metodă authentic românească –

 discutarea înotului….  la un ‘pahar’  de vorbă..…,

foto colecţie personală]



            O garanţie a eliminării bocajelor şi nu numai, poate proveni din urmărirea acestor reguli simple, care trebuie să preocupe pe monitor:

1.        Executantul este dispus să asculte, să se integreze…?

2.        Expunerea de idei este de ambele părţi…..?

3.       Metoda de comunicare anticipă finalizarea sarcinii….?

4.        Exersarea stimulează spiritul volitiv….?

5.        Acţiunea/sarcina este autentică, necesară chiar dacă este dificilă…?

6.         Abordarea activităţii, sensul ei, are caracter multilateral ….?

7.        Sunt respectate principiile faire-play .? 



(*grafica din Swimming Manual FINA TSC Seul, 1988)

Deci:  Eliminarea blocajelor raţionale, mai ales,  trebuie să genereze  relaţii fireşti între monitor şi executant printr-o comunicare atentă, complexă şi inspirată, care decurge cert dintr-un simţ pedagogic autentic.



            Eliminarea blocajelor chiar şi a antipatiilor se bazează pe respectul proporţionat dar reciproc între cele doua personagii (monitor/executant).



         Transmiterea de informaţii (comunicarea lor) de către un efector (instructor) nervos conduce la blocaj garantat şi ineficienţă.



            Eliminarea blocajelor este posbilă şi prin accentuarea dreptului la opinie a celui aflat în dificultate – lui i se va arata multă înţelegere şi încurajare directă.



            Eliminarea blocajelor raţionale se bazează pe folosirea argumentelor  logice, simple şi alese cu măiestrie inegalabilă; doar acest climat duce sigur la reuşită !



            Şi în acest climat stă totul: eficienţă profesională şi acumulări semnificative, prima pentru profesorul / monitor, a doua pentru începătorul care nici nu a auzit vreodată de asemenea problematici.




.

(*foto coleţie personală)



            Toată această pledoarie teoretică a fost necesară, mă justific, pentru a copia şi repeta pozitiv în conţinutul de carte (Inot-2007) maniera folosită de specialiştii de peste Ocean care au redactat lucrarea “Swimming manual’ editată de FINA, un manual autentic şi mult cuprinzător al problematicii ‘înotului’, atât la nivelul începătorului cât şi la cel al performerului.



            Este bine ca ’profesorii de înot’ să citeasca încă odată şi atent acest capitol; pentru ‘civili’ (părinţi, bunici etc.) poate că reprezintă pagini aride dar şi lor cred că le pot aduce în atenţie o suită de  aspecte asupra cărora ar trebui să vegheze mai mult







02.09.     DEDUCTIA IN  INSTRUIRE



            Invăţarea, consolidarea unor componente, detalii de mişcare în condiţiile mediului schimbat (apa) se pot realiza şi prin deducerea unor soluţii care odată adoptate conduc la efectuarea corectă a mişcărilor de înot.



            Pentru a ajuta manifestarea acestui act de gândire, monitorul ar trebui să aleagă argumentele sub forma silogismelor (care comportă trei forme de gândire - general, particular, concluziv...) 'obligând' începătorul să ajungă la raţionamentul care-l va ajuta la corectarea unor greşeli, astfel:



            I./         -" Arhimede ne-a învaţat că orice corp scufundat pierde din greutatea sa o mărime egală cu greutatea volumul de apă dislocuită..."(general);



                 -"dacă ţii corpul, capul prea ridicat, greutatea ta în apă va fi mai mare iar gravitatea care te trimite la fund te va obliga să faci mişcările mai mult spre a 'pluti' decât spre a 'înainta'..." (particular);



                 -"dacă vrei să ai o greutate mică şi să pluteşti mai uşor, lasă corpul să fie cât mai bine scufundat, el va deveni mai uşor iar energia ta va avea o sarcină mai mică de învins..."(concluzia).



Sau:

            II./  (general) -"elicea unui vapor, avion, are randament mare deoarece tot timpul străbate pe distanţe foarte scurte volume de apă/aer aflate în nemişcare, deci care devin mici puncte de sprijin ce opun rezistenţă şi astfel vaporul/avionul înaintează...".



            (particular) -" dacă faci mişcările prea drepte şi lungi, palma ta va pierde rezistenţa apei şi astfel înaintarea ta va fi anemică..."



            (concluzia) -" dacă vrei să înaintezi repede şi uşor fă cu palma un drum sinusoidal (în 'S'), care va semăna mai mult cu ce face elicea vaporului; astfel ve-i întâlni o mai mare rezistenţă din partea apei, sprijinul tău va creşte şi înaintarea ta va fi mai bună...".

Invăţarea prin deducţie pretinde de la monitor multă inventivitate şi tact pedagogic pentru a  găsi formulările adecvate gradului de înţelegere a celui instruit.




(foto colecţie personală)





02.10.     ÎNŢELEGERE MENTALĂ



            Începătorul adus în faţa alternativei de a învăţa înotul devine parte a unui sistem instructiv-educativ-metodologic în care monitorul se străduie să atragă atenţia, curiozitatea elevului schiţând raţionamente, idei, sentimente care implică participarea conştienră a copilului pentru a descoperi,  cunoaşte scopurile şi sarcinile activităţii sale.



            In primul rând monitorul apelează la asemănări accesibile care vor conduce la simboluri şi reprezentări veridice despre proprietăţile apei, relaţiile acesteia cu corpul aflat în imersie, alegerea/descoperirea mişcărilor adecvate pentru a realiza plutirea, înaintarea – toate prin  folosirea unui limbaj specializat şi sugestiv.        

            Monitorul trebuie să se ‘coboare’ la nivelul de înţelegere a copilului pentru ai modela gândirea la dificultăţile activităţii .



            Intre primul sistem de semnalizare (simţurile) şi cel de-al doilea (intuiţia, limbajul) se fac legături care dezvoltă puterea de înţelegere.



            Practica bazinului indică că pre-adolescenţii (până la 14-15 ani) înţeleg mai bine mesajul verbal fapt care obligă instructorul să prezinte, pe larg, ceea ce doreşte să realizeze în lecţie apelând înţelegerea anticipativă a elevilor, ajutând astfel la o participare mult conştientizată în programul de antrenament.



            La grupele de vârstă mai mică predomină intuiţia, puterea exemplului şi necesitate demonstraţei (gestica monitorului).



02.11.     DIDACTICISM CRITIC.



            Manieră puţin eficientă folosită uneori de instructor, antrenor în procesul de pregătire (instruire / educaţie) prin care se persistă în a folosi metoda comunicării (a monologului, a dădăcelii...) în scopul determinării, însuşirii stricte, teoretice (dogmatice) a unor detalii de execuţie, norme sau reguli de antrenament.



            Apelarea exclusiv la critică stăruitoare poate conduce la o conduită de rezistenţă psihică a subiectului, care nu mai colaborează, activitatea devenind rigidă, forţată şi limitată (fără perspectivă).



02.12   'BRAINSTORMING'

                   ('FURTUNA IN CREIER')



            Practic o ‘recoltă de idei’, o tehnică de creativitate activată în colectiv, tehnică iniţiată de psihologul A.Osborn (SUA), tehnică care poate fi aplicată şi în munca unor colective de antrenori; ideia de bază  este că soluţia, răspunsul căutat să nu fie obţinut prin raţionamente, eliminări logice succesive ci, prin sugerarea unui număr cât mai mare şi variat de soluţii (‘cantitatea’ duce la ‘calitate’).



            Grupul nu poate fi mai mare de 12 membri, timpul de lucru optim între 30-6o min., principii:

            - sugestii în numărul mare (a),

            - nu se fac observaţii critice (b),

            - imaginaţia este liberă (c),

            -se urmăresc acele asociaţii de idei care rezultă din soluţiile descoperite (d),

            -în final, un colectiv restrâns, triază sugestiile reţinîndu-le pe cele mai convingătoare (e)



.           Procedura de exersare  pretinde un grad de ‘abilitate’, în speţă un antrenament de a elabora idei, stimularea imaginaţiei şi creativităţii şi face parte din practicile moderne de conducere managerială.



            In cazul nostru o activitate asemănătoare poate fi regăsită în proproţie de peste 90%, la  şedinţele Colegiului Central al Antrenorilor de Inot (CCAI) ai căror membri, de regulă cei mai reprezentativi antrenori, se întrunesc periodic pentru a stabili strategia pregătirii pe o perioadă dată.



            Tot o formă de BS poate fi realizată cu ocazia diferitelor consfătuiri sau cursuri de perfecţionare a specialiştilor – astfel, după fiecare temă prezentată+dezbătută, lectorul va cere de la cursanţi o notă scrisă, tipizată (pentru a fi uşor folosită în copiere Xerox sau în scanare PC) în care fiecare îşi va menţiona ideia principală care l-a preocupat în contextual expunerii. Aceste tipizate vor fi prelucrate iar la terminarea cursului fiecare participant poate primi o listă cu idei de la diferiţi specialişti dar colegi de breaslă (fără a mai aminti de necesitatea imperioasă ca dezbaterea, întreg cursul să fie monitorizat pentru a oferi, la terminarea lui, o sinteză binevenită şi pentru unii mai puţin atenţi la dezbateri…)



02.13.    CONSTIINTA SPORTIVA   



            Formă calitativ superioară de reflectare a relaţiilor prin care copilul începător, nemotivat în practicarea sportivă a înotului, începe, în condiţiile desfăşurării sistematice a procesului instructiv-educativ, să înţeleagă şi să formuleze treptat scopurile activităţii sale.

            Ea se formeză îndeosebi, în practică - timpul lecţiilor şi în competiţii dar şi în situaţile când pedagogia, comportamentul conducătorului lasă de dorit (beţii, fumatul ş.a…..) când, sub formă pedagogică adecvată, sunt aplicate sistematic cerinţele şi principiile care stau la baza activităţii, prin programarea gradată (optim-operativă) a categoriilor EFS (reguli, indicaţii, mijloace, metode, forme speciale de organizare) care deservesc amplul proces de formare-perfecţionare până la măiestrie a deprinderii sportive, de  adaptarea la mediul schimbat (apa) şi la efortul specific (probele de concurs) - în vederea atingerii scopului/obiectivului propus (de la simplul divertisment la marea performanţă)      Intre conştiinţa individuală şi cea sportivă există un raport dialectic de intercondiţionare ( vezi Hegel, Dialectica’).















  Rezumat:



            Rolul imens pe care îl are Psihologia în educarea+instruirea copiilor (şi nu numai…) este evident şi doar o tratare mult prea didactică poate abate curiozitatea cititorului, subiectului vizat de la perceptele acestei ştinţe atot-cuprinzătoare şi care ne însoţeşte la fiecare pas, acţiune sau reflecţie.         

            Toate acestea numai în perfectă concordanţă cu ceea ce simboliza Psyche la Greci…. – dragoste de aproapele tău…, fără de care noi nu am putea trăi şi exista !

            Comunicarea  verbală presupune folosirea, corectă, cu inteligenţă a limbii române şi a terminologiei sportive de specialitate. In alt plan se cere ca monitorul, profesorul de înot (care nu va fi uitat prea repede de către elevul său…) să aibe rezolvate, prin comunicare, mai multe probleme, cerinţe care să ajute la implementarea cu success a informaţiilor care ajută la învăţarea înotului.

            In limitele comunicării non-verbale (vezi aici valoarea unei bune demonstraţii) trebuie să fim atenţi, pedanţi chiar, cu comportamentul (direct   / indirect) deoarece iată că, aşa cum se ştie, ‘sentimentele sunt contagioase’, ele se transmit uşor şi pot genera chiar şi conflicte care pot impieta acurateţea aplicării algoritmului selectat spre a deservi învăţarea.

            In final trebuie să accentuăm că pedeapsa sub forma bătăii este exclusă; pedepsele trebuie luate în consideraţie în arsenalul pedagogic al instructorului dar ele, aveţi grijă…,



NU TREBUIE SA FIE ADMINISTRATE DECÂT ATUNCI CÂND PROFESORUL ESTE CONŞTIENT CĂ NU SE RĂZBUNĂ PE ELEV DIN CAUZA UNOR INEXACTITĂŢI CARE-I   APARŢIN  …..



 Bibliografie selectivă:



Arnold Le Unes, Jack Nation –

Sport Psychology,  ed. Nelson-Hall Publ.Chicago, 1996

Cojocariu, Venera-Mihaela

Introducere in managementul educatiei   EDP,  Buc. 2004

Cristea, Sorin –

Pedagogie generala, Managementul educatiei, EDP, Buc., 1996

Conf dr. Mihai Epuran, I.Holdevici, F.Toniţa - 
Psihologia Sportului de performanţă, ed. FEST, Buc. 2001

Kent Michael–

The oxford Dictionary of Sports 1998      Science and Medicine, Oxford University ,

Kuhlman , Detlef –

1973,Sprehen im sport unterricht, Munchen,

Neacsu, Constantin

Informatia biologica, ed Stiintifica si Enciclopedica Buc., 1982

Sandulescu, Iosif – 

Sisteme informatice, 1981ed Stiintifica si Enciclopedica,  Buc.,

---------------------------------------------------

No comments:

Post a Comment