13 / Antrenament 01

Capitolul VIII

DESPRE PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL

Sumar

01 Introducere;

 02. Cantitate / Calitate

03 Antrenamentul sportiv la inot 

04.Antrenamentul pe uscat  

05. Atingerea măiestriei (demonstraţia, mobilitatea); 

06.   Copiii şi înotul sportiv 

07. Aptitudini pentru practicarea înotului sportiv

08.   Unele principii de bază ale pregătirii 

09.   'General' si  'special'  in  pregãtire 

10.  BEST - eficienţa biomecanică la înot 

11.  Forţa la înot  

12  'Harta' solicitãrilor musculare  

13.   Circuit training  

14.  Orientarea  pregătirii de perspectivă

15. Alimentaţia copiilor înotători 

16.  Ciclicitatea 

17  Forma  sportiva  

18. ‘Expunerea’  la apa.  

19. Dozarea intervalului.  

20.  Antrenament cu auto-control  

21  Bioritmul si  performanţele  înotătorului  

22. Aparatura asociată înotului   

23  Controlul gradului de antrenament – supraantrenamentul,

24. Concepte de antrenament 

25. Incheierea lecţiei, a efortului, a ‘vieţii sportive’

26. Filozofia - 'ştiinţa ştiinţelor’  

                                   rezumat+bibliografie selectiva

01 Introducere: pricipalele ipostaze

            Activitatea de pregătire a înotătorului sportiv este una palpitantă tumultoasă,  şi… paradoxal – în acelasi timp o activitate monotonă, de rutină.

            Prima ipostază este legată de caracterul ‘formativ’ al muncii:

--cu copii pentru ai învăţa corect să înoate,

--cu debutanţii pentru ai perfecţiona în practicarea celor 4 procedee de înot sportiv,

--cu avansaţii pentru ai conduce, pe treptele măiestriei, spre consacrare ’ …. dar,

--în egală masură, pe toţi aceştia pentru sădirea sentimentului dragostei de ‘apă’ şi prin ea + a tot ce se ‘petrece’ în ea (efortul, dezvoltare sănătoasă), a orientarii +  modelării pozitive a caracterului.

            Activitatea de pregătire sportivă conduce la ‘formarea’ unui ins creator, muncitor, invingător…., aceste calificative reprezintă, poate, cea mai mare realizare pe plan individual, probabil chiar şi inaintea performantei fizice in sine, a ‘recordului’….

            Sportivul înotător este un ‘soi’ aparte de individ ; mă refer la volumul de muncă depus de înotător în comparaţie cu, de pildă, cu efortul unui fotbalist, care reprezintă, totuşi, cel mai îndrăgit sport de pe această planetă…, dacă ‘dragii noştri ‘fotbaliatori’ / să-i răsfăţăm puţin…, ar lucra cât lucrează un  înotător…., multe s-ar schimba in palmaresul ‘sportului Rege’*

[munca pe uscat este acompaniată de aparate de lucru din ce în ce mai bune, aşa cum se vede din grafică – planul înclinat produs de firma Wassa, USA]

           

            A doua ipostază este legată de caracterul ‘prospectiv’ al muncii: performanţa, reuşita; toate acumulările anterioare sau cele programate spre ‘succes’ trebuie să fie înţelese că reprezintă parcă un management al ‘unui capital’ menit a fi bine ‘vegheat’ si, evident, bine ‘plasat’; aici intervine de multe ori monotonia, rutina, stresul care poate avea şi efecte mai greu de suportat.

            Este vorba de ‘muncă’, termen care a început, în ultima perioadă, să fie scris cu ‘litere mici’ de către unii dintre ai noştri…., maniera ce trebuie să fie rapid modificată în bine, pentru a redeveni una comună, obişnuită nouă românilor…!

-----------------------

*      Asta dpdv teoretic deoarece în practică fotbaliştii, mai nou şi alte sporturi de echipă, suferă de un complex fatal – ei trebuie să fie ‘’ready’ mai tot timpul, ei trebuie să joace (BINE !) de două ori pe săptămână, la meciurile de club, apoi încă alte meciuri tari la echipa naţională…, vai de mama lor de săracii fotbaliatori, aşa sport – indiferent de câţi bani poţi căştigă, nu se mai numeşte sport, este o luptă de gladiator care trebuie sa supravieţuiască şi deci economia de efort si energie se află pe planul principal al existenţei lor… iar in tribune vin faniii…, nişte exaltaţi care habar n-au de drama idolilor lor…, păcat că s-a ajuns la acest terminus al Sportului commercial.

            Fiind vorba de ‘monotonia’ acceptată - care însoţeşte orice întreprindere  de amploarea unei activităţi care se întinde pe durata a 2-3 cicluri olimpice’ -  adică cca. 10-12 ani, cei ce se pregătesc astfel au în monotonie, în rutină adversari permanenţi ce trebuie învinşi cu calităţi morale autentice, fără jumătăţi de măsură.

             Inotul sportiv, activitatea legată de practicarea sa, organizarea sa şi încă multe alte amănunte sau împrejurări, toate, în fond, reprezintă ‘un model’ la care mulţi dintre semenii noştri aspiră totuşi ştiind că nu toţi pot intra în ‘Elită’ şi deveni ‘Campioni’ sau ‘Recordmeni’.., dar este bine ca ‘toţi’ sau cât mai mulţi dintre noi, să tindem a deveni măcar un soi de ‘self-campion’ ( vezi soluţia BEST…) iar dacă acest vis, de a fi ‘primul’ totuşi, unora li se şi mai întamplă, rămânem cu un mare şi infinit ‘profit’: înotul românesc a avut şi are campioni de certă valoare (Bunaciu, Pătrăşcoiu, Costache, Lung, Mocanu, Potec, Gherghel ş.a.) .

             In concluzie - Inotul educă şi asta este un mare câştig pentru toată lumea !!!

02.  CANTITATE / CALITATE

            Sunt categorii filozofico‑dialectice a căror analiză şi interpretare trebuie atent deprinsa şi urmărită şi în sport, deoarece se referă la sisteme biologice care nu pot fi interpretate mecanicist.

             Manifestarea 'cantităţii' poate fi regăsită în diferite ipostaze:

=în plan organizatoric ‑ număr total de bazine (suprafaţa utilă de apă), număr de cluburi de înot, număr de copii care 'ştiu' să înoate, etc;

=în plan metodic ‑ număr de zile de antrenament, kilometraj de înot anual, număr total de exerciţii / multilateralitate;

=în plan competiţional ‑ număr de competiţii / an, număr de starturi / an, volum de înot cu intensitate de concurs (serii, finale, ştafete).

         'Calitatea' acompaniază cealaltă categorie :

=la organizare, se poate vorbi despre numărul de bazine cu activitate sportivă sau numărul de cluburi care au cucerit diferite trofee;

=la metodica pregătirii ‑ număr de antrenamente efectuate faţă de planificare, număr de kilometri în înot cronometrat, înot zonat etc.

            Manifestarea 'calităţii' are la bază procesul ‘acumulărilor cantitative' care va permite depăşirea nivelului de lucru anterior atins; ele stau la baza progresului în procesul de pregătire biologică ‑ trecerea la o nouă calitate (saltul) fiind realizabil numai dacă acumulările au fost astfel dirijate, încât să depăşească 'măsura' (măsura fiind limita până la care schimbările cantitative nu afectează calitatea) - adică gradul precedent de antrenament obişnuit.

            Pentru a cunoaşte 'măsura' este necesar ca prestaţia înotătorului să fie urmărită cu ajutorul unui număr cât mai mare de 'instrumente':

-   viteza m/s performanţa cronometrată (a),

-   tempo/minut sau tempo/bazin (b),

-   lungimea unităţii de vâslire (LUV, adică împărţirea distanţei înotate la numărul total de cicluri complete de mişcare (c),

-   comparerea cu graficul optim de efort-concurs (d),

-   compararea cu mediile statistice ale altor sportivi (e),   

           

            Toate datele folosite trebuie înregistrate şi prelucrate în vederea studierii gradului de antrenament atins.

              Atât timp cât integritatea sistemului este asigurată (funcţionalitate fizio‑psihologică normală /stare de sănătate optimă), 'legea' acumulărilor " cantitative" care duc la salturi " calitative" este perfect aplicabilă.

03 ANTRENAMENTUL SPORTIV LA INOT

            Reprezintă principala formă de organizare şi desfăşurare sistematică a pregătirii curente(1), concepută ca un sistem de norme, cerinţe, principii pedagogico-instructive(2) de aplicare a metodelor şi mijloacelor de exersare optimă şi eficientă a aptitudinilor psiho -motrice, temperamentale, a capacităţii de efort(3) conform gradului dezvoltării fizico-funcţionale(4), a conduitei,  a motivelor de aderare la obiectivele stabilite (5) în funcţie de condiţiile tehnico-materiale (6) şi de cadrul organizatoric existent (7); [aceste 7 puncte pot fi dezvoltate – fiecare în parte la nivelul unei alte lucrări ca aceasta…!]    

            Antrenamentul poate fi specific (în apă), sau  nespecific (pe uscat).

            Se poate desfăşura în condiţii biologice normale sau condiţii îngreunate (la altitudine medie-2000 m, în barocamere,  în bazine staţionare… ),

            Poate fi izolat - individual sau în grup - colectiv, putând fi consacrat fie învăţării, fie consolidării, perfecţionării a tehnicii de înot, prin specializare pe procedee şi probe de concurs, fie prelucrării combinate a calităţilor motrice generale sau a calităţilor motrice speciale (prin zonarea efortului specific probei de concurs).

            Poate fi proiectat pentru acumulări cantitative (volum mare de înot) sau pentru salturi calitative (intensităţi maximale, complexitate tehnico-tactică).

            Trebuie conceput, programat şi aplicat ca atare sau modificîndu-l, adaptându-l în funcţie de condiţii imprevizibile.

           

            Gândit a fi accesibil tuturor înotătorilor dar în condiţii de solicitare diferenţiată a capacităţii individuale de effort.

            Trebuie condus cu ajutorul mijloacelor intuitive (tehnică video, de calcul sau programare), sau/şi prin măsuri adecvate de conştientizare (control, autocontrol, evidenţă, analiză), în scopul îmbunătăţirii performanţelor personale imediate şi de susţinerea a unui grad ridicat al stării de sănătate în perspectivă ……, toate acestea - pînă la atingerea  măiestriei, consacrării sportive definitive (obiectiv final)!

04 ANTRENAMENTUL PE USCAT

            Formă complementară, nespecifică a pregătirii avînd ca scop dezvoltarea calităţilor motrice generale (de bază, ajutătoare) şi partea specială (conform graficului probei de concurs, ş.a. obiective) în conformitate cu sarcinile instructiv - educative proprii practicării înotului sportiv.

            Conţinutul, locul şi ritmicitatea acestuia diferă în funcţie de obiectivele urmărite:

   -  de susţinere a capacităţilor aerobe (jocuri sportive, alegări, circuit training extensiv)

   -  pentru dezvoltarea forţei musculare (capacităţii anaerobe) cu exerciţii diverse, complexe cu îngreunări variate (circuit trainig intensiv, haltere);

   -  pentru dezvoltarea vitezei (de repetiţie, de reacţie)

   -  prelucrarea la un înalt grad a mobilităţii articulare şi a relaxării musculare (detenta)

   -  creşterea experienţei motrice de mişcare (abilităţi).

            Antrenamentul pe uscat  poate avea ca ‘inventar’ metode de simulare a efortului din proba de concurs la grupele de performanţă cu ajutorul unei aparaturi de înaltă tehnicitate (Miny-Gym, diferite ‘trenajoare  sau  ’ simulatoare biochinetice asistate ‘ ş.a.)

            El poate apărea cu o notă separată în acele cluburi unde iarna nu există cele mai bune condiţii de lucru (bazin acoperit) şi atunci când starea de sănătate nu permite intrarea în apă pentru o perioadă scurtă iar pregătirea fizică nu poate fi întreruptă.

            Antrenamentul pe uscat  poate reprezenta o 'şcoală de pregătire' ideală pentru obişnuirea cu activitatea ordonată, disciplină, punctualitatea etc.; prin el se poate oferi sportivului o cale de ocolire a monotoniei în anumite momente ale pregătirii.(vezi Anexa nr 5, 6, 7 )

05  ATINGEREA MĂIESTRIEI

A -Demonstrarea miscarilor; demonstraţia este metoda pedagogică care mizează pe puterea intuitivă de reprezentare a mişcărilor de înot, în scopul uşurării+întăririi prestaţiei calităţii intervenţiei directe a monitorului, mai ales în cazul învăţării.

            Nivelul de abstractizare pe care îl capătă demonstrarea permite prezentarea sumară a mişcării, păstrând detaliile cele mai reprezentative.

            Pentru acest motiv, demonstratia nu este necesar a fi făcută la un nivel calitativ maxim-performant ci, mai ales, să sugereze cît mai fidel cele mai  importante caracteristici ale actului motric vizat şi să permită obligatoriu acompanierea ei cu un comentariu adecvat care să evidenţieze / susţină detaliile importante din execuţia monitorului sau a modelului ales.

(* grafica din Swimming Manual, FINA, 1988, Seul)

            In această direcţie, mai pot fi asociate suita materialelor intuitive (planşe, filme) care, alături de demonstraţiile sportivilor fruntaşi, pot ajuta la realizarea celor mai adecvate  reprezentări ale mişcărilor de înot.

2. Asigurarea Mobilitaţii  specifice,

            In mod deosebit la înotul de mare performanţă şi nu numai…, mobilitatea reprezinta calitate motrică prin care sportivul reuşeşte să execute mişcările cu usurinţă având amplitudine unghiulară mare fie prin propria-i acţiune fie sub influenţa unor forţe externe (mobilizări pasive, vezi Anexa nr 5)).

             În plan general mobilitatea este o calitate principală, specifică pentru înotător (sinonime: flexibilitate, supleţe) care determină o mai bună, rapidă adaptare la condiţiile mediului (obţinerea unui echilibru stabil în apă) – iar în plan special - contribue la o mai corectă ‘exprimare motrică’ în cazul tehnicii celor 4 procedee, starturi, întoarceri implicate concret de proba de concurs (se poate vorbi chiar despre mobilitatea brasistului, a delfinistului etc).

            Mobilitatea se prelucreaza pe uscat sau în apa, ea  poate fi ‘ activă ‘ sau ‘pasivă’:

      -  formele ‘active’ comportă mobilitatea statică (de postură, de start) sau dinamică (bascularea omoplaţilor sau flexia plantară la fluture, craul, spate…, rotarea externă a labelor şi gambelor la picioare bras), care stă în strânsă legătură atât cu capacitate de a coordona exact mişcările cât şi cu capacitatea de efort (randament, eficienţă);

    -   formele ‘pasive’ sunt întâlnite graţie aplicării unor forţe exterioare (lucrul cu partener, masajul mobilizator) prin care este mărit gradul de amplitudine faţă de valoarea  mobilitatii active (diferenţa constatată fiind conisderată ‘rezerva de mobilitate’).

           

            Dezvoltarea mobilitatii vizează direcţiile principale ale motricităţii (Viteza, Forţa, Rezistenţa) având ca suport Tehnica corectă de înot, fiind calitatea motrică care necesită un program zilnic de lucru.

            Perioada biologică optimă în care se poate obţine o ameliorare substanţială a mobilitatii este cea pre-pubertară (până la 11-13 ani fete/băeiţi), apoi, consemnăm lucru pentru menţinerea ei la nivel optim (!).

            Mobilitatea este condiţionată de unele particularităţi ereditare, morfo-funcţionale individuale legate de tipul somatic, de vârsta biologică sau sex ( vezi regenerare a ţesuturilor, restabilirea echilibrului hidric al mediului intern etc) precum şi temperatura mediul (cel  intern, cel ambiant) încălzirea, oboseala având implicaţii majore pentru obţinerea randamentului scontat (a se vedea diferenţele dimineaţa la trezire, după un duş cald, după încălzirea de la antrenament, după masaj mobilizator înaintea startului, după efortul din probă).

            Metoda universală de dezvoltare a mobilitatii este cea prin repetări (exersare zilnică, fără perioade de întrerupere, printr-un complex de exerciţii variate, individualizate) astfel concepute pentru a o dezvolta atât cât este necesar (fără exagerări care să ducă la întinderi dureroase, laxitate, disfuncţiune).

            Exerciţiile de mobilitate (mai ales formele pasive) trebuie să fie precedate de o bună încălzire pe fondul unei refaceri complete faţă de zilele precedente (nu pe fond de oboseală !), în pauzele dintre diferitele exerciţii să fie introduse mişcări compensatorii de relaxare si alternarea articulaţiilor supuse prelucrării.

            Mobilizările externe (pasive) să fie făcute progresiv, cu arcuiri repetate până la refuz şi în mai multe planuri de mişcare (evitarea exagerărilor !)

            Mobilitatea în cazul înotului trebuie testată cu atenţie la etapa selecţiei intermediare (10-12 ani) în următoarele articulaţii: coloana vertebrală (planul anterior), centura scapulară (circumducţia umerilor), ariculaţia talo-crurală/ gleznele      ( flexia şi circumducţiile labelor).

            La copii preşcolari mobilitatea nu este o calitate definitorie, cei din primele clase pot asocia la exerciţiile din programa şcolară şi unele exerciţii speciale (chiar gimnastica cu partener sau exerciţii din gimnastica Kiphuth), la grupele de avansaţi ea va fi educată dinamic (ex. în regim de Viteză, exerciţii de Forţă, control. etc.)

            In legătură cu prestaţile înotătorului în proba de concurs, mobilitatea isi spune covărşitor cuvântul la execuţia tehnicii corecte (parcurs - viteza de repetiţie), la întoarceri, start (viteza şi amplitudinea execuţiei), pentru adoptarea unui tempo optim şi economic (fără încordări inutile).

            Să nu uităm că. uneori, prin masaj – executat de specialist, sportivul poate primi ultimele îndemnuri înainte de start; de cele mai multe ori antrenorul nu mai este atât de aproape precum poate fi maseurul….

            Controlul conştient al mobilitatii este ca şi în cazul respiraţiei (expiraţiei !) supus unei erodări prilejuite de efort şi consecinţa acestuia - oboseala.(vezi ANEXA Nr. 5)

06.  C0PIII SI INOTUL SPORTIV

     Spre deosebire de 'scalda' în apă de care poate beneficia fiecare dintre noi, 'înotul sportiv', sportul nr. 1 al copilăriei multor generaţii de copii, a devenit o activitate ce necesită o atentă instruire în compania educaţiei pentru muncă la cele mai înalte exigenţe (compatibil cu manifestarea chiar a spiritului de eroism, de sacrificiu, vezi exemplul grăitor al neuitate-i Nadia…).

            Inotul, ca debut în sport, a 'fost' al adulţilor, chiar al acelor profesionişti care trăiau din meseria de a se întrece, pe bani şi la pariu (Londra, început de sec.XIX).

            Ideia că înotul poate deveni sportul nr.1 al copilăriei poate fi atribuită, în două rânduri, australienilor:     

       în 1893, Alik Wickham la 12 ani lansează tehnica 'crawl' ‑ tehnica cea mai rapidă şi spectaculoasă care a 'cucerit' lumea (vezi Anexa nr 14);

     ‑ din 1946, imediat  după terminarea războiului, ei au organizat foarte multe întreceri de copii (ideia era a unui campionat, cu multe concursuri, adiţionare de puncte şi desemnarea unui campion autentic..).

        Dar după 1950, Beth Kaufmann, USA iniţiază 'age groups sistem'‑ul californian, care, în scurt timp, a lansat serii mari de înotători de elită, sistemul fiind extins treptat în toată America, apoi în Europa pentru ca, în final, să devină un mod de organizare agreeat de FINA. [**]

         Evident, sistemul a creat şi condiţiile exagerărilor. Copiii cu slaba lor capacitate de a se opune 'nebuniilor' adulţilor (fie antrenori fanatici, fie părinţi megalomani) au fost declaraţi, cu gingăşie perfidă 'copii minune', aducînd 'age groups sistem'‑ul la condiţia de 'scop în sine'.

            Cei mai mulţi dintre aceşti copii se antrenau doar pentru ocuparea locului I şi nimeni nu‑i ajuta să înţeleagă că întrecerea era un mod de joacă menit ai forma în acest spirit pentru ca peste ani să aspire a deveni campioni autentici.    

        Cînd s‑a observat că cei mai mulţi 'campioni', după o serie scurtă de succese, se gîndesc 'să se lase' de înot (ca nişte veritabile vedete !).... dar, mai grav cînd pentru obţinerea locului I s‑a făcut 'pace cu drogul..' efectele negative, distrugătoare au început să se vadă...

            Opinia publică sportivă a început să se întrebe: 'la ce sunt buni aceşti campioni?', 'dece să sacrificăm generaţii întregi de copii normali pentru a găsi cîţiva campioni anormali?';

            În plus,  mulţi specialişti, care ştiau că o asemenea activitate oferă 'culcuş cald' unor non‑antrenori, au stabilit cu exactitate datele care dirijează corect/optim 'fabricarea de recorduri'...şi au exclus din acest 'menu' tocmai 'copiii minune', înlocuindu‑i cu o activitate de angrenare şi învăţare a înotului a cît mai multor începători, din care, peste ani, pot fi aleşi cei care doresc ei însăsi să facă performanţă.

[ În 1981 aşa era reprezentată ideia performanţei la copii în Rev. Swimming magazine, SUA….]

            Dar ‘Moda copiilor minune' este pe cale de 'dispariţie', multe federaţii au hotărît să acorde şansa primului campion deabea după vîrsta de 11-12 ani (mulţi dintre antrenorii autentici zâmbesc chiar şi la aceste categorii de vârstă), dar pentru atingerea unui nou statut, celor mai mici dintre copii le sunt necesare mai multe bazine, monitori şi antrenori entuziaşti, un sistem de organizare competiţională temeinic sponsorizată, ( chiar din rândul părinţilor).

            Iată 'filmul' ideal al modului de dirijare a unui copil pentru a deveni un cunoscător al înotului sau chiar un viitor sportiv (în măsura pe care acesta o doreşte...):

--- pînă la 4‑5 ani: cît mai multă scaldă, baie, joacă în apă, evitînd clar forţarea şi, mai ales, contactul neplăcut al ochilor cu săpunul; obiectivul principal – plăcerea de a juca în apă.

--- între 5‑9 ani: învăţarea înotului de supravieţuire ‑ săritura în apa adîncă, 'călcarea apei', înot defalcat cu picioarele, înot în coordonare globală (-/+respiraţie)

pe distanţe scurte; atingerea unui nivel cît mai natural de relaţii cu apa, cu bazinul, cu regulile de lecţii sau de joacă;

… între 8‑11 ani: învăţarea înotului sportiv, a cît mai multor procedee tehnice, a starturilor, a întoarcerilor în condiţiile impuse de efortul aerob‑moderat şi a sprinturilor de maximum 50m, joacă cît mai multă ;

‑-- între 10‑13 ani: perfecţionarea tehnicii însuşite în compania efortului combinat ‑ aerob superior, 'la prag', sprinturi, cu accentuarea frecventă a modalităţii calitativ

superioare de a înota 'cea mai mare viteză cu cele mai puţine mişcări'(vezi BEST), întreceri de ştafete (joc);

…)--- între 12‑15 ani: specializarea în 1‑2 procedee personale, şi, definitivarea obţiunii de a concura în 2‑3 probe individuale şi de ştafetă;

între 14‑17 ani:atingerea măiestriei;

după 16 ani: consacrare naţională, internaţională;

după 22‑24 ani: întreruperea treptată a regimului de viaţa sportivă, 'dezantrenare'.

------------------------

[**consemnăm că, independent de acţiunile australienilor, americanilor, în 1951, în România, au existat deja cluburi cu echipe de copii înotători, parcă nişte xeroxcopii ale sistemului ‘age groups’: Ştiinţa Buc antrenori soţii Enăceanu, Universitatea Cluj, antrenori Iordaki Bella şi Gyuri Baja dintre elevii lor amintim pe St.Kroner, Astrid Gobel, Toma Varlaam, Gavrilă Blajek, Miky Popescu, Marga Wittchenstein, fraţii Stefănescu ş.a. din Buc. iar de la Cluj -  Ovidiu Hagea, Iuliu Lorincz, Mircea Doleanu, Cezar Danciu, Kathy 0rosz, Mircea Olaru, ş.a. ]

            Cel ce doreşte să devina 'un mare' înotător trebuie să‑şi 'închine' copilăria şi adolescenţa 'Zeului Neptun', adorat de cetăţenii Romei (Poseidon la vechii greci), la ora actuală ’Zeul Bazin’…..

            ‘El’ îl va rasplăti cu numeroase satisfacţii, de regulă, izvorâte din 'muncă şi strădanie' cinstite, calităţi care alături de o stare perfectă de sănătate, îl vor însoţi TOATA viaţa; toţi înotătorii ajunşi prin acţiuni echilibrate la vîrsta senectuţii au declarat că aici 'ajungi' şi prin practicarea sIstematic ‑ conştientă a înotului, a sportului. Cei care încercă să‑l 'înşele' n‑o pot face la infinit! [***]

(*foto din colecţia personalaă)

(1965 – la bazinul Floreasca, grupa experimentală ‘Viitorul’ este fotografiată la partea de perfecţionare a tehnicii startului )

            Iată prognoza la care trebuie să ne aşteptămn ceea ce priveşte creşterea înălţimii / taliei a copiilor aflaţi în pregătire plurianuală (procentual %):

Vârsta

17    16      15    14     13     12      11    10

Masculin

99,47 98,01 95,28 91,26 87,18 84,82 8o,9578,21

Feminim

.99,87 99,56 99,05 97,67 95,35 91,83 87.7584,38

 [*** Trebuie să recunoaştem că însăşi viaţa civilizată dusă de copii noştri reprezintă, probabil, un debut al viitoarei lor comodităţi şi nu numai…. Noi, de mici, îi punem în cărucior şi aşa este diminuat contactul cu viaţa reală, motricitate naturală, îi ferim de orice posibil+minor accident – iar ei devin temători fără motiv (prin aportul umanist al bunicilor ), le oferim toate (‘pe tavă’) fără a le crea motivaţia elementară dobândirii acestor avantaje, trebuie să fim mai atenţi la aceste mici, nevinovate aspecte…]

07.  APTITUDINI PENTRU PRACTICAREA INOTULUI SPORTIV

            Insuşirile psiho-motrice individuale care pot condiţiona reuşita formării deprinderii de a înota (tehnica sportivă) şi angrenarea reuşită în procesul de pregătire pe parcursul a mai multor ani pot fi:

-funcţional:

  - vîrstă biologică calitativ superioară celei cronologice;

  - sistem cardio-respirator optim dezvoltat;

  - indici ridicaţi ai forţei (detenta mişcării)

  - bună mobilitate în marile articulaţii

  - maturare endocrină cât mai lentă;

-psiho-motric:

    - calităţi intelectuale evidente (atenţia, memorarea);

    - personalitate pozitivistă;

    - capacitatea de a 'îndura', de a răbda;

    - spirit competitiv, eventual egoist;

    - temperament introvert, echilibrat;

-somatic:

    - dezvoltare fizică longilină (diametre apropiate);

    - sistemul osos - uşor ("oase de porumbel");

    - mobilitate  înăscută, musculatura dezvoltată;

    - tonus muscular normal, relaxat;

(grafică din Inot-Manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc, vezi Anexa nr. 15)

            Acest tablou cuprinde referiri sugestive asupra gabaritului (biotipul somatic-greutate, talie, anvergura), gabarit care este reprezentativ pentru fiecare probă, procedeu de înot (specializare strictă).

Debuturi:

+ învăţare: vîrsta optimă:

- fetele la 5 -7, băieţii la 6 - 8 ani.

+ consacrare ideală:

- 18-20 la masculin, 15-18 ani la feminin

           

            Nu uitaţi - Aptitudinile sunt responsabile a cca. 15-20% din reuşita performanţei... restul sunt atribuite, în primul rând Muncii de pregătire, care nu poate ajunge la cotele ştiute din practică decât cu o covărşitoare întrebuinţare a factorului motivaţional ("înainte de 'a putea' este mai important 'a dori'....",  sau, "ce este 'talentul'...? Este un 'pretext' de a munci de două ori mai mult..."!).