06 / Invatarea

Capitolul III

DESPRE ÎNVĂŢAREA ÎNOTULUI

Sumar:

01. Invăţarea înotului prin ‘bras’;

02. Formarea deprinderii de inot (iniţire-perfecţionare până la măiestrie);

03. Treptele formării deprinderii;

04. Cum învaţă începătorul tehnica (corectă) de înot…?    

05 Cursul de iniţiere la înot;. fişa de înscriere;

06. Consideraţii despre învăţarea înotului;

07.Pluta verticală;

08.  Mobilitate pentru bras, craul

09.  Gestul, gestica, indicaţiile  antrenorului;

10.  Curiozitatea  şi  înotul

11.  Răbdarea şi înotul

12.  Jocul şi  învăţarea înotului

13. Curajul şi înotul 

14.  Jucării, accesorii pentru învăţarea înotului

15.  Colacul de înot

16. Crampe, cârcei

17. Lacurile, litoralul mării şi practicarea înotului 

18.    Lipsa de supraveghere.

 Rezumat+bibliografie selectiva

Simple speculaţii …..

            Antropologic, trecerea la staţiunea 'bipedă' şi segmentul cervical scurt, caracteristic speciei umane, fac ca omul, aflat în stare de imersie să nu poată pluti cu uşurinţă orizontal pe piept şi deci să nu poată inspira în mod liber; pentru aceste motive omul trebuie să 'înveţe' cum se obţine echilibrul de plutire orizontală (adică alternativa menţinerii capului la suprafaţa, minimum ‘călcarea apei’ prin mişcări executate parcă la întâmplare) şi să controleze în mod conştient mecanica actului respirator.

            In opoziţie, plutirea orizontală dorsală este deosebit de facilă dar începătorii au neîncredere şi iniţial se feresc de a schimba poziţia de înot – pe spate….

            Unii cercetători au emis ipoteza că specia umană a avut, în dezvoltarea sa filogenetică, un contact mai îndelungat cu mediul acvatic (emisiune cu Andrei Bank, un excelent brasist al anilor ‘50, Radio România Cultural, Aug. 1991)

            S-a presupus că strămoşi îndepărtaţi ai noştri au trăit şi evoluat un timp apreciabil, aproape, daca nu chiar, în mediul acvatic, iar unii antropologi susţin ipoteza că fiinţa umană trăind în mediul acvatic a perfecţionat deprinderea de a obtura accesul apei pe nas ….

            Este posibil ca 'omul' să fi trăit în apa aşa cum trăiesc delfinii...? Exobiologia, ştiinţa care se ocupă cu înţelegerea fenomenelor ieşite din comun, inexplicabile, oferă cîteva date interesante; iată o relatare despre 'Ra', fiinţă de tip umanoid care apare în diferite zone ale Oc.Pacific şi care posedă 'performanţe' extraordinare: face 'plonjări' la adâncimi de peste 200m, cu durate de cca.15-20min., are degetele unite cu o pieliţă asemenea labelor de gâscă, conturul palmelor este încadrat de o crustă cornoasă (asemănătoare unghiilor) urmare,  caracteristici datorate probabil adaptării la cerinţele executării energice a vâslirilor; din păcate, până acum nu s-au comunicat detalii despre o apropiere concretă cu aceste fiinţe. (*)

03.01.  DESPRE ÎNVĂŢAREA ÎNOTULUI

            Intr-o presupusă ‘Istorie a Metodicei la înot’ …, s-ar putea spune ca, în urmă cu cca. 75-80 de ani, textele Regulamentului din acea perioadă  reprezentau, în acelaşi timp, şi ‘Orientarea metodică’ a pregătirii, a învăţării – urmare a faptului că literatura de specialitate nu era atât de evoluată ca cea din perioada actuală.

            In fond nu acest lucru era greşit… ci faptul că, indirect, pentru metodica    învaţării înotului, ‘citirea’ doar a regulamentului de concurs a condus la statornicirea ideii de a învăţa un singur procedeu – cel mai ades, procedeul ‘Bras’ (probele de înot bras fiind preferate în programele tehnice de concurs din acea perioadă de debut a înotului sportiv şi în opinia sportivilor, părinţilor).

            Celălalt procedeu important – Craul /‘Crawl’, denumit în mod oficial ‘liber’(**) , era în mod nefiresc – ignorat. Zeci de ani, la noi, ‘Brasul’ a reprezentat primul si cel mai ades, şi ultimul procedeu de înot învăţat de începătorii acelor vremuri…

            Invăţarea înotului prin ‘Bras’, are o suită de avantaje ( facilitatea de a respira liber, evitarea imersiei capului) dar şi o serie de inconveniente – cel mai important: Brasul odată învăţat limitează transferul formării corecte a deprinderii în cazul învăţării altor procedee (‘transfer negativ’)…, un brasist, cu foarte rare excepţii, nu va putea înota eficient ‘Craul’ sau ‘Spate’.., un Bras-ist va rămâne ‘Bras-ist’ si cu asta gata..; dar înotul are 4 procedee si probele de concurs (cele individuale) , în număr de aprox. 30, sunt programate în mod egal pentru fiecare procedeu în parte. (dintre care pentru Bras doar 4 )

            Prin anii 1965, practica noastră a demonstrat, apoi a putut fi formulată şi încadrată teoretic, ideia că învăţarea prin ‘Craul’ sau  prin ‘Spate’ şi chiar varianta ‘învăţării concomitente’ (adică - învăţarea

analitică a celor 4 procedee pornind de la algoritmul formarii deprinderii) permit un ‘transfer pozitiv’ evident.

-----------------------------

*(vezi "Enigmele Terei", Dan Apostol, editura Sport-Turism, 1988, Bucureşti)-

**( ‘freestylle ’/ ’libre’- termeni adoptaţi în mod express de FINA tocmai pentru a ‘democratiza’ căile şi succesul învăţării înotului de câţi mai multi candidaţi, care, la aceste probe, pot concura / înota cum doresc ei….,

            Unele exemple provin din faptul că la specialiştii germani, de ex., începerea iniţierii la înot era şi este făcută prin procedeul Spate -  modalitate adoptată de ‘’şcoala germană’’ încă din vremea părintelui sistemului EFS - .. ‘korpererziehung’  Guts Muths, 1759 -1839…, vezi lucrarea semnată de  K.H. Sticher, Sport – Schwimmen, Sportverlag, Berlin, 1970 în care primul procedeu care apare în lucrare este Rucken-kraul, adică Spate…, sau ‘Cursul de înot’ 1965, ICF, conf. N. Dumitrescu şi lector Irina Oprişescu care recomandă începerea învăţării fie prin procedeul Spate fie prin Metoda concomitentă de învăţare analitică a celor 4 procedee tehnice de înot sportive (metodă experimentată desvoltată la Centrul de Cercetări ESF – Viitorul, 1964). 

            0dată învăţat înotul, prin exersarea a cât mai multe procedee se deschid căi largi pentru o instruire mai amplă,  complexă prin multilateralitatea deprinderii, (de ex. : ori de câte ori sportivul ‘oboseşte’, el va putea continua antrenamentul trecând la exerciţii de înot cunoscute  în alte procedee si astfel, principiul ‘odihnei active’ isi poate manifesta convingător conţinutul, iată argumentul principal).

            Asemenea modalităţi ar trebui să fie preferate de cel care activează ca monitor viitor antrenor dedicat înotului sportiv.

            Dacă instructorul respectiv este un individ motivat doar de a realiza învăţarea, fără ‘a privi pe fereastra înotului sportiv’…, atunci nimeni nu ar trebui să-i reproşeze ceva când el rezolvă învăţarea - prin ‘Bras’ sau, limitat, la un singur procedeu.

            Cei care execută activitatea de învăţare a înotului în folosul asigurării unei selecţii certe pentru viitorul acestui sport ar trebui să accepte şi alte metode de învăţare a înotului, metode eficiente prin folosirea ‘trasferului pozitiv’ des remarcat în activitatea de pregătire.

            In acest caz, învăţând mai multe procedee tehnice, deprinderea se va forma multilateral şi benefic pentru toate formele şi exercitiile de antrenament.

            Sportivul astfel instruit va putea concura în mult mai multe probe de concurs, amplificându-i astfel procesul de pregătire etc.

03.02.      Formarea deprinderii de inot (iniţire-perfecţionare până la măiestrie)

            Biomecanic analizată, deprinderea de a înota este alcătuită dintr-o succesiune de acţiuni motrice naturale (secvenţe din acţiuni motrice de bază cum ar fi poziţiile, mişcările din stând, mers, alergare, căţărare, târâre ş.a.)           

Ele sunt apelate în mod diferit de specificitatea apei pentru:

(a) - a permite realizarea imersiei, scufundării

  (b)- de a susţine plutirea în poziţii întinse cât mai apropiate de  orizontala apei

  (c)- de a produce înaintarea corpului prin serii sau cicluri de mişcări ale membrelor, corpului - toate  =   în condiţiile dificile generat de un echilibru instabil în apă, echilibru realizat conform  legilor naturale (vezi principiul lui Arhimede), prin folosirea rezistenţei, densităţii apei - spre reuşita găsirii unor puncte de sprijin hidrodinamic care să conducă la manifestarea plutirii şi a înaintării corpului.

            Deprinderea de a înota este deci, un mănunchi de priceperi, abilităţi (de a te scufunda liber, de a pluti pasiv, de a înainta cu mişcări alese) care se perfecţionează, rând pe rând, tinzând spre automatizare, prin asocieri  multiple ale unor reprezentări, condiţionate prin programul de învăţare+perfecţionare (antrenament) care vizează atingerea măiestriei  ( 'cea mai mare  viteză  - cu cea mai mare economie de mişcări' …).

03.03.      Treptele formării

            Formarea deprinderii motrice (învăţarea înotului) presupune parcurgerea mai multor trepte, în mod optim şi de dorit – progresiv.

            Această dinamică este similară principiilor instruirii programate (întâlnită în învăţământ), care presupune parcurgerea + învăţarea deplină a fiecărei trepte care compune ‘algoritmul’ selectat pentru reuşita învăţării şi numai după ce controlul îndeplinirii sarcinilor fiecărei trepte parcurse este afirmativ se recomandă trecerea la o treaptă superioară;

            In cazul înotului – se începe de la treapta :

1 - acomodării cu apa, imersia şi controlul liber al respiraţiei (inspir moderat- expir imediat şi profund !!!);

2 - obişnuirea cu poziţiile fundamentale de plutire şi înaintare într-un echilibru cât mai stabil+relaxat faţă de consistenţa apei;

3 - învăţarea defalcată a mişcărilor de înaintare, adică - exersarea mişcărilor de picioare, de braţe, apoi,

4 – înaintare cu coordonări simplificate, iar în final în  coordonarea  globală+respiraţie a cât mai multor procedee de înot sportiv;

5 - deprinderea săriturilor, plonjării în adâncime, a starturilor şi a tehnicii  de întoarceri regulamentare pentru concurs.

            Deprinderea devine eficientă în compania unui confort echilibrat al mecanismului respirator (vezi afirmaţia larg răspândită: înotul - 'arta' de a respira...); deficitul de oxigen poate altera corectitudinea şi eficienţa mişcărilor ( deficit care poate fi dobândit şi din cauza primelor serii de mişcări excesiv de încordate şi imprecise, inadecvate).

            Dar metabolismul de efort (rezistenţa la ‘datoria de oxigen’) se poate antrena, condiţiona, perfecţiona treptat pentru o cât mai bună adaptare la cerinţele concursului, la efortul specific probelor de înot (de sprint, de fond etc.).

            Deprinderea de a înota este supusă permanent perfecţionării şi consolidării pentru a corespunde sarcinilor mereu crescute a pregătirii plurianuale ( cele 5 stagii mari de pregătire întinse pe durata a cca 10-12 ani, vezi cap. Antrenament).

            Formarea  deprinderii  de  a  înota este în fond suita, schema de exersare a condiţiilor de manifestare a unor reflexe noi care au în vedere: atenuarea instinctelor de apărare (a) până la automatizarea complexă a componentelor 'simţului apei' (b) în fond un cocktail din tot ce 'simte', 'aude', 'vede', 'miroase' şi 'gustă' începătorul aflat în apă (c) cu  cele 5 simţuri de bază cu care l-a înzestrat natura mamă. 

            Ele conduc la raţionamente, reprezenţări, sunt iniţiate acţiuni motrice menite a da un al 6-lea’simţ’ – simţul apei (similar cu tuşarea clapelor la pian, sau a folosirii arcuşului la vioară etc.)

            In situaţiile când formarea deprinderii de a înota nu este perturbată de factori limitativi (teama, panica, condiţii neprielnice ale mediului, bazinului, bruscarea etc.), exersarea până la automatizare este facilă şi rapidă ( asemănător cu echilibrul pe care-l  găsim la învăţarea mersului pe bicicletă, care este ştiut că odată deprins nu se mai uită...!).

            In formarea corectă a deprinderii cele mai mari 'rabaturi' se fac la 'controlul respiraţiei' şi la 'tonusul vâslirilor', astfel:

-    o inspiraţie exagerată – poate conduce la expiraţie incompletă …,  cu diferite forme de disconfort care generează ‘soluţii’ incorecte în tehnica de înot;

-    aplicarea unor valori inadecvate  de forţă musculară (încordări exagerate, rigiditate musculară, crispare),  poate duce la mişcări pripite, care ‘taie’ apa, la adoptarea unui tempo ineficient, obositor generator de multiple viitoare greşeli.

            Oricât de bine ar memora un începător descrierea mişcărilor dintr-un manual de înot, dacă acesta nu intuieşte, nu reuşeşte să ’dea el însuşi viaţă’ fiecărei acţiuni, el nu va putea progresa corespunzător, aici se poate vorbi depre un proces de creatie ['sportiva' in cazul nostru]….

            La modul cel mai concret - eficienţa (’viaţa’) unei mişcări, vâsliri va fi apreciată DACĂ această acţiune produce ÎNAINTAREA  corpului pe direcţia dorită de înotător !

            Cei care se mişcă dar nu şi înaintează satisfăcător … trebuie să fie vigilenţi – ceva nu-i în regulă cu modul de abordare, de gândire a învăţării înotului...!!!

            Formarea deprinderii de a înota prin soluţia ' cantitativă ' (număr mare de mişcări) nu permite accesul la tehnica sportivă corectă, eficientă ci doar la o acţiune haotică, obositoare de cele mai dese ori puţin corectă. 

            Din acest motiv este cerută imperios prezenţa monitorului specializat care să vegheze la respectarea cerinţelor anterior evocate, deci, soluţia dezirabilă este cea 'calitativă' pe care o regăsim în celebrul aforism antic ‘Festina lente’ – Grabeşte-te încet...! (vezi referirile la conceptul BEST, Anexa nr.9)

            In acest context tehnica cea mai corectă apare dacă înotătorul tinde de a realiza cea mai mare viteză în compania celor mai puţine mişcării... pare ciudat,

                                 dar

acest comportament nu poate fi realizat decât numai cu ajutorul celei mai bune tehnici de mişcare în apă!!!

03.04.      Cum învaţă începătorul tehnica (corectă) de inot…? 

            Dintre formele cunoscute cel mai ades, acest lucru, se face prin imitarea mişcărilor celor din jur. Ca formă de învăţare şi complementar ca o calitate importantă a comportamentului, imitarea uşurează adaptarea  copilului începător la cerinţele activităţii şi a obişnuirii sale cu mediul înconjurător. 

            In cazul sportului, a înotului  imitarea este foarte des întâlnită – prin exemplul sau prin demonstraţiile antrenorului, monitorului, cel mai ades prin observarea altora care atrag atenţia executantului interesat.

            O notă ar trebui să reţină cel care conduce activitatea: imitarea nu poate fi comandată ‘dictatorial’ ci stimulată pedagogic oferind copilului un câmp larg de iniţiativă, suficiente de multe încercări cu erorile lor inerente.

            Totuşi, reuşita învăţării mişcărilor de înot nu poate fi atribuită în totalitatea unui ansamblu de ‘imitaţii’ (care reprezintă activitatea ‘primului sistem de semnalizare’).

            Aceasta trebuie completată cu forţa sugestivă a cuvintelor (‘al doilea sistem de semnalizare’); comunicarea -  prin explicaţii directe, lecţii (sau mini-lecţii) teoretice (vezi Intuiţia, cap.II, Comunicarea, capitol anterior dezbătut). 

            Monitorul experimentat, antrenorul bun practician, de multe ori un anonim nestiut chiar, ar trebui să poată aplica, în activitatea sa de predare a tehnicii - un algoritm cu care reproduce, poate repeta conditile prielnice unei învaţări reusite a tehnicii (ALGORITM -după numele matematicianului arab AL HOREZMI, sec.IX d.H.).

            Alogitmul selectat pentru învăţarea înotului poate fi reprezentat, condensat, dintr-o posibilă definiţie, adică: “Ansamblul operaţiilor de bază, elementare care sunt caracteristice, specifice unui fenomen, mecanism repetabil (în cazul nostru – motricitatea având originea în SNC), care, pe măsura ce este repetat aidoma,  aplicarea lui va conduce, sigur şi logic, la reproducerea, la progresul şi la finalizarea unui fenomen / exerciţiu de bază, a unui mecanism / deprinderi, în cazul nostru învăţarea progresivă a înotului etc.”

(Algorithm-vezi Oxford Dictionary of Sports Science & Medicine, pag. 24 )

03.04 b    B.E.S.T. –

TEST DE EFICIENTA BIOMECANICA LA INOT

(BIOMECHANICAL   EFFICIENCY  SWIMMING  TEST )

            Reprezintă o inovaţie în testarea capacitaţii tehnice a unui individ care doreşte atingerea unei perfecţiuni de înaintare în apă.      

Denumirea provine din abrevierea titlului şi întâmplător indică în engleză mesajul 'cel mai bun'. 

Eficienţa optimă la înot este realizată atunci cînd se încearcă obţinerea unei viteze superioare în compania economiei de mişcări, adică, 

'la cea mai mare viteză –

…. cele mai puţine mişcări'

             

Conform formulei BEST = din valoarea constantă 100 (aleasă aleator…! ) – este scăzută suma aritmetică a valorilor realizate ca timp de înot/50m şi număr de mişcări, de cicluri efectuate cu braţele (adică numărul de secunde/50m + numărul de mişcări/5om).;

de ex.: 32’’ + 43 cicluri = 75… scăzute din 100 = 25 puncte, care pot indica matematic şi cu un efort mental minim, eficienţa prestaţiei la un moment dat.(*)

[[ in varianta perfectionata a conceptului BEST apare in locul valorii '100' [valoare constanta] o alta valoare, la fel constanta si anume 'Indicele Personal de Alunecare' / IPA - fiind stiut ca, logic, fiecare corp care pluteste [corpul uman, o barca, un vapor], indiferent de consitutie.., conform formulei de calcul dezvoltata de constructorii de nave [formula Frude] inaintarea, alunecare corpului depinde de Lungimea corpului {'acestia au si expresia 'lungimea fuge'}, de greutate [Kg/ corp, in cazul nostru] si de latime [ am ales dimensiunea circumferintei sub axilare / ca la croitor...]]

in final: conceptul BEST foloseste o formula de calcul matematic [ usor de realizat, mental, in apa fiind...] in care intra valoarea IPA [ca valoare constanta, permanenta, deci usor de retinut de catre sportiv / ea se poate schimba daca in desvoltarea morfologica a copului intervin modificarii importante legate de crestere, de kilograme etc.] si suma data de Numarul de secunde realizat pe distanta de 50m + Numarul de vasliri prin care este realizata prestatia inotatorului, astfel BEST = IPA - [Nr. sec.+ Nr. de vasliri] .... puncte ale Eficientei de inaintare.

            Aceste exerciţii trebuie să apară de timpuriu în activitatea de instruire (dacă se ţinteşte dobândirea unei măiestrii…!). Un exerciţiu premergător poate fi cel în care elevului i se recomandă să înoate un număr fix de mişcări – obiectivul fiind ca din aceste puţine mişcări el să înainteze cât mai departe (execiţiul începe cu evoluţii în apnee / ’înot şcoală’ şi, treptat, odată cu automatizarea respiraţiei se va indica 5 cicluri cu respiraţia la 2 braţe, sau 6 cicluri cu respiraţia la 3 braţe etc.)

            Aplicarea acestei conduite în cazul înaintării prin apă oferă executantului certitudinea că tehnica sa este corectă şi mai ales adecvată capacităţii personale de efort, la un moment dat.; în cazul pregătirii copiilor, respectarea 'formulei' îi fereşte de suprasolicitare (execuţiile pripite, forţate, "primul cu orice preţ...") şi obligă la folosirea unor parametri optimi de efort (tempo lung, vâsliri puternice, tehnica cea mai corectă).

            Conceptul acesta nu este nou, nou este modul de abordare, prezentare în cazul înotului sportoiv; faptul că încă din antichitate s-a ajuns la un standard de înţelepciune cu aplicare universal-valabilă prin expresia "grăbeşte-te... încet !" (în latină 'festina lente') ne permite să apropiem conţinutul acestui aforism de metodica înotului - 'ce este mai bine decât să înoţi cât poţi tu de repede dar cu grija de a efectua o economie mare de mişcare'...

            CURSUL DE INITIERE LA INOT

            Organizarea concretă a învăţării, iniţierii ia forma unui curs de lectii, cu durată fixă (număr de zile, de lecţii, de ore), pe grupe unitare ca sex, vârstă, ca nivel al experienţei motrice şi egale ca număr de cursanţi (**).

            Astfel organizat, cursanţii participă la lecţii planificate, cu conţinut pedagogic, metodic adecvat nivelului lor, beneficiind de îndrumarea unui monitor (antrenor, instructor) care, folosind experienţa sa şi cunoştiinţele de specialitate va facilita tuturor cursanţilor formarea unitară, complexă a 'simţului apei' în compania unor acţiuni motrice coherente care să determine plutirea, alunecarea, înaintarea prin apă în mod natural şi economic.

-------------------

*Obs: la Cap. IX- Antrenamet. Cap X- Concurs  şi la Anexa 9 implicaţiile conceptului BEST vor fi pe larg dezbătute.

** Succesiunea sarcinilor a 12 lecţii (un ciclu) programate pentru formarea deprinderii de a înota sunt redate graphic în Anexa nr. 2

----------------

            Principalele metode folosite de monitor sunt 'demonstraţia' + 'explicaţia', exersarea cursantului trebuind a fi condusă spre atingerea perfecţiunii sub îndemnul exerciţiilor repetate, a jocului şi întrecerii.

            Cursul de initiere nu trebuie adus la nivelul unui 'scop în sine' (interese mercantile, ambiţii personale), cursanţii nu vor fi în nici un fel forţaţi să 'facă' ce vrea monitorul ci vor fi îndemnaţi să iubească apa, soarele şi mişcarea.

            Paralel cu acest curs se va face un control epidemiologic şi al  stării de sănătate, vor fi folosite metode, mijloace de 'călire a organismului', vor fi explicate pentru a fi practicate regulile, măsurile, exerciţiile de securitate şi salvare de la înec, cerinţele disciplinare legate de igienă, de asociere a altor discipline sportive (gimnastica) etc.

Iată, orientativ, un posibil test de -

EVALUARE A  DEPRINDERII DE A ÎNOTA

            { Observaţi şi notaţi (+ / -- }:

1/ Nivelul execuţiilor pe uscat:   /____/

2/ Are bună orientare în spaţiu:  /____/

3/ Are echilibru ‘stând în colac’: /____/

4/ Stă întins’ în colac:               /____/

5/ Stă ‘relaxat’ / ‘încordat’ :        /____/

6/ Se ‘agaţă’ de tot ce poate ..: /____/

7/ Poate folosi ‘pluta’:              /____/

8/ Se lasă ‘remorcat’ relaxat:     /____/

9/ Poate schiţa mişcările cu picioarele

fără a fi deosebit de încordat:   /____/

10/ Acceptă să stea cu ‘bărbia’ aproape

de suprafaţa apei, colacului:     /____/

11/ Acceptă să renunţe uşor la folosirea

colacului, monitorului:               /____/

12/ Consimnte să sară în apă:   /____/

* cu ajutorul monitorului -          /____/

* singur şi apoi ajutat:               /____/

* fără ajutor, se ţine de margine:   /____/

13/ Bagă capul sub apă:           /____/

14/ ‘Suflă’, bolboroseşte apa:   /____/

15/ Renunţă la sprijin>margine:  /____/

16/ Are răbdare să plutească:    /____/

17/ Pluteşte în poziţie corectă:   /____/

18/Are mişcări bune de picioare: /____/

19/ Are mişcări bune de braţe:    /____/

20/‘Calcă’ apa +  respiraţie:       /____/

            Criteriul cel mai usor de sesizat de începător sau de Dvs. este faptul ca executând, exersând mişcările cerute, cursantul simte că înaintează; când acesta se mişcă, vâsleşte fără a înainta este semn că tehnica nu-i bine aleasă iar el trebuie să devină mai atent, vigilent cu aceste mişcări !

XXX

            Initierea s-a incheiat… poate incepe invatarea coordonarilor intre brate, picioare si respiratie, la inceput pe distante mici apoi din ce in ce mai lungi

            Asta este egal cu altă dimensiune, adică cu răspunderea ‘muncii’ acceptate,

cu  efortul voluntar asumat printr-o motivaţie optimă:

- îmi place înotul şi vreau să devin sportiv !

           

INSTRUCTORUL

            Cel care are această frumoasă misiune este instructorul, monitorul de inot.

            El reprezintă prima treaptă (profesională) în ierarhia calificării în specialitate a unui viitor antrenor; este ‘ucenicul’ antrenorului şi-l ajută în mod direct şi practic în buna organizare, desfăşurare a pregătirii.

            Instructorul, monitorul nu necesită obligatoriu studii de specialitate dar este de preferat ca el să aibe experienţă sportivă personală şi un contur pozitiv al conduitei vis-à-vis de răspunderea directă ce o are faţă de viaţa şi sănătatea copiilor aflaţi în subordinea sa.

            Totuşi, un instructor trebuie să fie recunoscut de autoritatea locală sportivă care-i va înmâna un carnet oficial de instructor voluntar, carnet care-I dă dreptul la liberă profesiune în condiţii de angajare temporară pe baza unui contract de muncă legal întocmit.

            Iată succint suita de condiţii şi cerinţe necesare atestării unui viitor instructor, monitor voluntar:

            - vârsta minimă de 16 ani;

            - să fie un bun înotător şi  demonstrant a tehnicii celor 4 procedee;

            - să fie bine instruit în manevrele şi tehnicile de salvare;

            - să aibe tact şi dragoste pedagogică pentru profesie şi elevi;

            - să fie un funcţionar disciplinat care colaborează cu conducerea.

           

            In aceste condiţii putem spune ca ‘iniţierea  la  înot’ este termenul care se referă la prima parte a ceea ce numim noi metodologic – stagiul de învăţare (I) a  înotului (sportiv) al cărui conţinut se referă la : 

- acomodarea şi împrietenirea cu apa,

- plutirea pasivă şi cu mişcări de ‘călcarea apei’ + ‘bobing’ (scufundăi libere),

- înaintarea cu mijloace ajutătoare (colac) şi cu mişcări defalcate (cu picioarele mai ales),

- eventual cu coordonări simplificare (controlul respiraţiei) pe distanţe scurte (‘înot şcoală’).

            Obiectivele intermediare ale acestei etape sunt legate de sfera afectivităţii (copilului să-I placă a sta şi a se juca în apă), să colaboreze cu monitorul pentru a se integra disciplinat în alura de muncă (chiar daca sub formă de joacă), şi sfera motricităţii prin acele mişcări care-I satisfac (fie prin mişcări alternative-Craul, Spate , fie cele simultane Bras) şi care pot ‘decide’ care ar fi procedeul tehnic personal ce va fi adoptat de copil în perspectiva sa sportivă.

            Pentru acest stagiu sunt organizate cicluri de lecţii, de regulă în bazine cu apă adâncă, cu număr variabil şi aleator de lecţii în cuprinsul unui ciclu săptămânal, de regulă lecţii plătite (‘învăţare’ este totuşi o ‘investiţie’ importantă…), într-un cadru organizatoric (adminstrativ, funcţional, igienic) perfect adecvat şi modernizat.

            Exerciţiu de testare, control al anvansării în formarea unei deprinderi obişnuite de înot este descris astfel (variante) :

-  candidatul sare în mod liber în apă adâncă (având instructorul în imediata sa vecinătate),    

-  înaintează minimum prin mişcări de ‘călcare a apei’ - cca. 3-4 m,

-  se opreşte, execută o simplă scufundare superficială, după care,

-  răspunde verbal la o întrebare pusă de examinator, apoi,

-   se reîntoarce spre margine unde aşteaptă ‘verdictul’ examenului.

            In mai multe centre de iniţiere se procedează şi la participarea demonstrativă a întregii grupe la un concurs (de regulă pe lăţimea bazinului), cei care reuşesc vor fi selecţionaţi pentru secţiile de performanţă.

            Iată un formular tipizat care ar trebui să preceadă înscrierea la centrul de învăţare:

PISCINA ............

CURSUL DE INOT………..

                          Aviz medical: APT / INAPT

FISA DE INSCRIERE Nr. ……….                                  Data ……………….

Nume, prenume, anul nasterii, telefon:

…………………………………………………

părintii: nume, prenume, telefon,

…………………………………………………..

prof. .............................................................,

tel ...............................

=================================

Cursantul are următoarele obligaţii:

1. să dorească a învaţă înotul (din dpdv pedagogic sunt excluse cazurile de alintare, răsfaţ, insubordonare).

2. să aibe avizul medicului ca este apt/sănătos (au fost enumerate situaţiile când înotul este contraindicat;

3. să fie acceptat de profesorul monitor, adică: să treacă primul test de acomodare cu mediul (bazin, apa, profesor etc.) şi numai după acest test va putea solicita înscrierea conform orarului de lucru.

4. O lecţie are durata de 90-120 min. si se compune din exerciţii din gimnastica înotului, exerciţii defalcate din tehnica procedeelor de înot sportiv, întreceri cu tehnica globala si alte forme de control,  jocuri.(vezi Anexa 1)

06.  CONSIDERATII DESPRE INVĂŢAREA INOTULUI

            La ora actuală învăţarea înotului este apreciată ca un inedit proces instructiv-educativ sprijinit de o metodologie cuprinzătoare, variată, cu o suită de cerinţe organizatorico-medicale – toate menite a prilejui învăţarea corectă şi rapidă a deprinderii de  înot-elementar – (‘câlcarea apei’) sau a tehnicii sportive (a celor 4 procedee oficiale de concurs).

            In timp, putem spune că prima pledoarie pentru o asemenea apreciere apare la 1538 prin cartea ‘Colymbetes – arte de sive natandi’ autor Nicolas Wynnman, apoi apar tot mai multe încercări de a asocia învăţarea înotului la sarcinile şcolare (sfârşitul sec 18, în lucrările Convenţiei de după Revoluţia Franceză -1796, apoi în Germania, Anglia, Franţa, SUA, Danemarca, ş.a.), sub supravegherea strictă şi responsabilă a unui monitor, cu sau fara materiale ajutătoare (colac, beţe, frânghii), în bazine special construite (stranduri publice) sau cele oferite de mediul natural (litoral, lacuri, râuri).

            In ţara noastră învăţarea înotului (în termeni sportivi, de performanţă) este remarcată ca activitate distinctă încă din anii 1930 (anul înfiinţării FRN) şi mai ales după deschiderea bazinului Floreasca (bazin acoperit, 1950) care alături de mulţi alţi numeroşi antrenori din provincie Cluj, Oradea, Arad, Sibiu, Tg.Mureş, Reşiţa sau Lugoj au promovat un sport mereu aflat în dificultate.

            Se poate aprecia că învăţarea înotului este un proces bivalent în care sunt regăsiţi în perfectă armonie atât ’începătorul’ neştiutor cât şi ‘profesorul atotştiitor’; primul trebuie să fie dispus a asculta sfaturile oferite de cel de-al doilea – al doilea trebuie că prin forţa explicaţiei secondată de o corectă demonstraţie să convingă pe primul că numai în condiţii de lucru susţinut, atent  şi plin de răbdare se poate dobândi o tehnică cât mai corectă, chiar dacă nu toţi începătorii vor putea ajunge campioni sau recordmeni.

            Poate că ne repetăm… dar expresia perfectă a învăţării înotului în condiţii optime de tehnică şi eficienţă este dată de formula BEST în care, în forma cea mai concisă,  se cere ca executantul să înainteze cu ‘cea mai mare viteză folosind cele mai puţine miscări’!

07.  ‘PLUTA’  VERTICALA

            Pluta verticală – un prim exerciţiu serios (un test) menit a da încredere începătorului că, totuşi, se poate pluti ….              Fiind în cea mai dificilă poziţie dar asistat perfect de instructor, începătorul poate iniţia tentativa de a pluti vertical – îi trebuie semnalată necesitatea ‘răbdării’ de a pluti, deci timpul strict necesar pentru că plutirea să se poată manifesta mai întâi fizic apoi acceptată mental .

            Concret, după ce corpul se scufundă având sprijin cu palmele (braţe întinse) pe margine (a), la un semnal discret al instructorului elevul ridică degetele, palmele de la punctul de sprijin, stând nemişcat(b).            

            După câteva secunde plutirea va începe să se manifeste, ea se datorează prezenţii aerului în plămâni şi a densităţii specifice mici a corpului scufundat (cei cu ‘oase grele’ vor avea de suferit o întârziere, fapt pentru care li se va permite să apuce când doresc băţul oferit de instructor…)(c)

           

 (* frafica din Schwime, K. Scharmm, Sportverlag Berlin, 1988 şi INOT Manual metodic M-. Olaru, 1982)

            Exerciţiul este precedat de câteva mici încercări de scufundare având sprijin continuu pe marginea bazinului. La aceste scurte scufundări se va lămuri faptul că apa are tendinţa de a pătrunde în nas, urechi, ochi, de a acoperi părul etc. dar dacă elevul este prudent, va învăţa să sufle aer pe nas şi astfel va scăpa de apa de acolo încă înainte de a reveni la suprafaţă iar la revenirea propriu-zisă să nu deschidă imediat ochii pentru a-i lăsa apei timpul necesar de a se scurge; în plus trebuie recomandat convingător că:

-        intrarea în apa, scufundarea poate fi rapidă – în schimb, revenirea   trebuie să se facă cât mai încet (a) iar

-        inspiraţia care precede scufundarea trebuie să fie de amplitudine medie, mică,  deoarece, altfel o cantitate prea mare de aer îi va produce o crispare a musculaturii toracale sau chiar a întregului corp care rigid fiind va avea mereu tendinţa de dezechilibrare (b).

           

            Acest lucru se poate observa totdeauna când, exact ca la o bucată de lemn, asupra cărei acţionăm într-un punct oarecare, se manifestă tendinţa clară de a se dezechilibra bucata în întregime, pe când corpul relaxat poate reuşi o echilibrare mai bună şi sigură. (vezi Anexa nr. 1)

MOBILITATE pentru tehnica BRAS,

(*grafica din Plavanie, Makarenko, Fizkultura i Sport, 1984, Moscva)

            Grafică folosită de specialistul rus, un renumit cercetător, menită a orienta reprezentarea a ceea ce înseamnă o bună mobilitate a labelor şi gambelor aduse în rotare externă în articulaţiile genunchiului şi a gleznei specifică tehnicii bras (flexie dorsală).

            Poziţia aceasta va oferi executantului cea mai bună ‘prindere’ a apei în momentul vâslirii. Această mobilitate nu poate fi dezvoltată uşor, mai ales la adulţi, ei se vor ‘mulţumi’ cu atât cât pot…, dar la copii poate fi dezvoltată în mod predilect la partea de lucru pe uscat, chiar cu debutanţii. 

(*grafica din Fahnemann catalogues, Bockenem, 1976)

Mobilizarea corpului pentru a exersa poziţia labelor şi supleţea trunchiului..

           

            In ceea ce priveşte cealaltă poziţie, proprie procedeelor craul, spate sau delfin labele, spiţurile sunt menţinute în poziţie întinsă, în flexie plantară, având labele uşor orientate median, fapt ce va oferi picioarelor o suprafaţă mai mare de lovire a apei (cu ristul ca la fotbal…).

           

            Mulţi copii nu sesizează această întindere şi mai ales aducerea mediană a vârfurilor (în ‘coadă de peşte’) şi aşa se face că la intenţia de a bate apa pentru a înainta – efectul este exact invers, ei simt că ‘merg ca racul’… de îndată ce acest mic (dar important ) defect dispare înaintarea este asigurată cu succes.

(*grafica din I.V.Vrjesnevskii, Fiukultura I sport, 1965, Moskva)

           

            Un exerciţiu de corectare inedit, ciudat la primă vedere, este cel în care începătorul, ajutat de colac, la care se vede cert că nu reuşeşte să înainteze, este îndemnat să ridice pluta peste suprafaţa apei, exact cum ar ţine deasupra apei, pe orizontală, o tavă plină cu pahare…Astfel el va simţi instinctiv nevoia de aş întinde cât mai mult picioarele; labele vor adopta poziţia corectă iar înaintarea se va realiza imediat, fără eforturi ....(vezi cap. IV Legea a 3-a a acţiunii  / reacţiunii’ - Newton)

09.    GESTUL, GESTICA, INDICAŢIILE  ANTRENORULUI

            Aflat în apã, înotãtorul este mai greu abordabil prin comunicarea verbalã (aşa cum auzim sfaturile antrenorilor de fotbal ...!); cel care doreşte sã intervinã totuşi şi în aceste condiţii (corectarea unor greşeli, atenţionare etc.) va folosi o serie de gesturi plastice, sugestive, cu sens de a stimula imitaţia sau a releva simbolul într-un 'cod', un limbaj al semnelor stabilit sau obişnuit de mai mult timp.

           

            Maniera este general acceptatã şi totuşi ea nu ar trebui sã fie folositã de antrenorii serioşi, care lucreazã organizat şi metodic - deoarece trãdeazã superficialitate sau înclinaţia de a 'tutela' sportivii, cãrora li se estompeazã personalitatea şi spiritul de rãspundere. Deci – fără prea multe semne…!

           

            Sportivii de certã valoare nu sunt deloc conduşi prin 'semne'....! Despre administrarea tradiţionalelor înjuraturi…, nici nu poate fi vorba ! Iar în cazul învăţării înotului - ‘aruncatul în apă’ este contraproductiv (este admisă ideia de a ‘prilejui’, facilita începătorului prea temător, o intrare ‘neprevăzută’ în apă ..., exact pentru a-i demonstra nu are nimic de pierdut ..., eventual doar teama, frica..., totul depinde de tactul şi profesionalismul instructorului decis să nu provoace resentimente perpetue elevului....)

10.   CURIOZITATEA  SI  INOTUL

            In sprijinul unei învaţări cât mai perfecte, corecte trezirea curiozităţii reprezintă alternativa anihilării fricii de apă (hidrofobiei); prin curiozitate, prin cunoaşterea mediului nou (apa), curajul se amplifică iar sentimente cum ar fi neîncrederea, dependenţa strictă de instincte vor dispărea treptat şi astfel acestea vor fi înlocuite prin curajul dat de propria‑i încredere, clarviziune, înţelegere a cât mai multor semnale, informaţii legate de apă.

            Curiozitatea poate fi asociată de exersarea, plină de răbdare, a exerciţiilor ‑ algoritm alese  de antrenor în scopul atingerii obiectivului propus.    

            Curiozitatea înseamnă adaptarea la specificul înotului a metodei pedagogice de ‘învăţare prin descoperire'.

11.   RABDAREA ŞI ÎNOTUL

            Orice proces de învăţare solicită din parte elevului această calitate.

            In cazul învăţării înotului răbdarea are ceva mai multă importanţă...: este nevoie absolută de răbdare pentru a vedea, sesiza că plutirea corpului se manifestă cu adevărat.     Pentru acest lucur instructorul va  face cât mai accesibilă intrarea în apă, apoi, imersia capului şi în final renunţarea la sprijinul de plutire. Dacă elevul reuşeşte să stea, cât de cât, nemişcat efectul de putire va începe să se manifeste şi astfel va creşte încrederea elevului în succesul acţiunilor sale. Răbdarea este începtul încrederii că învăţarea înotului nu este greu de realizat.

12.   JOCUL SI  INVATAREA INOTULUI

            In cazul începătorilor care deprind mişcările de înot şi în condiţiile ştiute de ‘criză de timp’ specifice zilelor noastre.., jocul în apă reprezintă, totuşi,  o certă alternativă de împrietenire cu apa a celui ‘adus’ la bazin şi ‘lăsat’ în grija monitorilor….

            Jocul în apă oferă posibilitatea dezvoltării unei experienţe motrice mai ample, reuşeşte să creeze un climat de bună-dispoziţie şi încântare, condiţii atât de necesare copiilor temători şi puţin dispuşi să intre în apă.

[ Remarcaţi, fata stă mai aproape de apă.., băiatul se fereşte parcă…, este un adevăr inedit controlat şi prin înot – fetele se adaptează mai uşor la condiţiile schimbate..!!!]

            Legate de învăţare progresivă a mişcărilor – Jocurile cu temă – pot contribui la însuşirea în mod firesc a poziţiilor sau a mişcărilor elementare care vor compune în scurt timp deprinderea de a înota; ele pot fi improvizate de monitorul care dispune de oarecare fantezie şi tact pedagogic, care trebuie să introducă mereu în lecţie jocuri care să dezvolte înclinaţia de a se întrece şi competitivitate (corectitudine), elemente care vor reprezenta cadrul general de practicare a înotului în continuare (ca viitor sportiv…).

            Există monitori, determinaţi de diverse cauze, care adoptă Jocul ca un mijloc principal (unic ...!) de învăţare a înotului; nu este cea mai bună manieră de abordare a activităţii; jocul trebuie înţeles ca un mijloc ajutător în realizarea sarcinilor legate de învăţare a unor mişcări precise, exacte, corecte, controlate urmare a unei ‘munci serioase’ şi nu ‘la întămplare’…

13.   CURAJUL SI   INOTUL

            Practicarea, dar mai ales învăţarea înotului are la bază şi această trăsătură de caracter, cei curajoşi sunt mereu în frunte!

            De fapt începătorul autentic, care nu are decât informaţii vagi despre ce urmează să facă este în situţia celui care încearcă să facă (mai ales pentru prima dată) o injecţie, o banală injecţie….

            Curajul unora poate fi şi nerealist: atunci cînd pericolele apei sunt ignorate, riscul producerii unui accident creşte considerabil.

             De cele mai multe ori, întebat fiind, instructorul spune ca preferă un elev  'temător' (prudent, dispus să asculte) unui 'curajos' (ce riscă inconştient ordinea naturală a lucrurilor) chiar dacă cu primul are mai mult de lucrat.

            In primă fază, lipsa curajului trebuie înlocuită (pedagogic) cu trezirea curiozităţii, secondată de stimularea răbdării, care reunite prin meşteşugul exerciţiilor, pot trezi, treptat sentimentele încrederii în reuşită propriilor capacităţi.

            Curajul este intim personalităţii sportivului, fiind mereu prezent la antrenamente sau, mai ales, la concursuri; Curajul poate fi  egalul  'îndrăznelii', perseverenţii, hotărîrii, onoarei sportive şi merită a fi mereu subliniat de antrenor.

14.  JUCĂRII, ACCESORII PENTRU INVATAREA INOTULUI

            Imbogăţirea ‘memoriei’ unui copil cu cât mai multe informaţii din aria lui de interese (contactul cu apa) este posibil de a fi realizată şi prin intermediul unor jucarii simple, de regulă obiecte plăcute , cu proprietăţi de bună flotabiliate.

            Ele acţionează asupra sistemului senzorial şi chiar asupra motricităţii (stimulând deplasarea în mediu) contribuind astfel la dezvoltarea inteligenţei motrice, dezvoltă o stare de spirit cu grad ridicat al afectivităţii, contribuie la conturarea personalităţii şi mai ales a sociabilităţii. Asemenea jucării nu ar trebui să lipsească din inventarul oricărui bazin de înot sau monitor dornic de a avea cât mai bune rezulate.(vezi Anexa nr.3)

15.    COLACUL DE INOT

    In rândul materialelor ajutătoare, tradiţionale, care au  menirea de a spori gradul de flotabilitate a corpului aflat în imersie se afla si ‘colacul de inot’; el trebuie folosit destul de puţin, atât cât să uşureze intrarea fizică în apă, până să sugereze, faciliteze începătorului adoptarea unei poziţii cât mai întinse, serii de mişcări controlate, fără a avea ‘frica în ochi şi suflet’ ... etc.

            La scurt timp după debut, colacul trebuie, treptat, desunflat, fapt ce va obliga începătorul sâ execute mişcări autentice, naturale şi să renunţe la ideia că 'fără colac nu se poate...’.

(*foto colecţie personală)

 De curând au apărut în suita de accesorii un colac confecţionat din ‘spumă poliuretanică’      

Acesta este realizat cu o circumferinţă destul de mare şi la primă vedere aceasta pare a fi un impediment dar în practică, lărgimea această oferă începătorului posibilitate de a se conforma cu uşurinţă indicaţilor monitorului de a se întinde cât mai mult pe orizontala apei; procurarea lui trebuie sa preocupe de monitor implicat direct în invatarea inotului.

            16. CRAMPE, CÂRCEI

     Reprezintă o contracţie involuntară, haotică a unor grupe musculare (cele situate la extremităţi, mai ales) urmare a unor solicitări mai puţin obişnuite pe fondul unor dezechilibrări ale metabolismului mineral local.

     Inlăturarea unor C. este o acţiune controversată: unii practică 'împunsătura' unui ac sau a unui bold special purtat ...., se recomandă o manevră lucidă de a supra-întinde contractura mobilizând segmentul, extremitatea în cea mai apropiată articulaţie, aplicînd un masaj relaxtor sau evitarea temporară a mişcărilor cu aceste grupe musculare...

(*grafica din INOT-manual metodic, M. Olaru, ed.Sport-Turism, 1982, Buc)

     Preîntâmpinarea C. solicită acţiunea prevenitoare de echilibrare minerală a organismului sporind consumul de sare (NaCl) şi Magneziu; produsul românesc 'Polimineralizant ‘’S’' întruneşte condiţiile asigurării unei raţii normale de săruri dorite într‑un regim alimentar alcalin (refacere), recomandat nu numai la sportivi şi cei care depun eforturi mari.

17. LACURILE, LITORALUL MARII SI PRACTICAREA INOTULUI

            Spre deosebire de înotul pe cursuri curgătoare, baia şi scăldatul în lacuri sunt mai puţin primejdioase; totuşi, locul ales trebuie atent cercetat, adâncimea trebuie cunoscută, la fel – trebuie respectate restul de cerinţe legate de starea de sănătate, regim de viaţa (alimentaţia, consumul de alcool etc) şi, în general, normele de prevenire a oricărui accident.

            Inotul sportiv s-a dezvoltat şi în condiţiile oferite de lacuri, fiind cunoscute strandurile şi bazinele amenajate în preajma

lor.

(foto colecţie personală - pe Riviera Mării Marmara)

            Prin calităţile fizico-chimice ale apelor  numeroase lacuri naturale prezintă deosebite caliităţi profilactice şi terapeutice, acestor li se pot asocia influenţele factorilor naturali (de microclimat, băile de soare şi aer, uneori băile cu nămol ş.a).

            Staţiunile balneo-climaterice au în majoritatea lor prezenţa, numele legate de apropierea unor lacuri (de liman – Tekirghiol, de câmpie – Amara, de munte – Sovata, Cojocna etc) care completează eficient, armonios cura în aceste adevărate ‘oaze’ de sănătate.

            Din păcate prezenţa monitorului de înot în asemenea staţiuni este destul de anemică şi astfel se pierde încă un prilej preţios pentru învăţarea înotului (a tehnicii procedeelor sportive) de câtre mai mulţi cetăţeni ai Patriei noastre.(vezi Anexa nr. 2)

(foto colectie personală – Strandul Herăstrău, 1951)

18. LIPSA DE SUPRAVEGHERE

            Mai ales în cazul învăţării înotului reprezintă un fenomen deosebit de negativ şi riscant în activitatea monitorului.

            Nesupravegherea copiilor aflaţi în apă conduce la forme variate de indisciplină, practic astfel se lungeşte perioada de învăţare fără să mai aminitm de situaţiile care pot genera accidente grave.

            Alături de prezenţa monitorului se mai face simţită necesitatea unei bune şi sugestive propagande audio-vizuale care cade în sarcina organizatorului (anunţuri clare, repetate, regulament afişat etc).

(foto Agerpres, 1959, plaja Năvodari)

            In acest sens ar trebui remarcată existenţa în fiecare piscină sau loc, plajă de înot a unui serviciu ‘salvamar’ cu profesionişti gata să intervină în toate situaţiile, accidentele care apar, mereu, în asemenea amenajări în care publicul este amestecat şi nu toţi respectă regulile stricte de prevenire a accidentelor ect.

 

Rezumat:

            Activitate, de multe ori de sine stătătoare, prin care cel care nu ştie să înoate este obişnuit:

-    a staţiona, pluti (1),

a 'călca’ şi înainta (2),

de bună voie, fără a fi forţat (3),

în apă adâncă, preferabil gradat (4),

 mişcări simple destinate controlului respiraţiei (5),

în condiţii de economisire a energiei +  compania ’performanţei’ (6) şi

stăpânire de sine ( frica, panica, rezistenţa la oboseală, tenacitate)(7).

             

            Aceste condiţii (7) trebuie să fie la îndemâna oricărui individ (sănătos) care este dispus să încerce (uneori ad-hoc), acolo unde condiţiile de securitate permit, plăcerea scufundărilor (imersiei) în apă, plăcerea de a pluti (staţiona) şi de a înainta (mişca) într-un mediu – apa, în care o serie de proprietăţi ale corpului au o manifestare diferită faţă de existenţa terestă ('pierderea' greutăţii, confortul de a ‘sta’ culcat pe orizontală, sumedenii de posibilităţi de a iniţia diverse jocuri sau chiar întreceri).

            La ora actuală învăţarea înotului este apreciată ca un inedit proces instructiv-educativ sprijinit de o metodologie cuprinzătoare, variată, cu o suită de cerinţe organizatorico-medicale – toate menite a prilejui învăţarea corectă şi rapidă a deprinderii de  înot-elementar – (‘câlcarea apei’) sau a tehnicii sportive (a celor 4 procedee oficiale de concurs).

            Se poate aprecia că învaţarea înotului este un proces bivalent în care sunt regăsiţi în perfectă armonie atât ’începătorul’ neştiutor cât şi ‘profesorul’ atotştiitor…; primul trebuie să fie dispus a asculta sfaturile oferite de cel de-al doilea – al doilea trebuie că prin forţa explicaţiei secondată de o corectă demonstraţie să convingă pe primul că numai în condiţii de lucru susţinut, atent  şi plin de răbdare se poate dobândi o tehnică cât mai corectă, chiar dacă nu toţi începătorii vor putea ajunge campioni sau recordmeni.

 Bibliografia selectivă:

Armbruster David, Sr. – Competitive swimming, Mosby, St. Louis, 1942,

Braecklein Heinz – Lerne Schwimmen, Sportverlag, 1950, Berlin,

Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, 1972, Buc.

Drăgan, Mladin – Invăţaţi înotul,  Ed. CFS,1962, Buc.

E.Magda, M. Olaru – Lecţii de înot, Ed. Sport-Turism, 1971, Buc.

Fiedler Klaus – Schwimmsport, Sportverlag Berlin 1985

Kiphuth Robert – Basic swimming, Nikolas Kaye, 1951, London,

Kislov, Panaev – Neptun sobiraet druzei, Fizkultura i Sport, 1983, Moskva,

Lascu Alex, – Sărituri în apă, Ed. CFS, 1952, Buc.

Lewin Gerhard – Schwimmen, Spoerverlag, 1965, Leipzig,

Maslov V.I.– Nacialnoe obucenie Plavaniu, Fizkultura i Sport, 1969, Moskva,

Nagy Sandor –Tanulj is uszni, Ed. Sport, 1979, Budapest,

Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, 1982, Buc.

Olaru Mircea – Să nu ne temem de apă, Ed. Sport-Turism, 1988, Buc.

Osokina T.I. – Kak nauciti detei plavati, Prosvescenie, 1985, Moskva,

Turcaş C. – Inotul şi jocuri pt copii, Sport-Turism, 1975, Buc.

Vickers Vincent, – Swimming, Brown Comp. Publ. Yowa,1983,

Villepion G. - Nageons, ed. Grasset, 1929, Paris,

-----------------------------------------------------------