MISCARI EXECUTATE CU PICIOARELE
Descrierea mişcărilor de picioare la înot repetă definiţia folosită la
descrierea mişcărilor efectuate cu braţele: mişcările de picioare se încadrează
în categoria
mişcărilor
ciclice, simetrice, având ca loc de origine zone posterioare ale centrului de
greutate atunci cînd corpul adoptă poziţii fundamentale corecte.; deci când
cineva reproduce altfel de mişcări (sacadate, asimetrice, svâcnite etc.) acele
mişcări nu vor avea rezultatul scontat.
Din acest punct de vedere ele se aseamănă cu mişcările naturale de mers,
alergare, sărituri. La procedeele Craul şi Spate ele sunt alternative –
la Delfin şi Bras sunt executate concomitent, simultan.
La procedeul Craul faţă de Spate sensul mişcărilor este schimbat de însăşi
poziţia fundamentală de înot şi deci învăţarea concomitentă a acestora este
deosebit de avantajoasă.
Ambele mişcări seamănă cu nişte pendulări sau lopătări, adică mai degrabă cu
nişte biciuiri ale labelor, întinse şi suple, articulate (este greşită
indicaţia ‚’ţine genunchii întinşi’ sau ’nu îndoi genunchii’....)
La Delfin ’geometria’ mişcării este foarte asemănătoare cu conturul întâlnit la
Craul sau Spate, având labele bine întinse în flexie plantară (cu ristul ca
la un şut de fotbal...).
Ondulaţia are originea în mişcarea ondulatorie a trunchiului şi a şoldurilor
de
la care pornesc succesiv impulsuri ritmice.
Singurul procedeu care pare net diferit de cele anterior analizate este Brasul.
Aici nu avem pendulări sau ondulaţii (cu toate că noua tehncă de înot Bras
are în compoziţia sa şi ceva din ondulaţiile delfinistului...) ci vâsliri
simetrice, comcomitente, pe un traseu eliptic, având labele pozate în flexie
dorsală – mişcări care, la fel ca la braţe, au o fază activă , de vâslire şi o
fază pasivă de reîntregire a ciclului.
La bras regulamentul cere clar ca mişcarea să fie simetrică şi concomitent
executată – deci nu sunt admise acele forfecări des întâlnite la unii
începători
O indicaţie comună la toate cele 4 categorii de mişcări cu picioarele este că
ele trebuie să evite mişcările spre adâncimea apei şi să aibe permanent ca
reper de control – suprafaţa orizontală a apei; atunci când loviturile de
îndreaptă spre adâncul apei sporul de viteză va fi diminuat.
07.1. Pendularea Craul
- este o mişcare ciclică, alternativă în care
- la faza descendentă compunerea mişcării are un final realizat prin îndoirea
genunchiului prin care este pregătită lovirea biciuită a apei cu gamba şi laba
piciorului având şpiţul întins.
Faza a doua - ascendentă se deosebeşte net de prima prin faptul că întreg
piciorul este ridicat bine întins.
Prin îndoirea anterioară a genunchiului apa dislocată imediat ocupă locul ramas
liber – dar ocuparea volumlui nou creează condiţia ca apa să fie, chiar pentru
un singur moment ...‚ ’mai grea’ iar faza a doua, ascendentă va avea de învins
volumul anterior de apă; când acest ’du-te – vino’ se petrece alternativ la
ambele picioare se realizează forţa unui moment de forfecare care va ajuta
decisiv plutirea părţii inferioare a corpului (bazinul, picioarele)
(*grafica din INOT- Manual, M. Olaru, ed
Sport-Turism, 1982)
Urmărite cu bunavoinţă, totuşi, aceste mişcări seamănă mult cu cele de mers mai
ales cu mersul pe poante ca la balet (copii care fac balet sunt buni înotători
de picioare crawl...).
0 greşeală de neiertat este cea de a ridica piciorul altfel decât bine întins;
ridicare labelor având genunchii îndoiţi compune o mişcare de mers înapoi, ca
racul....
Remediul la aceste greşeli inerente oricărui începător este cerinţa de a înălţa
pluta de antrenament peste suprafaţa apei (ca o tavă plină cu pahare...),
fapt ce va imprima execuţia mişcărilor de ridicare cu genunchii întinşi (vezi
Legea 3-a a mecanicii – a acţiuni şi reacţiunii, Newton).
Cel care ridică pluta şi doreşte să îndoaie genunchii va observa ca nu poate menţine
pluta sus şi capul se scufundă iar pentru acest motiv, în mod reflex, va căuta
volume mai mari de apă în care să se echilibreze !
Acest lucru nu-l poate face decât dacă se mişcă, ridică piciorul cu genunchii
întinşi si deci astfel va înota corect.
07.2. ’Lopătările’ Spate -
Ambele faze sunt aproape identice ca cele observate la crawl; menţionăm că la
miscarea (lopătarea) în sus, îndoirea genunchilor nu trebuie să se facă
până la ieşirea lor peste suprafaţa apei.
Apa este aruncată în sus de o mişcare energică din genunchi (aidoma unui şut
cu mingea la fotbal), iar faza descendentă, de reîntregire a ciclului, se
va face cu picioarele bine întinse ( o apăsare în
jos a apei) incepătorul va desluşi rapid sensul lopătărilor pe
Spate dacă i se va sugera ’să azvârle în sus apa cu labele...’, evident numai
din poziţie corectă de plutire pe spate.
(*grafica din INOT- Manual, M. Olaru, ed
Sport-.Turism, 1982)
07.3. Ondulaţiile Delfin - este o mişcare ciclică,
concomitentă; la faza descendentă (lovirea apei), compunerea mişcării
are un final realizat prin îndoirea genunchilor şi astfel este pregătită
lovirea biciuită a apei cu gambele şi labele picioarelor având şpiţurile
întinse.
Faza a doua- ascendentă se deosebeşte net de prima prin faptul că ambele
picioare se ridică mobilizate printr-o ondulaţie din şolduri, picioarele fiind
bine întinse.
Prin îndoirea anterioară a genunchilor apa este dislocată şi imediat ocupă
locul ramas liber – dar ocuparea noului volum creează condiţia ca apa să fie
pentru un singur moment ‚’mai grea’ iar faza a doua, ascendentă va avea de
învins volumul de apă anterior; astfel se realizează forţa unui moment de ondulare
care va ajuta decisiv plutirea unei părţii mari a corpului (trunchiul, bazinul,
picioarele)
(*grafica INOT- Manual, M.Olaru, 1982)
Aceste ondulaţii seamănă mult cu cele folosite de delfini care generează astfel
o forţă mare de vâslire . cele două faze nu trebuie să aibă amplitudine prea
mare – în completare cu mişcările şoldurilor, a trunchiului se vor structura
momente ritmice de propulsare a apei şi astfel înaintarea se va remarca cu
uşurinţă.
07.4. Vâslirile cu picioare Bras
- Faza pasivă, de pregătirea vâslirii propriu-zise: începe
cu labele întinse (ca la restul procedeelor...) dar pe măsură ce se
realizează îndoirea genunchilor+aducerea călcâilor spre şezută ..., are loc o
schimbare a poziţiei labelor (din flexia plantară spre flexia dorsală) +
o depărtare laterală a genunchilor (unul faţă de celălalt).
Această mişcare are complexitatea ei – rotaţie externă din solduri,
completată de o rotaţie asemănătoare a gambelor+labelor cu vârfurile în
flexie dorsală.
Este o mişcare care se opune sensului înaintării corpului şi deci ea trebuie să
reuşescă a nu genera valori mari ale Rezistenţei frontale. Acest lucru nu va
putea fi reuşit decât:
- Dacă îndoirea picioarelor şi aducerea labelor spre şezută se va face lent (’
mult mai încet decât vaslirea...’) (a)
- Dacă îndoirea genunchilor nu este orientată sub abdomen (b) ci din
contra se va urmări ca genunchii să ’rămână în urmă’ şi doar labele să
ajungă cât mai aproape de şolduri.
Faza activă, este cea a vâslirii propriu-zise care va avea un
contur eliptic (atenţie – nu circular..!), de parcă apa ar fi
împinsă+adunată cu câlcâile..., până la întinderea completă a ambelor picioare.
Regulamentar –
simetria şi concomitenţa vâslirilor la Bras este mult cercetată de arbitrii
unui concurs, cele mai multe descalificări au subiect aceste cerinţe ferme ale
regulamentului de înot sportiv.
(*grafica INOT- Manual, M.Olaru, 1982)
Aceste precizări (cele legate de faze şi pauza) vor avea un sens uşor
diferit, particular când vom încerca să descriem mişcările de picioare
Bras, desigur în compania unor execuţii perfecte, caracteristice înotătorilor
sportivi.... !
Învăţarea vâslirilor cu picioarele Bras începe, ca şi la restul procedeelor de
fapt..., cu memorarea analitică a acestor repere (este obişnuită cererea ca
executantul să închidă ochii şi să încerce a reproduce astfel reprezentarea
mişcării...).
Vâslirile Bras odată desluşite se va putea trece la exerciţiile de braţe, în
compania respiraţiei etc. Acest progres nu va putea fi realizat fără eficienţa
reală a mişcărilor de înaintare cu picioarele. In caz contrar începătorul se va
tot ‚’agăţa’ de apă şi nu va sintetiza simţul alunecării pe apă...
Deci este bine să începeţi cu o bună învăţare a mişcărilor de înot cu
picioarele, apoi lucrurile se vor simplifica şi bucuria de a înota ’frumos’ va
duce la evoluţii şi mai reuşite....
07. INOTUL IN APNEE
Deoarece în ultimii ani învăţarea înotului are ca prim obiectiv – învăţarea
procedeului Crawl, execuţiile de înot fără respiraţie, în apnee sunt
justificate.
Exersând astfel, începătorul este condus a automatiza mişcările picioarelor,
braţelor în diferite coordonări – fără a întoarce capul; astfel singura mişcare
asimetrică din tehnica de înot este, temporar, evitată urmând ca atunci când
automatizarea coordonării va fi suficient de stabilă să se solicite şi întoarcerea
capului pentru inspiraţie (evident, ea va fi urmată de o aducere a capului
la loc în apă... apneea de scurtă duată şi expiraţie urmând a se manifesta în
termenii descrişi anterior..).
Acest mod de a înainta este denumit ’înot şcoală’ şi fiecare execuţie are
durata înaintării atât timp cât elevul poate să-şi menţină aerul; atunci când
începătorul poate înainta şi în poziţie pe Spate, fiecare repetare de ’înot
şcoală’ va fi completată de înapoiere în pluta pe spate cu mişcări de
picioare....
Iată o schemă care poate ajuta începătorul să fructifice înotul în apnee ştiind
că de regulă aceştia nu prea sunt încântaţi să înoate fără aer. Elevul va fi
lămurit că poate înota mai mult dacă procedează astfel: după inspiraţie urmează
faza de ‚’apnee în inspir’ (cca 3-5 sec.), apoi o fază de ‚’expir prelungit’
(3-5 sec.) urmată de a o treia fază de ‚’apnee fără aer (apnee în expir , 2-3
sec.); în acest fel de adună cca 10 sec de înot în care mişcările nu sunt
alterate de întoarcerea capului, mai mult, elevul începe să cunoască senzaţiile
care pot apărea cand înoţi, de câteva ori, fără aer....
04.08.
Starturile, întoarcerile de concurs.
Iniţiere
în
’şcoala
săriturilor şi a întoarcerilor’
Incă din primele lecţii, chiar de la primul contact cu apa, cu lecţia/cursul de
înot grupa de elevi trebuie să înceapă apropierea de această posibilitate de a
lua contact cu apa: săriturile (iar pentru că bazinul aşa o cere – şi cu
tehnica întoarcerilor- împingerile de la perete...)
De
la bun început trebuie să facem o precizare de ordin terminologic: ce cuvânt ar
fi mai corect să folosim – săritură sau plonjon ?
Folosind ’săritură’ îl sugestionăm pe începător, evident, să sară; în
reprezentarea pe care o are despre săritură el mai gaseşte o mică şansă de a
evita, de a scăpa de apă şi consecinţele sunt cele arhicunoscute...; în
cealaltă expresie – plonjon, elevul are tot ce-i trebuie pentru a
înţelege că de fapt i se va cere să intre întins în apă şi numai în finalul
acestui plonjon va exista o săritură (elanul + zborul) care va dirija plonjonul
cât mai spre înainte.
Deci iniţiere în şcoala săriturilor care se va transforma în tehnicile de
luarea startului în probă, poate începe cu învăţarea – plonjonului.
Prima cerinţă – elevul va evita sa sară; lui i se va solicita ca din
poziţia stând-aşezat pe marginea bazinului să efectueze o aplecare întinsă spre
înainte, până capul îi atinge, depăşeşte chiar, genunchii, astfel ca corpul său
să se dezechilibreze singur şi, normal, să cadă în apă. Acest ’pre-plonjon’ în
sarcina unui începător, care nu ştie să înoate, poate fi dificil iar
instructorul trebuie să aibe în atenţia sa o modalitate care să convingă elevul
că nu-l paşte nici o primejdie.
A doua cerinţă este ca elevul să fie capacitat cu ideia că odată plonjat
(căzut ...) în apă trebuie să ajungă cu corpul cât mai întins, cât mai
nemişcat şi cu un control sigur al stării de relaxare activă (pluta ventrală).
A treia cerinţă ce trebuie implimentată abil de instructor este cea prin
care elevului i se cere să reziste la tentatţia, nevoia de a ieşit imediat din
apă, din poziţia de plută – ci din contra să aibe răbdarea deplină pentru a
menţine poziţia întinsă în plută ventrală fără nici o mişcare, situaţie care
odată îndeplinită dă începătorului senzaţia autentică de plutire şi înaintare;
i se va spune ca acesta nu este un exerciţiu de înot... ci un exerciţiu de
răbdare, răbdarea de a sta întins, plutind fără mişcări şi fără aer...!!!!’
A patra cerinţă este ca după mai multe reuşite elevul care
pluteşte să înceapă execuţia mişcărilor de picioare, apoi şi cele de braţe –
toate în regim de apnee (înot şcoală)
Ultima cerinţă este ca fiecare repetare să-i aducă o distanţa mai mare
de plonjare, o durată mai sigură de plutire din elanul plonjonului şi numai
după acestea să iniţieze , întâi mişcările de picioare şi numai apoi cele de
braţe (coordonarea la cca 6 bătăi de picioare o vâslire sau un ciclu complet
de mişcare cu braţele).(vezi Anexa nr.1C)
Startul din apă în plută ventrală
Face parte din algoritmul învăţării plutirii libere fără ajutorul mişcărilor.
Deci -după însuşirea scufundărilor libere (bobing) cu sau fara
expiraţie, se încearcă învăţarea ’Oului de Paşti’ (din care elevul va şti că
corpul său poate pluti liber, fără mişcări ajutătoare), apoi acest
exerciţiu se va executa cu spatele la perete astfel încât elevul să poată aşeza
tălpile pe acesta imediat după scufundare şi odată cu ducerea braţelor spre
înainte să execute şi împingerea în perete – astfel va ajunge în plută ventrală
(semi-start din apă)
Etapa
următoare
este identică dar fără a executa plutire în Ou de Paşti ci direct prin: uşoară
înălţare a corpului cu inspiraţie având o palma în sprijin pe marginea
bazinului şi tălpile pe perete, renunţare la sprijinul palmei si scufundare
liberă sub apă având tălpile pregătite, simetric, pentru împingere, apoi -
conducerea braţelor spre înainte în coordonare cu împingerea în perete, plutire
liberă, apoi mişcările cerute în exerciţiu (picioare, braţe, cu sau fara
respiraţie etc.)
Startul
din apă – procedeul Spate
Exerciţii de iniţiere:
din
sprijin ghemuit cu faţa la marginea bazinului, retragerea palmelor lângă
şolduri, scufundarea capului şi a trunchiului, picioarele rămănând ghemuite cu
tălpile pe perete; când capul, trunchiul ajunge, sub apă, într-o poziţie
paralelă cu suprafaţa apei, împingere şi efectuarea plutei dorsale cu braţele
la şolduri
- idem, după retragerea sprijinului palmelor şi scufundarea capului,
trunchiului, palmele sunt conduse spre înainte pe un traseu cât mai apropiat de
suprafaţa corpului, odată ajunse înainte, bine întinse-deasupra capului, se va
efectua împingerea din perete şi se va ajunge în plută dorsală cu braţele
întinse deasupra capului, poziţia ideală+corectă de lucru în procedeul
Spate.....
Startul propiu-zis ; startul de sus.
Mişcarea propusă spre învăţare ar trebui să fie cel denumit de toată lumea
’grab-start’ (sau start furat, pe româneşte); la acest start, plonjonul pare
mai evident decât la celelalte procedee clasice de start (unde elanul
pregătitor era realizat prin mişcări ale braţelor..).
Prima cerinţă: aşezarea pentru lansare: - tălpile sunt aşezate la o
depărtare convenabilă, unitatea de măsură fiind cea de mărimea umerilor în
proiecţie spre platforma de bolk-start (unii sportivi nu îşi aşeazâ tălpile
simetric la marginea platformei şi preferă ca o talpă să fie retrasă şi astfel
să participe dinamic la luarea startului...)
- trunchiul execută o aplecare, îndoire spre înainte compensată de o flexie din
genunchi – atât cât să li se permită palmelor a apuca marginea platformei în
scopul unei participări la împingerea în plonjon.
A doua cerinţă este cea de a păstra această poziţie până la senmalul de
start, dar în poziţie cît mai avansată de pierdere a echilibrului ( la înot
startul este unic şi cei care ratează sunt descalificaţi, mare atenţie
deci...!)
(grafică - FINA Swimming manual, Seul,
1988)
A
treia cerinţă
este legată de iniţierea elanului de plonjare: palmele, braţele sunt propulsate
spre înainte, energic; dezechilibrarea de plonjon este completată de
împingerea, destinderea picioarelor (aici se poate vorbi de o săritură...
dar ea este perfect orizontală cu oglinda apei)
A
patra cerinţă
– nu se inveşteşte timp prea mult pentru a zbura..., ci parcă se cauta o
intrare cât mai rapidă în apă, spre/pe suprafaţa ei ştiindu-se că a lăsa corpul
să se scufunde prea mult – acest lucru îl va’înămoli’, adversarii se vor
duce... iar cel în greşeală va porni târziu în cursă.
Ultima cerinţă este legată de necesitatea ca impulsul dat de mişcarea
picioarelor să fie energic pentru ca ieşirea corpului la suprafaţă să se facă
în maximum de viteză.
(grafică FINA - Swimming manual, Seul,
1988)
La probele de Bras sau Fluture-delfin
faza
zborului poate avea o traectorie mai înaltă, tocmai pentru ca plonjonul să fie
mai adânc decât la probele de craul; acest lucru – ştiind că după startul de Bras
înotătorul are permisiunea regulamentară de a efectua o vâslire lungă de braţe
fără respiraţie+ o unică ondulaţie delfin, elemente care-l avantajează în
intenţia normală de a conserva cât mai mult timp viteza căpătată iniţial după
startul plonjat; delfiniştii au şi ei permisiunea regulamentară de a înainta pe
sub apă cu ondulaţii energice pe o distanţă de până la 15m, aşa că şi la aceste
probe zborul va fi ceva ma înalt iar intrarea ceva mai adâncă.
(Grafică - Iujnii ploveţ, P. Makarenko,
Fizkultura i Sport, Moskva, 1983)
Startul
din apă în probele de înot Spate
Termenul folosit pentru celelalte exerciţii efectuate din poziţia
pluta-ventrală este acelaşi şi pentru startul la procedeul Spate –
plonjonul pe spate. El pare că se potriveşte şi mai bine cu elementul tehnic
urmărit.
Exceptând procedurile de start solicitate de regulamentul oficial al probelor
de înot (protocol, comenzi arbitru ş.a.) execuţia tehnică are
următoarele cerinţe:
1. aşteptarea semnalului de start presupune şi pregătirea unui plonjon
eficient: apucarea barelor de sprijin având braţele întins-relaxate (a),
aşezarea tălpilor pe perete în locaţie asimetrică (o talpă mai sus, cealaltă
cu 1/2 mai jos, conform preferinţelor..)(b), genunchii ajung cu puţin peste
suprafaţa apei (c)
2. aşteptarea ia sfârşit când arbitrul comandă ocuparea locurilor; acest moment
presupune ca spatistul să se încordeze, gata de a plonja-întins pe spate dar
poate fi tratat şi fără nici o pregătire specială (ghemuire cu capul
apropiat de perete etc). La acest moment pregătitor corpul iese mai mult
din apă, braţele sunt îndoite la coate, fruntea se află lângă perete, corpul
este strâns ca un arc care la pocnetul pistolului se va destinde. Cei care nu
preferă acea încordare datorate ieşirii corpului aproape nefiresc peste
suprafaţa apei, moment consumator de energie..., au alternativa ca apropierea
frunţii de perete, de blok-start, să se constituie într-un preambul al
plonjării energice pe spate şi astfel să înceapă cursa, poate cu o infimă
restanţă dar mai relaxaţi şi deci mai bine dispuşi în a înota eficient –
alegerea aparţine fiecărui spatist conform cu personalitate sa ...
3. decalnşarea startului presupune ca capul, trunchiul şi, mai ales, braţele să
execute o mişcare de elan (peste cap...) a cărui energie să propulseze
corpul energic peste suprafaţa apei la o distanţa cât mai mare de perete.
4. zborul paralel cu suprafaţa apei trebuie să fie cât mai razant şi, ideal, ar
trebui ca cel puţin o fracţiune de secundă corpul bine extins să nu aibă
contact cu apa; în timpul acestei deplasări bărbia este energic adusă spre
piept, după ce iniţial s-a avântat mult spre spate.
(grafica FINA – Swimming manual, Seul,
1988)
5. intrarea în apă trebuie să fie reuşită având corpul bine întins, echilibrat
şi fără tendi-e de a se mişca; imediat după intrare înotătorul poate să
iniţieze o suită de ondulaţii delfin pe spate (regulamentar distanţa maximă
– 15m, marcată cu steguleţe) – aceste mişcări par a fi mai eficiente după
start decât înotul Spate propriu-zis iar explicaţia vine de la faptul că
ondulaţiile au efect propulsiv în ambele sensuri de mişcare pe cînd la procedeu
există un minus remarcat la mişcare de braţe (faza de revenire prin
aer care are caracter pasiv)
Intoarcerile de concurs
Diferenţa dintre lungimea probei de concurs şi lungimea bazinului de înot
obligă sportivul la o schimbare a direcţiei de înaintare în sens invers la
fiecare capăt de bazin, fapt ce modifică viteza dobândită
Spre a conserva o cât mai mare parte din această viteză trebuie ca înotătorul
să nu confunde acest moment ca unul de odihnă …, ci ca un prilej de a menţine
iteza căpătată anterior; pentru aceasta el va trebui, ideal, să execute, pe cât
posibil, mişcările de întoarcere în ritmul şi cadenţa mişcărilor anterioare, de
înot condiţie ce se cere a fi perfecţionată încă din timpul lecţiile de
antrenament (*)
[Intoarcerea clasică cu atingerea peretelui
şi împingere în plută ventrală]
(grafica FINA – Swimming manual, Seul,
1988)
Pentru
ca mişcările de întoarcere să nu fie folosite ilicit în timpul întrecerii (de
la’egal la egal’), regulamentul oficial de înot sportiv elaborat de FINA şi FRN
are o serie de prevederi precise asurpa executării întoarcerilor regulamentare,
de concurs, pentru fiecare procedeu tehnic de înot. Important, indiferent de
procedeu este ca înotătorul să demonstreze clar că pentru a întoarce a atins
peretele bazinului: la ‘craul’/’liber’ şi ‘spate’ acest lucru poate fi făcut cu
oricare parte a corpului (practica a dus la efectuarea întoarcerilor fără a mai
atinge peretele cu palma ci printr-o abilă rostogolire înaintea peretelui
se evită acest ‘timp mort’, atingerea fiind făcută mai rapid şi mai puternic cu
ajutorul picioarelor).
[Invăţarea rostogolirii este ajutată de
profesorul aflat alături de sportiv în apă]
(Grafica FINA – Swiming manual, Seul, 1988)
La procedeele ‘bras’ şi ‘fluture’ întoarcerile trebuiesc executate cu atingerea
peretelui de către palme concomitent, simetric şi în acelaşi loc (la suprafaţă
sau sub nivelul apei).
Această expunere sintetică este posibil de redat ‘astăzi’ datorită formei
actuale a regulamentului, formă care a suferit modificări pentru care
‘practicienii’ bazinelor (antrenorii) şi ‘oficialii’ forului internaţional s-au
luptat zeci de ani; iniţial toate întoarcerile erau obligatorii prin atingerea
peretelui cu palma/palmele; după 1965 s- a admis, la
-------------------------------
*(vezi
‘Amortizor’-
Denumire dată unui dispozitiv simplu alcătuit dintr-un şnur elastic prins, de
culoar, la o distanţă de cca 15m de peretele bazinului, Acest elastic îngreunează,
frânează înaintarea înotătorului angajat în efectuarea unei întoarceri
rostogolite la craul sau alte procedee; odată terminată apropierea de perete şi
efectuarea propriu-zisă a întoarcerii (elemente greu de executat…), elasticul,
prin contractarea sa anterioară, îşi revine trăgând înotătorul care tocmai
ăncepe astfel o nouă lungime de înot; în acest fel ‘întoarcerea’ este deprinsă
ca o posibilitate în plus de accelerare a înaintării în contradicţie cu
tentaţia firească de a acorda organismului un scurt răgaz de odihnă). ----------------------
probele
de ‘liber’ expresia ‘cu orice parte a corpului’…, pentru ca în 1988 aceiaşi
expresie să fie extinsă la la ‘spate’ (*)
In ceea ce priveşte aportul real la rapiditatea întrecerii - întoarcerile, mai
ales cele ‘rostogolite’ dacă sunt greşit executate produc ‘pierderi’ evidente
de viteză (mai ales la copi începători); acest lucru nu trebuie să
însemne că la începători nu sunt necesare exerciţiile şi condiţiile
caracteristice de concurs în toate lecţiile de antrenament (!)
In ceea ce priveşte ‘împingerea’ ca parte finală a fiecărei întoarceri,
diferitele procedee ale celor patru procedee tehnice existente au o serie de
precizări, astfel: la ‘bras’, după împingerea de la perete este permis doar un
singur ciclu de vâslire cu braţele+o singură ondulaţie delfin - fără a efectua
respiraţia obligatorie; la ‘spate’ unde există interes de a folosi ondulaţiile
delfin, în condiţii de înot sub-apă (hipoxic), este permis acest lucru doar pe
distanţa primilor 15m de după fiecare întoarcere.
Kinograma întoarcerii rostogolite în
probele de viteză
(Grafica FINA – Swimming manual, Seul,
1988)
----------------------------------------------
(*
anii ce vor urma este de aşteptat ca expresia care ar permite efectuare
‘rostogolirii’, să fie acceptată şi la ‘bras’ şi ‘fluture’ – condiţie care ar
duce la imediate ameliorări ale recordurilor …)
------------------------------------
[Kinograma întoarcerii rostogolite
apreciată mai ales de înotătorii de fond; în ea se gasesc elemente din vâslirea
braţelor fluture]
(Grafica FINA – Swimming manual Seul, 1988)
In probele de înot mixt.individual (M-I) întoarcerile sunt concepute prin
a respecta cerinţele regulamentare fiecărui procedeu pentru capitolul
‘sosire’ – adică – obligatoriu cu folosirea palmelor la terminarea parcursului
fiecărui procedeu; la proba de 400m M-I sau 200m M-I (în bazine ‘scurte’) întoarcerile
intermediare pot fi executate în condiţii obişnuite (la ‘spate’ şi ‘craul’
orientându-se după expresia ‘cu orice parte a corpului’).
Rezumat
Principalul obiectiv al învăţării înotului ar trebui să fie însuşirea
tehnicii celor 4 procedee de înot sportiv.
Oricât de ciudat ar părea – analiza biomecanică a acestor mişcări a reuşit să
desluşească în mintea antrenorilor sau a sportivilor ideia că mişcările sunt
foarte asemănătoare; ele pot fi învăţate (progresiv sau concomitent) şi astfel
deprinderea de a înota capătă valenţele nebănuite ale pregătirii multilaterale.
Invăţarea tehnicii de înot sportiv este supusă unui proces continuu de
perfecţionare metodică dar nu trebuie uitat faptul că şi la marii campioni
există momente, perioade când tehnica mai lasă de dorit..., deci înotul se cam
reînvaţă mereu spre atingerea perfecţiunii. Tenacitatea în a
persevera... înotul oferă câmp larg acestei calităţii complexe.
Bibliografie selectivă
1942 Armbruster David, Sr.
– Competitive swimming, Mosby, St. Louis,
1955 Rajki Bela
– A versenyuszas technikaja, Sport Lap, , Budapest,
1965 Lewin Gerhard
– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig,
1967 Talbot Don
– Swimming to win, Hawthorn books inc, New-York,
1969 Carlile Forbes
– On Swimming, Pelham Sportss, Lib, , London
1970 Gallagher Harry
– On swimming, Pelham Books, , London,
1971 Colwin Cecil
– On swimming, Pelham Books, Lomdon,
1974 Counsilman J.
– The science of Swimming, Pretince Hall
1976 Talbot Don
– How to swim faster, Ed. Jack Pollard, Pytsburg,
– Competitive Swimming Manual, Bloomington
1978 Popescu Alexander
–Schwimmen,BLV Munchen,
1982 Maglischo E.
– Swimming Faster, California St. Col,
1987 Urmuzescu A.
– Randamentul optim la înot, Ed. CCDEFS, Buc.
1995 Hannula Dick
– Coaching swimming successfullz, Human Kinetics,
1999 Hines Emmett
– Fitness swimming, Human Kinetics, , Leeds,
======================================= cap. tehnica: Sfarsit
======================================= cap. tehnica: Sfarsit
No comments:
Post a Comment