19 / SCUBA

Capitolul VII – SCUBA diving

sumar

01Scufundările subacvatice, Plonjările la adâncime,  02 ‘Labele de gâscă’ 03 Adâncime 04 Decompresiunea, Rezumat+bibliografia selectivă

01 SCUBA –  reprezintă acronimul expresiei ’Self Contained Underwater Breathing Apparatus’ / indică posibilitatea individuală de a staţiona sub apă perioade lungi de timp  în cazul plonjărilor la adâncime.

            Un succint istoric al scufundărilor (ne place expresia ’ plonjarea la adâncime’) poate fi similară cu cel a înotului; ele au fost practicate din timpuri îndepărtate când ca să se ajungă rapid la fundul apei înotătorii săreau în apă având în braţe un pietroi mare care le scurta durata primei părţi a imersiei. Aşa ajungeau mai repede la bureţii de mare, la corali sau alte materiale ( depozitele de pe vase scufundate...).

            Intr-o frescă datată din sec.IX î.Ch. a fost reprezentată imaginea unui scufundător care se depalsa neobservat pe sub apă, având ca mijloc auxiliar de respirat un tub dintr-o trestie la capătul căruia se afla o pasăre de apă, împăiată, care simula că înoată....     

            Herodot (cca. 484-425 î.Ch.) evocă faptele unui anume Scyllis care fiind angajat de Xerxes (regele perşilor între 485-465 î.Ch) să aducă la suprafaţă comorile unor vase scufundate, a trecut de partea Athenienilor, cu care Xerxes era în război, el fiind cel care a tăiat odgoanele mai multor corăbii persane, în timp de furtună, corăbii care au fost distruse şi astfel a slăbit puterea persană de atac.

            Este cunoscut faptul că însuşi Alexandru cel Mare, la anul 332 î.Ch., asediind portul fenician Tyr din Liban, a folosit scufundători care să deschidă calea corăbiilor sale în port, Alexandru însăşi asistând la această operaţiune în rol de scufundător; se poate spune  cu destulă siguranţă că Alexandru a fost un mare iubitor al apei şi a înotului, el era cât pe ce să se înece în apele râului Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke-Mersin actual), înainte de a ataca regatul persan...

            Vegecius (sec IV d.Ch) scriitor militar a descris existenţa unei căşti de scufundare .. dar se pare că aceasta nu era decât o dorinţă, o invocare a viitorului...;     la cca 30m adâncime presiunea apei asupra organismului este atât de mare încât funcţia respiratorie nu se mai poate manifesta; tehnologia anticilor nu putea rezolva acest obiectiv….

           

            După căderea Imperiului Roman, în anii de declin ai civilizaţiei antice, asemenea informaţii dispar, dar iată că la 1210 Roger Bacon inventează primul aparat de staţionat sub apă (o formă asemănătoare unui butoi).

            Printre proiectele de anticipaţie realizate de Leonardo da Vinci (1452-1519) s-au găsit şi schiţele unui viitor submarin.

            In 1553 a fost realizată prima cască de scafandru confecţionată din lemn, cu geam de sticlă  şi tub respirator ce plutea la suprafaţa_a apei...

            Se povesteşte că un curajos din America (Williams Phips), pe la 1680, a plonjat în adâncime pentru a recupera o comoară de ca 200.000 de Lire sterline... oamenii începeau să dea atenţie plonjărilor la mare adîncime

            In 1715 englezul John Lethbridge a reuşit să facă primul costum de scafandrul, din piele, umflat cu aer; cu acesta se putea scufunda  la cca. 8m

            De abia în 1819, Augustus Siebe realizează primul costum impermiabil şi flexibil la care era ataşată casca protectoare; aerul era pompat mecanic de la suprafaţă dar adâncimea atinsă era redusă iar soluţia permitea doar staţionarea verticală a scafandrului.

             In 1853 August Siebe corectează aceste neajunsuri prin realizarea unui costum etanş, dotat cu o valvă reglatoare ce permitea o mai bună ventilare cu aer şi o autonomie de cca. 10 m adâncime de la pompa care trimetea aerul.

            In 1865 Denayrouse şi Ronquayrol (Franţa) pun la punct primul sistem autonom de respirat sub apă (buteliile asigurau o autonomie de cca.22 min. şi o adâncime de cca. lo-12 m) folosind cauciucul vulcanizat (proces tehnologic pus la punct încă din 1840).

            In 1866, francezul Benoit Ronguayol a inventat regulatorul de aer cu care a dotat costumul realizat de englezul W.H.James cu cca 40 de ani înainte. Dar acest mecanism nu a avut o reuşită deplină – tehnologia nu era la nivelul aşteptărilor... doar în poveştile lui Jules Verne (20.000 leghe sub mări..) se relata cum se poate face funcţional regulatorul de aer....

            In 1876, Wallace-Dunlop ataşează la costumul de scafandru labele de înot, lucru ce a permis atunci atingerea unor adîncimi de cca.75 m.

             Din 1911 încep să apară sistemele de respirat cu circuit închis (David & Momsen) iar din 1926 apar ochelarii cu tub racord pentru respirat care împreună cu labele de înot au permis extinderea explorărilor subacvatice la mică adâncime generând o multitudine de explorări, cercetări utile şi interesante.

            Deabia în 1925, francezul Le Prieur a reuşit să adapteze regulatorul de aer la butelia cu oxygen; din 1934, LePrieur, pune la punct actualul sistem de plonjare, cu un costum de scafandru autonom ce a deschis căi nebănuite de explorare şi exploatare a oceanului planetar.           

            .

(primele încercări cu aparatură asistată....)

            . Apoi începe epoca triumfală a lui J.I. Cousteau care a explorat temeinic adâncurile mărilor, el a introdus şi noţiunea de ’paşaport de scufundător’ şi, mai nou, sportul plonjării la mare adâncime – SCUBA Diving certificate.

            Americanii au activat programele SEALAB 1 şi 2 unde regimul de adâncime era de 61m iar durata – 30 zile.

            La ora actuală echipamentele au evoluat spre perfecţiune, se pot face scufundări de toate categoriile  (industriale, arheologice, diversionism, de spionaj ) iar lumea de sub ape se dovedeşte neobişnuit de interesantă pentru civiliazaţia sec. 21 ..

02.  ‘LABELE DE GÂSCĂ’

            Ideia de a mări suprafeţele de vâslire pentru a obţine un efect sporit de propulsie a fost remarcată , pentru prima dată, la Leonardo da Vinci (1452-1519) de la care au rămas schiţe cu înotători care aveau dispuse pe mâini nişte palmare.

            Benjamin Franklin (1706-1790) descrie în lucrarea ‘Cum să devii în scurt timp înotător îndemânatic’, nişte ‘labe’ dispuse la glezne menite a ajuta vâslirile în tehnica bras.

            In 1876, Wallace şi Dunlop, în lucrarea ‘Plate swimming’ (London,  editura G.Routledge&Son) descriu primele labe, confecţionate din cauciuc (vulcanizarea cauciucului a fost perfecţionată încă din anii 1840); după această dată labele au început să fie folosite din ce în ce mai mult în rândul scafandrilor apoi şi de câtre sportivi.

            La ora actuală există chiar competiţii la nivel european de înot cu ajutorul labelor – competiţii sponsorizate de fabricatorii acestor materiale. (vezi Anexa nr. 7)

03. ADÂNCIME

            Înotul subacvatic ('plonjarea la adâncime') prin intermediul unei aparaturi din ce în ce mai perfecţionate, a permis amplificarea unor activitãţi conexe (arheologie, cercetare geologicã, asistenţã tehnicã ş.a.) asistate de Confederation Mondiale de Activites Soubacvatique (CMAS), fondatã în 1959 de celebrii Picard şi Cousteau, cu sediul la Monaco.

            Reprezintă spaţiu măsurat de la suprafaţa (oglinda)apei până la fundul cuvei bazinului sau a apei respective. 

            La solicitarea beneficiarului, arhitecţii, constructorii, realizează adâcimi variabile ale bazinelor de înot:

-adâncime mică în pantă uniformă înclinată pentru joacă şi iniţierea copiilor;

-adâncime mare, (cca. 2,o m) în care picioarele înotătorului nu pot atinge fundul pentru a se sprijini (la înot, înot sincron, polo) şi

-adîncime foarte mare (min.5,o m) la sărituri în apă, înot sincron (opţional).

            Potrivit legilor hidrostaticii, asupra corpului aflat în stare de imersie (în mişcare sau în repaus) apa exercită din toate direcţiile o presiune egală cu volumul de lichid dizlocuit de corp, funcţie de densitatea lichidului, de adâncimea apei (cuvei), de forţa gravitaţei.

            Aşadar, practic corpul pluteşte beneficiind şi de presiunea ascendentă care se măreşte pe măsura creşterii adăncimii bazinului.

             Acest aspect ar putea fi luat în considerare în procesul de optimizare a performanţei la înot (bazinele adânci favorizează plutirea implicit performanţa); în comparaţie cu aceste avantaje (minime), un bazin cu adâncime mare este mai greu de întreţinut, eficienţa sa economică fiind redusă. 

            În asemenea condiţii ar fi de dorit ca bazinele de antrenament să aibă o adîncime mai mică (120-140cm) dar, având în vedere faptul că, de regulă, în aceleaşi bazine se practică şi polo-ul şi înotul sincron, soluţia ideală o constituie adâncimea de cca 180-220cm, aşa cum este indicat în regulamentul FINA (articolul SW-4).

.

            Plonjarea la mare adâncimea atins valori de sute de metri (cca.300) loc în care presiunea apei atinge cca. 30-40 atm., dizolvînd azotul din aer în sîngele scufundătorului, care odată revenit la suprafaţă poate suferi o decomprimare bruscă provocatoare a unor embolii ce pot periclita viaţa scufundătorului; pentru a-l feri, sunt necesare mai multe 'staţii' (opriri) de decompresiune, permiţând astfel azotului să părăsească sângele până la valori normale (staţiile se fac  la 100, 60 şi 10 metri cu durate de timp suficient de lungi.

            De ‘ultimă oră’ pentru decomprimare sunt folosite barocamere, care permit un confort considerabil pentru scufundătorul deja obosit. Aceste barocamere au fost folosite şi pentru a supracompensa biologic organismele sportivilor, manevră considertă de Comitetul Antidoping al CIO ca fiind prohibită, fiind dăunătoare sănătăţii spotivului.

            Tehnologia plonjărilor la mare adâncime este în permanentă perfecţionare.

04.  DECOMPRESIUNEA 

            Legat de activitatea de plonjare la mare adâncime, în 1907, fiziologul Haldane a întocmit primele tabele în care erau calculaţi timpii de decompresiune, adică fragmentarea reveniri în mai multe staţii fiecare cu durata şi adâncimea optim calculată pentru a facilita revenirea la suprafaţă, în condiţii de perfectă stare de funcţionalitate a organismului (regimul optim de decompresiune).

            In cazul plonjărilor la mare adâncime, azotul din compoziţia aerului destinat actului respirator, în funcţie de adâncime+durata scufundării, tinde să se dizolve în mediile lichide ale corpului (în sânge îndeosebi), fenomen fără urmări negative în sine.

            Odată cu revenirea spre suprafaţă, odată cu începerea scăderii presiunii subacvatice, azotul tinde să iasă din mediile în care s-a dizolvat (efectul 'sifonării' sângelui), iar dacă această ieşire se produce brusc, azotul ieşit poate forma nişte bule de gaz care vor circula odată cu sângele prin organism.

            Prezenţa unei astfel de bule pe porţiuni mai lungi sau scurte, la nivelul SNC, poate afecta funcţionalitatea de sistem a organismlui, asemenea embolii fiind grav lezatoare şi periculoase, degradante pentru integritatea organismului.

            Prevenirea unor asemenea urmări nedorite este realizată prin programarea unor 'staţii' de decompresiune, fiind vorba în mod practic de oprirea scufundătorului (dotat cu aparatură de scufundare autonomă), la diferite adîncimi+durate precise, tocmai spre a permite eliminarea treptată a azotului din sânge, evitându-se astfel formarea bulelor de azot şi deci pericolul unor embolii cu urmări grave; aceste manevre prelungesc durata scufundării cu un timp care depăşeşte sensibil pe cel al scufundării propriu-zise, 'staţiile' cele mai lungi sunt planificate la adâncimea de cca. 20m (22 min.), la 10m (35 min.) şi la 3m (cca.60 min.).

            In ultimul timp, decompresiunea se face în barocamere speciale aflate la nivelul mării (pe nava care însoţeşte scufundătorii), încăperi în care se pot simula condiţiile de presiune de la diferite adâncimi fără ca scufundătorul să fie lăsat singur în apa mării...

Rezumat

             Inotul la mare adâncime (plonjarea subacvatică) reprezintă  o ramură a activitaţilor desfăşurate în mediul acvatic

( mări, oceane, lacuri, râuri), activităţi încă nerecunoscute de FINA deşi există oarecare înteres în direcţia includerii sale printre celelalte discipline promovate de aceasta.

            Inotul la mare adîncime este patronat de CMAS; istoria furnizează multe date cu privire la practicarea acestuia:

            Primele relatări se întâlnesc în Iliada lui Homer (cca.900 îen), la rândul său Tucydides descrie acţiunile 'oamenilor broască' - athenieni care asediau Syracuza (cca.500 î. Ch.), Aristotel, Alexandru cel Mare, Plinius şi Livius amintesc despre scufundările practicate la vremea respectivă

 =================================

Fara sa fie strict legat de subiect, ar trebui sa evocam posibilitatea de a folosi dispozitivul de plonjare la mica adancime [Snorkel]; el poate ajuta corectarea miscarilor, pozitiei de plutire  in cazul singurului procedeu cu miscari alternative [Craul] care presupune o schimbare nedorita a simetriei directiilor de vaslire, de miscare.

Intrecut , cand acest dispozitiv nu era realizat industrial deci cu o mare fiabilitate, am folosit, ad-hoc, niste tuburi din PVC, rasucite, mulate la caldura dupa forma celui postat; dar nu aveam asigurata obstructionarea cailor nasale si deci reusite erau palide... iar dorinta ne trimetea mereu spre tarile din west...; acum se gaseste pe 'toate drumurile' , iata-l:

 

Bibliografie selectiva

1925 Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris.

1929 Villepion G. – Nageons, ed. Grasset, , Paris,

1943 Const. Kiriţecu – Palestrica, Ed, Casa Scoalelor, Buc.

1962 FISS  - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris,

1965 Lewin Gerhard Dr.– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig

1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London

1973 Kuhlman Detlef – Sprechen im sport untericht, ISBN 3778049119,

1978 Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports,

1981 Zaţiorscki V.M.– Biomehanika Plavanie,  Fizkultura i Sport, , Moakva, RS

1986 Bozdogan Ahmet – Yuzme, Gorselsanatlar, , Istanbul,

1987 TYASF  - Yuzme ogretmeni el kitabi,  Ankara,

1988 Reha Alpar – Yuzme ve Sutopu,Turk federasyonu, , Istanbul,

1990 Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, Istanbul

1994 Neil Cohen  Sports encyclopedia, Bantam Books,

18 / "SOS" .........

Capitolul VII

INOTUL – mijloc de salvare şi prevenire a accidentelor în apă

Sumar:

01. Componenta umanitară, socială

02 FISS – Federation Internaţionale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires;;

03. Prevenirea unui accident; 

04  Defensiva in salvare

05  Exerciţii care simulează momentele salvării deprinderea, instruirea;

 06. Inecul în apă ; Prize agrsive, disperate; Manevre de salvare; Organizarea acţiunii de salvare;

                                  Rezumat+bibliografie selectiva

01.  COMPONENTA UMANITARA, SOCIALA

            Apreciem că salvarea unui semen de-al nostru aflat în pericol de a se îneca este un gest responsabil, umanitar. Dar a salva este şi o deprindere, o obişnuiţă care trebuie exersată metodic totuşi.

            Formarea deprinderii de a înota trebuie privită şi din acest punct de vedere – promptitudinea întervenţiei, acordarea primului ajutor. In lecţiile de învăţare nu ar trebui să lipsească şi nişte exerciţii, sub formă de joc, prin care începătorii vor putea să se obişnuiască cu aceste manevre sau măsuri.

             Chiar, la gimnastica care precede orişice lecţie ar putea să apară o suită de exerciţii, cu partener, în care elevii să aibe sarcina de a simula apucările sau manevre de imobilizare etc.

            In cazul salvării – procedeul Bras este cel mai des apelat – dar apropierea de locul accidentului trebuie să se facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate (variante rapide, odihnitoare,).

            Aceste forme de înaintare sunt regăsite sub expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără pretenţii tehnice dar sigur de a servi la rezolvarea accidentului.

02  F.I.S.S.

FISS - Federation Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires, a fost fondată în 1910, are sediul la Paris, 28, rue Lacroix, Paris 17e.

             FISS a fost precedată de Societes Francaise de Sauvetage (1878), Marsilia, organizaţie care a avut un impact, un succes veritabil în epocă. Fondatorul ei – Michel Pitet a nutrit mereu speranţa înfinţării unei federaţii internaţionale, imbold generat şi de activitatea baronului Pierre Fredy . de Coubertin, care a fondat Comitetul Olimpic Internaţional în 1983 (inţiativa de reînviere a olimpiismului datează însă din ani ’50 ai secolului XIX- vezi activitatea lui Evanghelie Zappa, român de origine albaneză ….).

            După fondarea FISS au intervenit evenimetele Primului Război Mondial, apoi o perioadă de acalmie urmată de cel de-al Doilea război Mondial, iar după 1950, sub influenţa dr. Messeli se reunesc reprezentanţii a cca. 22 de ţări, la Cannes, când au fost reformulate statutul şi Regulamentul competiţiilor europene şi de pe alte continente

             Probele vizate au fost în număr de 6 dintre care doar 4 permiteau cumularea de puncte pentru clasamentul general:

            1. salvarea unui manechin,

            2. 400m înot de salvare,

            3. salvare cu ajutorul unei bărci,

            4. lansarea colacului de salvare

03  Prevenirea unui accident

            Pentru prevenire este necesar a fi respectate următoarele:

            - cercetaţi şi luaţi informaţii despre locul în care doriţi să înotaţi (1),

            - nu vă depărtaţi de locurile care vă pot oferi un refugiu cert (2),

            - ţineţi seama de condiţiile meteo şi temperatura apei (3),

            - nu înotaţi imediat după masa, când aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool) când vă simţi obosit sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi prea transpirat (4),

            - nu forţaţi pe nimeni să înoate dacă nu doreşte; nu vă permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în vecinătatea apei (5),

            - dacă totuşi pericolul se declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi panica şi manifestările dispeate (cu toate că pericolul răscoleşte toate instinctele...) încercaţi să vă readuceţi aminte cum aţi învăţat înotul, ce sfaturi erau atunci, de regulă, criza de a nu putea inspira poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar, asupra Dvs.(6),

            - în situaţie de neînlăturat de a vă scufunda, reţineţi braţele în apă – ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din apă ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat...(7),

            - dacă totuşi scufundare s-a produs, blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă va fi de folos şi pentru a uşura revenirea la suprafaţă – lăcomia după aer poate fi fatală, este recomandat să vă bizuiţi mai mult pe mişcare picioarelor, mişcările dezordonate cu braţele îngreunează revenirea la suprafaţă (8),

            - îmbrăcămintea care, ocazional, o aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc (9),

            - instalarea unui cârcel, crampă musculară solicită acţiunea energică de a forţa întinerea muşchiului – nu sunt recomandate manevre barbare (folosirea unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).

            In acelaş context, nu putem neglija că evenimentul neprevăzut trebuie imediat suspus unui control unic – un om cu sânge rece trebuie să îndemne, să se manifeste spre a organiza cât mai repede salvarea (a),

             Salvatorul trebuie să fie puternic, energic; au fost numeroase cazuri când salvatorul s-a pierdut împreună cu victima care, cu preţul vieţii se agăţa de el (b),

            La salvatorii profesionişti manevrarea echipamentului trebuie să fie promptă şi lipsita de ezitare (c)

             Idem, anticiparea tuturor măsurilor care sunt consecutive salvării – reanimare, apel la cadrul medical, anunţarea organelor sanitare, de pază etc. (d),

            Supraveghere, până la completa restabilire şi reabilitare a vicitmei – au fost cazuri când cel salvat a fost lăsat să doarmă ... timp în care inima a încetat să funcţioneze (e) ş.a.

04.   DEFENSIVA IN SALVARE

            Ajutorul acordat victimei poate include şi folosirea din partea salvatorului a unor procedee, prize, parade de apărare faţă de agresivitatea generată de panica celui în cauză; salvatorul incomodat poate apela la :- autoscufundarea premeditată, care va determina victima să renunţe la agăţarea disperată + o nouă tentativă de prindere ;

            - eliberarea din prize agresive cu imobilizarea victimei în poziţii de supravieţuire (cu faţa în sus, la aer);

            - 'atacarea victimei’ şi imobilizarea acesteia , fără brutalitate (!), etc.

            Salvatorul trebuie să aibe prezenţă de spirit pentru a interveni prompt, precis, hotărât; ajutorul trebuie bine organizat, şi rapid desfăşurat.

05  Exerciţii care simulează momentele salvării

            In centrele de învăţare a înotului monitorii trebuie să deprindă elevii şi cu diferite tehnici de salvare, transport şi reanimare (sub forma de joc şi în colectiv) .

           

            Iată grafica care poate face obiectul unor exerciţii efectuate atât pe uscat cât şi în apă:

( salvatorul va apuca mâna victimei şi printr-o simplă răsucire va ajunge să execute imobilizarea la spate după care va putea trasnporta victima în condiţii sigure, având gura adusă la aer ...)

(presupusa victimă este apucată de palme iar salvatorul printr-o răsucire va conduce victima în faţa sa cu mobilizare ambelor braţe la spate şi cu faţa spre aer...)

(în cazul când victima scapă din prinderea palmelor şi se agaţă de gâtul salvatorului acesta va scăpa din priza disperată prin parada umerilor urmată de apucarea degetelor, palmelor pentru a încerca încă odata manevra de prindere...)

   

(la fel, în cazul apucării disperate din faţă, salvatorul prin ridicarea umerilor se va elibera iar apoi cu o priză încrucişată va aduce victima cu spatele la el şi astfel va reuşi să mobilizeze braţele la spate...)

(în cazul unei prize disperate care opune cotul la gât, salvatorul va forţa ridicarea cotului şi în continuare va efectua manevra de imobilizare a braţelor la spate...)

(în situaţii complet neprevăzute, îmbrăcămintea poate fi folosită, temporar, ca mijloc ajutător de plutire...)

(o crampă musculară, un cârcel la nivelul gambei poate fi combătut prin manevra de întindere a musculaturii care se face mobilizând laba în flexie dorsală accentuată, concomitent cu întinderea energică a piciorului ...)

(grafică din Inot-Manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc)

06  ÎNECUL  IN  APA

            Practicarea înotului, îmbăierile ocazionale sau ajungerea fortuită în apă pot prilejui declanşarea unui accident de regulă neprevăzut dar deloc imprevizibil…, accident care poate duce chiar la deces având drept cauză ‘anoxia’ (lipsa oxigenului la nivelul ţesuturilor…).

             Accidentul mortal poate surveni fie prin neglijarea condiţiilor de mediu (temperatura, condiţii atmosferice neprielnice, relieful fundului de apă, mobilitatea cursului de apă etc) care pot deteriora echilibrul plutirii sau cursivitatea înaintării, fie prin perturbarea unor funcţii importante ale organismului (oboseală, crampe, crize cardiace) în care putem îngloba şi cele de natură psihică – spaima care epuizează înotătorul în mod dramatic şi alert, etc.

            Inecul prin ajungerea apei în plămâni lipseşte în fapt organismul de oxigen producându-se astfel asfixia acestuia.

            Măsurile de salvare ( prin ajutor, reanimare) prompt aplicate devin foarte eficiente în funcţie de gradul de suboxigenare adică a duratei de timp când în locul oxigenului alveolele sunt inundate de apă; specialiştii apreciază că şansele de salvare în cazul opririi tranzitului cu oxigen sunt următoarele:

  98-100% dacă oprirea a durat cca 1’

92% ---------------------------------  2

72&----------------------------------  3

50%----------------------------------- 4

25%----------------------------------- 5

11%----------------------------------- 6

08% ---------------------------------- 7

05% ---------------------------------- 8

02% ---------------------------------- 9

 01% --------------------------------- 10

  01%oo -----------------------------  11;

            In conformitate cu regulile sanitare de salvare, măsurile de acordare a primului ajutor trebuie aplicate, fără ezitare şi fără rezerve, minimum 25 minute de la descoperirea victimei (se relatează cazuri când chiar după 1 oră de reaminare s-a recuperat viaţa unor semeni de-ai noştri…).

           

           

            Imediat după readucerea echilibrului funcţiilor vitale, cel accidentat nu trebuie lăsat singur, el va trebui să meargă, să întreţină discuţii cu cei din jur, totul pentru a preîntâmpina apariţia somnului sau starea de apatie specifică acestor evenimente.

(acordarea primul ajutor poate să înceapă încă din apa adâcă imediat după găsirea victimei; pe uscat este bine ca primul ajutor să fie operat de 2 cadre de specialitate sau de 2 voluntari – ei ar trebui să conlucreze cât mai eficient ....)

Rezumat

            In cazul salvării – procedeul Bras este cel mai des apelat – dar apropierea de locul accidentului trebuie să se facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate (variantele odihnitoare, rapide). Aceste forme de înaintare sunt regăsite sub expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără pretenţii tehnice dar sigur de a servi la rezolvarea accidentului.

            Pentru prevenire este necesar a fi respectate următoarele: cercetaţi şi luaţi informaţii despre locul în care doriţi să înotaţi (1), nu vă depărtaţi de locurile care vă pot oferi un refugiu cert (2), ţineţi seama de condiţiile meteo şi temperatura apei (3), nu înotaţi imediat după masa, când aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool) când vă simţi obosit sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi prea transpirat (4), nu forţaţi pe nimeni să înoate dacă nu doreşte; nu vă permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în vecinătatea apei (5), dacă totuşi pericolul se declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi panica şi manifestările dispeate (cu toate că pericolul răscoleşte toate instinctele...) – să vă readuceţi aminte cum aţi învăţat înotul, ce sfaturi erau atunci,

de regulă, criza de a nu putea inspira poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar, asupra Dvs.(6), în situaţie de neînlăturat de a vă scufunda, reţineţi braţele în apă – ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din apă ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat....(7), dacă totuşi scufundare s-a prous, blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă va fi de folos şi pentru a uşura revenirea la suprafaţă, mai ales cu ajutorul miţcărilor de picioare – lăcomia după aer poate fi fatală (8), îmbrăcămintea care, ocazional, o aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc (9), instalarea unui cârcel, crampă musculară solicită acţiunea energică de a forţa întinerea muşchiului – nu sunt recomandate manevre barbare (folosirea unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).

Bibliografie selectivă

1962 FISS  - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris, ,

1969 Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin,

1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp, , Minneapolis,

1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London

1979 Schmid Ludvik – Prvni Pomoc , Olimpia Praha,

1982 Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc

1982 Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, , Buc.

1983 Suner Mahmut – SCUBA, Cemoffset, , Istanbul

1983 Vickers Vincent, – Swimming, Brown Comp. Publ. Yowa,

1985 Witkowski M. – Plyvanie ratunkove, Sport-Tursika, , Warşava,

1988 Georgescu, Constantin–Controlul medicala şi primul ajutor în EFS, IEFS, Buc.

1990 Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, , Istanbul

1995 Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed,. Cucuteni, , Buc.

-------------------------------------------------