Capitolul VI
INOT
- EVOCARE ISTORICA
Sumar
01. arheologie +
intrecerile 0limpice moderne;
02 aforisme :’nu ştie să înoate, nici să citească’;
’evrika, evrika’; ’festina lente’ ; ’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;
03. primele
certificate de înot
04. thermele romane,
05. interzicere
scăldatului în locuri publice;
06. cele 7 virtuţi
cavalereşti,
07. primul manual de
înot;
rezumat+bibliografie
selectiva
01. ARHEOLOGIE
Oamenii au practicat înotul din cele
mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au fost scoase la lumină de
cercetările arheologice întreprinse într-o serie de zone
în
care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).
Cele
mai vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui
brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca.
7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)
În urmă cu aproximativ 5.000 de ani,
hieroglifa care exprima noţiunea de înot reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", Sportverlag Berlin,1932).
Pe zidurile dezgropate ale portului
antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt
reprezentaţi
ostaşi
hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile
(burdufe) în care aveau apa potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea
erau umflate cu aer…)’
În Teba, Luxor,
Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din perioada
faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud
(Persia,
ac. Turcia, Malatya)
a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la
care pornesc conducte de alimentare cu apă caldă).
Tot ca vestigii arheologice amintim
de celebrele 'therme' romane (Caracalla,
Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării
noastre).
Intrecerile 0limpice moderne,
au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea şi organizarea
fenomenului sportiv.
Ele plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de
probe şi participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele competiţii separate –înotul
veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale de 4 ani polarizează interesul întregii opinii publice.
(’olimpiada’ reprezenta în antichitate,
un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4 ani...),
Inotul, în antichitate, nu a figurat
printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch)
fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca. 1000 de ani şi iată că
întrecerea în spirit de cinste şi onoare(
nunită de noi – sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum
rar se poate întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate, ne-am prea obişnuit şi chiar, uneori, nu-i
mai dăm atenţia cuvenită.
Ciudat este faptul că înotul nu a
fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu toate că regula care obliga
participanţii să se întreacă având un echipament sumar {evolutii in pielea goala+in tribune femeile nu erau admise}..., iar fi avantajat,
dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit astăzi –
întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau dintr-o
sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.
In acelaşi timp înotul, îmbăiatul
era ominiprezent în piscinele special amenajate în palestre şi rămâne un aspect
oarecum frunstrant - dece această formă de întrecere nu şi-a găsit locul
meritat....?
Dacă tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi
ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele
homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele
două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni
amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).
Toate aceste considerente, probabil,
au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896
– Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale timpurilor
moderne.
-------------------------------
*[Persia, Egipt,
Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a
germanului
Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte
să scoată de sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru
unde se desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci întrecerile
olimpice antice A fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi
astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]
In respect deplin al spiritului
olimpic (care interzicea prezenţa
femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement
împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd la întreceri au fost
acceptate şi reprezentantele sexului slab...).
Practicarea înotului este atestată
de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de cărturarii care au putut
descifra cultura antică.
Infine, timpul a trecut iar azi înotul
este la fel de important ca celelalte discipline.
Foto: Pierre de Fredy Baron de Coubertin
(1863-1937), care în
1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de prietenie
România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a
olimpismului antic avută de predecesorul
său - românul Evanghelie Zappa (cca 1800-1865) un precursor
important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu
destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).
02 Aforisme legate de
practicare înotului
Vom încerca o succintă prezentare a
unor aforisme (alături de un tablou cronologic
interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi
importanţa acestuia:
- ’nu ştie să înoate, nici să
citească’
... expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor celebri înaintaşi,
printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre
legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante
în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după cum spune proverbul
– nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în elina veche – mite nein, mite gramate).
Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar
apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat
aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa conducerii), aforism mult
apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi cca. 1500 de ani..., în plin
elan al cavalerismului medieval german să mai fie folosit, în forma limbii
acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke ....; dar aforismul,
înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile noastre, ca acţiune
politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în China de celebrul
Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind concomitent...
evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l conducea....,
remarcabil aforism , nu ?!
Iată alte cuvinte celebre:
-
Evrika, Evrika - cuvinte încrustate
în memoria omenirii în atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat
tot de apă, îmbăiere, înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.)
atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de
unitatea etalon care era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui
fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a
volumului de apă dislocuit.)..
-
Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) -
expresie atribuită lui Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius
(69-141 d. Ch.)
a fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că
pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te
grăbeşti…
Este expresia favorită a unui om
politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a istoriei Romei antice – a
condus Imperiul Roman de la forma de Republică la cea de Monarhie prin abilitate, realism, luciditate şi
echilibru (schimbare mai rar întâlnită în
Istoria omenirii...!). Cuvintele
acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a
antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la
adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..) care constă în: urmarirea
cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul folosirii celei mai corecte
tehnici să se manifeste evident prin creşterea vitezei... dar cu condiţia de a
folosi în acest scop – a cât mai puţine mişcări, deci cât mai puţin efort!
Contrariul acestei conduite duce
înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a apei, la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără
randament ( acest mod de a gândi
reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului sportiv
contemporan, vezi Anexa nr.14).
-’In
balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de
activitatea filantropică a generalului Agrippa
(63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit
prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de
alte 16 mici therme.
- epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza scurt pe Nero
Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch.
timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi multe therme grandioase – poetul i s-a adresat
linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’
decît Nero (Negru) – ce este mai
luminos ca thermele tale...!
-’Nare
sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin
îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....;
idem – în scrierile lui Sullularia
apare povaţa: ’la fel cum se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu
manunchiuri de papură care-l ajută să plutească.., tot aşa sclavul trebuie
să fie ca o împletitură de papură pentru iubitul său stăpân’.
-’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.)
în lucrarea ’Epitoma rei militaris’ face referiri
interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’
(în vecinătatea Tibrului..) exista un
loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul
roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau
progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care
se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.
- Romanii, vestiţi luptători, au
fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare
legionar să-şi pregătească calul pentru a putea înota.
- In acele vremuri, cei care nu
voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat,
post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar
despre Augustus Imperator (63
î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru acesta şi-ar fi
învăţat singur nepoţii să înoate.
- Răspândirea culturii greceşti în
lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte învăţarea înotului; această
sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au
devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea exerciţillor fizice iar după
anul 200 d. Ch.
cei mai mulţi au căpătat cetăţenia romană (fenomen
ce se repetă parcă aidoma şi în epoca actuală, însă pe alte meleaguri...).
Treptat patricienii Romei încep să prefere
folosirea thermelor proprietate personală .., febra construirii acestor
instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate eternă......
După generalul Agrippa, Commodus Imperator,
Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor
therme-edificii grandioase a fost Traian
(53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei
adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui
Caracalla şi Diocleţian.
La începutul sec. IV d. Ch.,
Roma avea deja 11 therme publice, 926 de băi particulare şi cca. 2.000 de
fântâni iar alimentarea cu apă era asigurată de 14 viaducte, multe din ele devenind
vestigii istorice admirate astăzi de turişti.
Accesul publicului în aceste therme
nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate femeilor, bărbaţii fiind
primiţi numai după orele prânzului până noaptea târziu.
Moda thermelor s-a extins în toate
teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că în Dacia Felix, la Herculanum
şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde apa caldă naturală facilita
asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite therme romane.
Odată cu decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din
urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...),
thermele au devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea
rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.
- In aceste condiţii, în anul 745
Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere a scăldatului în
locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu şi-a dat seama că
regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit să ţină oamenii
departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.
- Evul mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch)
era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia de a se îmbăia, înota este
relatată destul de des. În biografia lui Carol cel Mare (839-888) se atestă
cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l practica în condiţiile
existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.
- Filozoful spaniol, de origine
arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul ca una dintre cele 7 virtuţi
cavalereşti ale vremii (înotul în
enumerarea lui avea locul al 2-lea).
Dogma despre interzicerea
îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi pedepse drastice, a
ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.
Iată, de ex., în ce consta testul de
‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în Ţările Nordice: femeia era
legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în apă..., dacă se îneca – era
dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era considerată ca deţinătoare
a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ... (No comment !).
In Prusia, se relatează că unii
pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev care a călcat
interdicţia (a înotat şi
s-a înecat) a fost
biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din Breslau
(azi în Polonia).
In această atmosferă, profesorul de
limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia – Nicolas Wynmann, a avut curajul
de a scrie (în limba latină) primul
manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.
El a putut avea o serie de
cunoştiinţe,
informaţii
puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe din operele
anticilor.
Lucrarea este concepută sub forma
uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă bucurile oferite de apă
şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este tehnica cea mai
echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era inestetică şi
obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a apei’, asupra
săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este probabil că Nicolas a
avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi se jucau în apă,
înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.
(coperta
manualului lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul
pierderii vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu
supranumit şi
‘Regele
paharelor,
conducătorul
Primei Cruciade,ciudat -
exact
cu cca. 1500 de ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să
piară în apele aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care
se varsă în Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….)
Aşa fiind în 1545, Conciliul
tridentin al Bisericii catolice o include pe lista cărţilor interzise. Manualul
însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină nu era bine ştiută de eventualii
cititori. Insă după alţi 50 de ani, în 1587, în Anglia,
Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox.
100 de ani.
Rezumat
In lucrarea enciclopedică ‘
Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von
sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania,
1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani
î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al
Libiei.
Personal cred că pictura, chiar
naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de
înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.
Important este faptul că ea este
poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un
interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau
practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.
Rercent un cercetător britanic a
făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat
radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit
rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea Cadrane
Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)
Idiograma care în scrierea
hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era
bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", 1932)..
La fel, de data asta pe un papyrus
egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este
decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de
pregătire a vâslirii cu genunchii
depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin
conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea
picioarelor (3) s.a.m.d.
Metodica modernă, din zilele
noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească elliptic- nu
circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea
completă a picioarelor.
Este posibil că autorul kinogramei bras,
cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după
terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei
pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a
ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare,
greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.
Tot în lucrarea mai sus amintită
este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea
săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din
Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa
14
Anexa nr. 14
EVOCARI CRONOLOGICE ALE PRACTICARII
INOTULUI...
5000
î.Ch. - acum cca. 7 Mii de ani, pe stâncile din deşertul libian, la Gilf
Kebir, a fost reprezentat un grup de 4 desene ale unui brasist, desene care
reda deplasarea acestuia din plan depărtat în cel apropiat..., probabil prima
kinogramă a mişcărilor de înot concepută astfel de vre-un ‘monitor’ al
timpului; la ora actualá regiunea este pustie dar în acele vremuri se pare cá
apa, înotul erau prezente intens în viaţa locuitorilor acelei regiuni dacá ne
gândim cá, de exemplu, numai ridicarea unei schele care sá permitá acest act de
creaţie putea reprezenta un efort apreciabil - probabil cá practicarea înotului
era atât de îndrăgită încât necesita asemnea reprezentári grandioase, sinonime
în zilele noastre cu celebrele cinematografe-auto, în aerul liber ale verilor
americane...
3000 î.Ch. - hieroglifa care
deservea noţiunea ' a înota' reprezintá ideograma sugestiv stilizatá a unui
înotátor de 'crawl' în Egiptul antic
1500 î.Ch. - un papirus egiptean
redá kinograma tehnicii de înot bras care nu diferá prea mult de imaginile
acceptate azi...
1300 î.Ch. - la Kadiş/Siria un
bazorelief redá scena retragerii înot pe râul Orontes
a hitiţilor din faţa oştirii egiptene.
900 î.Ch. - Licurg, legislatorul
Spartei impune înváţarea înotului la toţi copii care dupá vârsta de 7 ani erau
luaţi spre formare în grija statului
pentru pregátire militará (educaţia spartaná…).
880 î.Ch. - în palatul Nimrud, Asiria, se poate
vedea un bazorelief reprezentând ostaşi înotând, ajutaţi de 'musuk'-ri (burduf
cu apá, care ocazional putea deveni colac de înot umflat cu aer...)
800 î.Ch. - în Iliada, Homer
menţioneazá despre nerábdarea lui Protesiloas, un grec care pentru a fi primul
care ajunge în Troia sare în apá şi înoatá cucerind astfel onorurile
comandanţilor; în Odiseea, Ulise este evocat ca fiind aruncat de valuri pe
ţârmul insulei Feacilor descrie cum înota frumoasa Nausica...
500 î.Ch. - doua statuete de bronz
de origine etruscá redau poziţia de elan a unui înotátor înaintea sáriturii în
apă (Muzele din Dresda şi Munchen).
500 î.Ch. - în Athena, aflatá la
apogeul sáu, s-a perfecţionat instituţia gymnasiului/palestre atât de mult
încât în incinta acestora existau şi bazine de înot (lautron) în care atleţii
puteau sá se scalde şi sá înveţe a înota sub supravegherea pedotribilor
calificaţi (monitori).
480 î.Ch. - la asediul Siracuzei,
patria lui Arhimede, athenienii au folosit scufundátori ('oameni broascá')
pentru a se apropia de portul cetáţii (Tucitides).
460 î.Ch. - Herodot evoca fapta de
vitejie a grecului Skylios care a înotat spre corábiile lui Xerxes unde a táiat
odgoanele lásându-le pradá unei furtuni care le-a risipit şi distrus..
429-347 î.Ch. - Platon, celebrul
filozof grec, în scrierea "Despre Legi", condiţiona ocuparea unei
funcţii în administraţia Cetáţii numai dacá solicitatorul ştia sá înoate şi
sá... scrie; atunci când Diogene din Laerţia, Cilicia (sec.III dH) a evocat
vieţile şi doctrinele unor proieminenţi filozofi ai antichitáţii ( 10 lucrári
pástrate integral...) reia ideia lui Platon sub forma unui aforism rámas
celebru 'mite nein, mite gramate'( 'nu ştie sá înoate, nici sá scrie'), preluat
în latiná sub forma 'nec natat, nec legit', aforism ce a pátruns şi în cultura
medievalá cavalereascá sub forma ' uf dem rucke, uf dem bucke..', a devenit
treptat expresia cea mai nimeritá pentru a ilustra ignoranţa şi slaba pregátire
a unui individ care înafara faptului cá nu a înváţat sá înoate (ceea ce este
atât de plácut...) nici nu a înváţat sá
scrie şi sá citeascá, ceea ce este absolut necesar pentru formarea unui
individ.
356 -323 î.Ch. - Alexandru cel Mare
înainte de-al învinge pe Darius cel Tânár (332 îH) era sá se înece în râul
Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de
Isauria (Silifke actual); apoi dupá victorie s-a relatat cum Alexandru înota în
bazinele palatului cucerit de la fostul suveran (Plutarh, 50-125 dH); dupá cca.
1500 de ani...(!) la 1190, în acelaşi loc s-a înecat, de data asta, împáratul
Friderich Barbarossa, probabil cá locul i-a fost evocat fárá a-i fi fost
accentuat pericolul fatidic al legendei antice; odatá cu acest eveniment,
Cruciada 1–a, s-a împotmolit definitiv...
287-212 î.Ch. - Arhimede, ilustru
inventator şi descoperitor a formulat principiul de bazá al
hidrostaticei:" toate corpurile scufundate într-un lichid pierd o greutate
egalá cu greutatea volumului de lichid dislocuit de acel corp...",
principiu mult legat de practicarea înotului (flotabilitate); legenda spune cá
tiranul Siracuzei, Hieron l-a angajat pe Arhimede sá dovedească frauda unui
bijutier care la o coroaná de aur masiv a amestecat prea mult argint...
Arhimede nu a gásit mult timp ráspunsul dar pe când fácea odatá baie, în
ciubárul sáu, a remarcat cá picioarele-i se ridicá spre suprafaţa de parcá n-ar
fi avut greutate şi astfel a înţeles cá
ele sunt mai uşoare faţá de o unitate de referinţá (apa) şi cá acelaşi
raţionament poate sá-l ajute a demonstra frauda bijutierului... copleşit de
neaşteptata descoperire, a ieşit gol-puşcă din cadá şi fugind spre palatul lui
Hieron a strigat celebra exclamaţie "Evrika, Evrika..."(am gásit...)
Grafică copiată de pe un vas aflat
la Muzeul Louvre, Paris,
din cultura Andokide; înotătoarea evident că practica un procedeu înrudit cu
inotul crawl actual. Inotul în Grecia antică nu a fost inclus niciodată în
programul întrecerilor olimpice, cu toate că în vestitele palestre,
participanţii la antrenamente sau competiţiile olimpice aveau un bazin (de
înot) în care se relaxau.
Este ştiut că la întreceri nu
participau decât bărbaţi, îndeobşte goi iar femeile nu aveau acces nici în
tribune, evident. în schimb, la alte forme de întreceri (Jocurile Nemeice,
Istmice ş.a.), aşa cum relata istoricul Pausianus, existau şi întreceri de înot
şi chiar de înot feminin (celebrul istoric nu a făcut nici o referire la
costumul de baie purtat de aceste naiade antice…).
In suita miturilor antice greceşti avem şi
episodul iubirii dintre Leandru şi vestala Hero, slujitoare a Afroditei, zeiţa
frumuseţii… O monedă descoperită la Abidos şi conservată acum la British Museum din Londra redă amploarea acestei
poveşti şi implicit importanţa înotului în acele vremi. Leandru, pentru a se
întâlni cu aleasa sa, traversa, îndeobşte noaptea, Helespontul, Dardanelele de
azi, unde, cu o lumină în mână Hero îl aştepta; dar într-o noapte a izbucnit o
furtună, Leandru s-a pierdut iar Hero l-a aşteptat până în zori fără a avea
parte de obişnuita lor întâlnire …
Peste aprox. două millienii, poetul
romantic Lord Byron (1810), dorind să atragă atenţia asupra luptei de
independeţă a grecilor cotropiţi de otomani, a traversat înot Dardanelele,
reluând ‘povestea lui Leandru şi Hero’; gestul său a avut un mare răsunet în
opinia publică a vremii şi indirect a făcut o bună propagandă înotului.
Dar moda traversărilor a fost continuată de un
soldat italian (Saletti) din fosta armata lui Napoleon, care după înfrângerea
de la Waterloo (1815) a fost închis pe un doc din portul Dover; acesta a ajuns
înot în Franţa, la Calais, traverâsnd canalul Mânecii şi astfel numele sau a
devenit celebru….Traversarea Dover-Calais, a Dardanelelor (apoi şi a
Bosforului) au devenit întreceri tradiţionale, mai ales în lumea
marathoniştilor nautici….
228 î.Ch. - romanii a fost acceptaţi
ca participanţi la Jocurile Istmice,. fapt ce le deschide acestora accesul spre
cultura eliná; la aceste întreceri , spre deosebire de Jocurile Olimpice, se
organizau şi întreceri de înot (mai ales pentru fete.., femeilor fiindu-le
interzisă participarea la manifestările olimpice); treptat încep sá fie
preluate idei şi concepte ale spiritului elin, aristocraţii romani, adoptând
din instituţia palestrelor de pildá, ideia báilor (thermelor). Dupá cum s-a
remarcat şi cu alte ocazii în istoria omenirii, romanii au cucerit pe greci pe
calea armelor... pentru ca apoi, grecii sá cucereascá lumea romaná pe calea
culturii... şi este nemaipomenit de reconfortant gândul cá şi practicarea
înotului fácea parte din acest arsenal de 'luptá' culturală (vezi Kiriţescu
‘Palestrica’)...
100 î.Ch. - arheologii dezgroapá în
anii 1910-15 ruinele unui bazin cu apá încálzitá situat la Jericho în Palestina
55 -53 î.Ch. - Cezar Imperator,
relateazá în scrierile sale numeroase activitáţi legate de apá şi înot la
triburile germanice:"ei se îmbáiau în apele râurilor chiar şi iarna, noii
náscuţi erau scufundaţi în valurile reci pentru a-i cáli de timpuriu...".
15 d.Ch. - Germanicus, general şi om
politic roman, când a încercat sá construiascá un pod pe râul Eder,
'chattenii', trib germanic, l-au împiedicat s-o facă venind neaşteptat înot
pentru a-l respinge...
33 d.Ch. – Iisus este botezat în
apele Iordanului….
40 d.Ch. - poetul Marcus Aurelius
Merialis descrie într-o odá un grup de balet în apá în timpul domniei lui Caligula (37-41).
98 d.Ch. - Tacitus (55-120 dH) afirmá cá un întreg trib batav
s-a putut retrage din calea romanilor trecând Rhinul înot spre dezolarea
urmăritorilor...
196 d.Ch. - Caracalla, împárat roman
(211-216) a construit una dintre cele mai mari therme (restauratá de Theodoric,
dupá 493), vestigii care mai dáinuie şi astázi la Roma.
300 d.Ch. - Diocleţian, împárat
roman (240-316) a construit un nou edificiu al thermelor care-i poartá numele,
în care se puteau gázdui cca. 1600 de persoane.
450 d.Ch. - numárul thermelor care funcţionau
în Roma era de cca. 850 (edificii publice şi cele private); dupá 476, anul
desfiinţárii Imperiului Roman de Apus, întreaga civilizaţie anticá decade, în
ceea ce priveşte înotul şi thermele apar tot mai des nemulţumiri datorate
proastei administrári care ducea la molime pustiitoare şi la perversitáţi
condamnate de noua credinţá, religia creştiná.
730 d.Ch. - în Anglia, la
Beowulf-Epos, cu prilejul comemorárii dispariţiei vestitului conducátor
Beovulf, se organizau anual întreceri printre care si cele de înot - mare fond;
naratorii afirmau cá concurenţii din Brecca şi Beowulf porneau înapoi din
Gotland, înotând 5 zile/5 nopţi, pâná ajungeau în Norvegia la Beowulf şi
respectiv în Finlanda, la Brecca ....
745 d.Ch. - prima interzicere
oficialá a 'scaldei publice' şi implicit a practicárii înotului (Papa Bonifaciu
I).
982 d.Ch. - Otto II, împárat german,
reuşeşte sá scape din încercuirea arabá la Crotona, înotând, împreuná cu al sáu
cal şi întreg echipamentul de cavaler....
cca.1.000 - în Europa nordicá,
vinováţia unei persoane suspectate de acte vrájitoreşti era probatá prin
testarea capacitáţii de a înota: având mâinile şi picioarele legate, victima
era aruncatá în apá..., dacá individul/individa (mai ales), se îneca se
considera cá astfel s-a dovedit vinováţia pentru care şi-a primit binemerita-i
pedeapsá..., invers, dacá reuşea sá scape, cel în cauzá era scos din apá
şi...apoi, ars pe rug... !!!
1190 - Freiderich I Barbarossa
('împáratul paharelor...') s-a înecat atunci când încerca sá treacá înot râul
Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de
Isauria (Silifke actual, Mersin, Turcia); posibil ca el să fi fost tentat să
repete isprăvile lui Alexandru Makedon care cu cca 1500 de ani înaintea sa,
este atestat ca, ar fi reuşit să înoate în acelaşi loc…
cca.1.200 - printre cele 7 virtuţi
cavalereşti, înotul figura pe locul al doilea, dupá cálárie şi înaintea
mânuirii armelor (3),aruncarea pietrei (4), luptele (5), turnirul (6) şi
..galanteria de palat (7).
cca.1.400 - cronicile oficiale
enumerá în Germania numárul de bái publice: Frankfurt 29, Breslau 12, Nurenberg
8 plus cele amenajate pe o serie de corábii dezafectate în diferite porturi (Hamburg). - Vittorino da Feltre la 'Casa
voioşiei' din Mantova, asociazá şi înotul la educaţia fizicá dedicatá copiilor.
1452-1512 - Leonardo da Vinci,
proiecteazá, în seria sa de invenţii/inovaţii, primele 'palmare' destinate
sporirii vitezei de înot.
1530 - Ludovic Vives în 'Tradebdis
disciplines' apreciazá înotul ca primejdios şi imoral...
1538 - Nicolaus Wynmann din
Ingolstat/Elveţia, publicá în limba latiná primul manual de înot din
lume.."Colymbetes sive arte natandi".
1555 - celebru pentru noi românii,
Olahus Magnus, în "Istoria de gentium septentrionalium", Roma, dedicá
10 pagini înotului (indicá valoarea înváţării prin imitare, folosirea
materialelor ajutátoare, accentueazá aspectul utilitar şi paramilitar al
deprinderii de a înota...).
1563 - Conciliul Tridentin al
Bisericii Catolice a pus lucrarea lui Wynmann pe lista "librorum
prohibitorum"...
1564 - Francois Rabelais în
'Gargantua et Pantagruel' (cap.'Traite d'education') sub motto-ul 'fá ce-ţi
place'... pledeazá pentru un regim de mişcare armonios în care înotul era
recomandat a fi practicat sub toarte formele, aláturi de vâslit şi conducerea
velelor.
1569 - Hieronimus Mercuriallis în
'Arts Gymnastica’, Veneţia, asociazá la exerciţiile gymnice şi báile, înotul,
masajul ‘care erau vestite încá din antichitate...’
1570 - Roger Acham în "School
Master" recomandá înotul ca un mod de mişcare în aer liber.
1582 - Richard Mulcaster în
"The elementary" pledeazá pentru exerciţii care sá asigur atât
instruirea cât şi educaţia; înotul figura dupá alergári şi sárituri.
1587 - Sir Eduard Digby, Univ.
Cambridge, realizeazá primul manual de înot scris în englezá, lucrarea a fost
utilá cca. 200 de ani fiind la baza sistemul modern de înot promovat de englezi
In sec. XIX
1595 - dr. Thomas Elyot în 'The
castle of health' include înotul în suita
exerciţiilor necesare de timpuriu pentru întárirea corpului, câştigarea forţei
şi a îndemânárii.
1603 - se relateazá cá în Japonia
înot este obligatoriu în şcoli.
1668 - Jan Komenski în 'Orbis
pictus' ilustreazá scene cu exerciţii organizate în aer liber, printre care
înotul este redat cu explicaţii sumare; programul unei zile de şcoalá la
Saroş-Pataki era aranjat dupá regula celor '3 x 8' (muncá, somn,
educaţie+igiená).
1688 - John Locke în 'Cugetári
despre educaţie' reafirmá dictonul lui Juvenal "minte sánátoasá în corp
sánátos", înotul fiind preferat medicamentelor, aláturi de alte forme de
mişcare.
1727 - Voltaire, dupá ce a vizitat
Anglia, Londra noteazá admirativ efectele benefice ale mişcárilor, exerciţiilor
în aer liber, practicate de tineretul englez în comparaţie cu cei din Franţa,
fácând aluzii la jocurile olimpice antice; canotajul şi înotul sunt evocate
convingátor.
1760 - la Paris este deschis primul ştrand public pe
malurile Senei la care înváţarea înotului era în grija maestrului Paitevin
1762 - J.J.Rousseau (1712-1778)
publicá 'Emile ou de l'education', în partea a II-a recomandá báile reci şi
practicarea înotului ca forme de mişcare menite a oferi copiilor satisfacţiile
gásite de adulţi în practicarea exerciţiilor fizice.în ’Emile – ou l’education’
remarcă că tinerii învaţă să călărească, ceea ce este atât de costisitor dar
foarte puţini învaţă să înoate cu toate ca acest lucru nu-i costă nimic... Ca
şi compatriotul său Montaigne (1533-1592) sau filozoful englez John Locke
(1632.1704), Rouseau încerca să depărteze tineretul de spiritul educaţiei
feudale pentru a-l face să recepteze mai lesne mesajul umaniştilor.
1769 - Benjamin Franklin publicá
'Cum sá devii înotátor îndemânatic în scurt timp' în care apar exerciţii şi
metode de înváţare; autorul foloseşte pentru prima datá expresia 'to crawl' - '
a se târâ' în limba englezá.
1774 - J.B. Basedow în 'Das
Elementarwerk' în patru volume, evocá înotul printre cunoştinţele şi
exerciţiile necesare copiilor, mai ales vara când sunt organizate tabere cu
corturi; aceleaţi îndemnuri sunt susţinute de prof. Bahrdt în lucrarea 'Despre
scopul educaţiei'.
1785 - pastorul C. Salzman
înfiinţeazá la Gotha Institutul de educaţie Philantropinun în care regimul de
viaţá era apropiat de naturá, printre alte exerciţii este enumerat şi înotul
1788-1793 - la Tg.Mureş medicul
Stefan Mateyus, publicá o lucrare în care înotul este regásit pe cuprinsul a 26
de pagini, aláturi de alte exerciţii fizice şi în contextul unor adevárate
forme de antrenament.
1793/94 - Robespiere şi Saint-Just
militanţi ai Revoluţiei Franceze au prezentat Convenţiunii planul de
reorganizare a înváţámântului naţional în care copii între 5-10 ani era vizaţi
cá 'trebuie sá înveţe sá citeascá, sá scrie şi sá înoate'; în acelaşi spirit
i-a fost prezentat lui Napoleon planul de reorganizare a educaţiei tineretului
dar vizând mai ales pregátirea militará (raportor Lexcanal).
1797 - Oronzio di Bernardi publicá
'Concepţia completá a înváţării înotului bazatá pe studii asupra greutáţii
specifice a corpului omenesc' în care se pledeazá pentru înváţrea naturalá,
fárá ajutorul unor materiale etc.
1798 - GutsMuths editeazá 'Cárticica
despre arta înotului pentru salvare' în care pleadeazá pentru folosirea
materialelor ajutátoare la înváţarea înotului şi, mai ales, în salvarea de la
înec, materiale care-i pot permite unui instructor lucrul concomient cu mai
mulţi elevi; In 'Gymnastik fur Jugend' (cap.III) se ocupá pe larg de scalda în
apá rece şi cálirea organismului.
O gravură din epocă care arată cum
era echipat un instructor de înot; ‘băţul’ este deci un accesoriu tradiţional,
el mai este folosit şi astăzi, cu success – şi eu îl folosesc şi mulţi râd sau
devin ironici dar cu ‘el’ (exact ca un creion aparte..) corectez cu success
multe din greşelile fiecărui începător. Bine înţeles că niciodată destinaţia
acestuia nu este schimbată…
Gravură
din perioada abordării înotului de catre părintele sistemului de e.f.s. din Germania. Este vorba de filantropul Guts Muts care a
întărit sistemul gimnasticii germane (‘Gymnastik fur die Jungend’) şi a aplicat
principiile acesteia şi la învăţarea înotului (foto)
Johann Christoph Friederich Guts
Muts (9 Aug 1759 – 21 Mai 1839) părintele gimnasticii germane, adică a
sistemului efs în care a fost înglobată şi practicarea înotului, numit de
contemporani ‘părintele gimnasticii naţionale’.
- Anton Vieth în 'Incercare de
enciplopedie a exerciţiilor fizice' face o clasificare a acestora în '
exerciţii pasive'/'active' iar înotul este descris într-o manierá acceptabilá
şi astázi.
1800 - la Paris este deschis primul bazin acoperit de
înot în locuinţa particulará a unui oarecare Roger, bazin ce a funcţionat pâná
în 1833.
1810 - la 3 mai, Lord Byron
traverseazá Helespontul/Dardanele pornind de la Abydos spre Lampsakos (cca. 2,7
km), în semn de prietenie cu cauza populaţiei greceşti încá sub ocupaţie
otomaná, acţiunea a avut un efect de mare popularitate a practicárii înotului
chiar dacá celebrul poet nu s-a mai înapoiat vreo-datá la Londra, rámânând
definitiv în Grecia.
- în Japonia sunt organizate mari
competiţii/ festival de înot care durau câteva zile, la concursuri participau,
mai ales elevii.
1815 - prizonier dupá bátália de la
Waterlo, italianul Jan Marie Saletti evadeazá de pe docurile portului Dover şi ajunge înot pe ţármul francez, la Calais, cutezanţá care a
fost mult aplaudatá de opinia publicá francezá.
1817 - gen.prusac Ernest von Pfuel
publicá 'Despre înot', manual destinat înváţrii 'pe uscat' a înotului de cátre
soldaţi sub supravegherea unor instructori puţin calificaţi pentru aceastá
activitate şi în sáli dotate cu aparaturá specialá.
1818 - la Berlin se deschide primul bazin / strand
public descoperit de înot.
1819 - Franciscus Nactegall reuşeşte
în Danemarka sá introducá obligativitatea exerciţiilor de înot în cadrul
instrucţiei militare (ceea ce noi nu putem face azi !).
1820 - la Londra sunt organizate
anual curse de înot pe Tamisa de cátre studenţii de la Eton-College;
cursa avea distanţa de cca. 1 milá şi se desfáşura între podurile Hamersmith şi
Putney.
1828 - este deschis primul bazin
acoperit de înot (!) la Londra, apoi peste alţi 10 ani erau 8 asemenea bazine
în care se desfáşurau şi concursuri profesioniste.
1835 – Bucureşti Inaugurarea Şcolii de înotat din mahalaua
Izvorului
1837 -ia fiinţá prima asociaţie de înot, la Londra având ca fondator pe John Strachan.
1844 - dr. Pavel Vasici tipáreşte la
Braşov
traducerea lucrárii ' Macrobiotica' a medicului german Hufeland în care înotul
este situat printre formele de mişcare care 'întineresc' corpul.
1845 (30 Aprilie) –apare manualul Maestrul de înot arădean
-In anii 1850…, parizianul
Chevalier, probabil copiindu-l pe
generalul prusac Pfuel (1817, care-şi iniţia soldaţii pe uscat…) a
instalat pe malul Senei un carusel menit a simula mişcările de înot bras pe
uscat; este perfect adevărat că ‘învăţarea’ începe pe uscat dar apoi ea trebuie
să continue în apă, altfel nu se poate.., dar cum în armată ‘totul’ este
posibil …. – înotul era însuşit doar pe uscat.
1846 - în februarie la Sydney se organizeazá
primul campionat pe distanţa de 440 yd. câştigatá de brasistul Robinson Bats în 8.43,oo.
1873 - John Trudjon, la Londra,
demonstreazá public noua sa tehnicá care-i va purta numele.
- cpt. Matthew Webbs traverseazá
pentru prima datá Canalul Mânecii, de la Dover la Calais
în 21 h:45 min. (în 1883 îşi pierde viaţa încercând sá strábatá apele cascadei Niagara, într-un butoi...). 1961 Argentinian Antonio Abertondo started the first successful
non-stop swim across the Channel and back, completed in 43 hr 5 min.
1874 - la Londra ia fiinţá prima
federaţie de înot din lume - cea englezeascá prin reunificarea asociaţiilor din
acest oraş.
1882 – apare ‘Scoala de patinat şi
înotatu’, traducere lui Gh.Moceanu după Michael Closs.
1890 - la Bucureşti se deschide
strandul 'Tir' lângá Podul Mogoşoaiei, avea un bazin de 33,3 m cu 6 culoare,
relatare a Dlui.Ing Dinu Rădulescu, fost înotător al anilor 1950.
1893 - prima demonstraţie cu tehnica
crawl este realizatá de Alik Wickham,
Australia, care la 12 ani a realizat 44 sec pe 66,6 m în piscina Bronte,
Sydney; el afirma cá tehnica a înváţat-o de la báştinaşii ins. Rubiana/arh.
Solomon, antrenorul G.Farmer este cel care a denumit noua coordonare botezând-o
'crawl'...
1896 - primele întreceri olimpice de
înot s-au desfáşurat în golful Zea, la Pireu în Grecia, eroul lor fiind
arhitectul maghiar Alfred Hajos Gutman,( Bazinul din Ins.Margareta/Budapesta a
fost modernizat de acesta şi-i poartă numele)
1898 - la Galaţi, Liceul V.Alexandri
este dotat cu primul bazin acoperit de 20 yd. din România ( din 1929, tot la
Galaţi, municipalitatea mai construieşte încá unul dar de 25 m., la Baia
Comunală, bazinul funcţionează şi azi....).
- în aceiaşi perioadă şi la Sibiu exista un bazin
acoperit de 20 m. lungime, amenajat în incinta băii publice. Primul bazin
acoperit, autentic proiectat, construit
şi destinat cu prioritate pentru
activităţi sportive este cel de la Floreasca 1951, dar şi acesta avea doar 33,3
m…, însfârşit în 1964 este dat în folosinţă actualul bazin acoperit ‘Naţional’
(50m/10 cul) dar fără tribune şi alte facilităţi moderne – Bucureşti, Capitala
României nu are, nici la ora actuală un ‘stadion nautic’ compatibil cu
activitatea şi rezultatele sportivilor noştri…, păcat !
O
fotografie celebră – printre iniţiatorii JO moderne, alături de Coubertin, se
află 6 dintre cei 16 membri fondatori ai IOC : un german, un ceh, un rus, un
ungur, un grec şi un suedez, aşa cum
rezultă din textul original care însoţeşte fotografia…
In
ceea ce priveşte istoria înotului românesc datele cele mai corecte le puteţi
găsi la www.swimming.ro
– un portal adus la zi de actualul antreneor federal prof.Octavia Tileagă,
antrenor emerit..
Bibliografie
selectivă
1925
- Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.
1969
- Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,
1978
- Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed. Albatros, Buc.
1978
- Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.
1979
- Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,
1983
- Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,
1987
Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle origini
Cristiane, Ed. Piemme, Parma,
It.
=========================================
o expeditie recenta germana a adus marturii relevante ds. activitatea de inot de la Gilf-Kebir/ Lydia {asa cum a relatat Carl Diem, in lucrarea de referinta "Cultura fizică la
egipteni", Sportverlag Berlin,1932}
Iata o evocare a primul om care a simtit nevoia de reluarea a intrecerilor olimpice antice in epoca moderna = mosierul roman Evangelye Zappa, evocare exceptionala ce apartine lui Paul Rogojinaru, ziarul Adevarul:
No comments:
Post a Comment